Opinie: Îl vrea Ciolacu pe Geoană prezidențiabil?

Urmează decizii ale forurilor de conducere ale PSD și PNL, dar între timp la ruleta prezidențialelor joacă fără scrupule Marcel Ciolacu, jonglând cu potențialul lui Mircea Geoană la negocierile bipartide. 

Premierul Marcel Ciolacu ar vrea să fie el președinte, are o echipă care îl pregătește intens: cum să vorbească, ce să spună, cum să gesticuleze, cum să se îmbrace. I se dau cursuri de engleză și de retorică și liderul PSD pare să recupereze mai repede decât cel al PNL. Electoratul social-democrat e mulțumit de Ciolacu, fiindcă a mărit pensiile și salariile. Ce-i drept, inflația continuă să crească din cauza acestor măriri fără acoperire în economia autohtonă, dar oamenii tot se bucură.

Nu toți membrii de partid sunt însă mândri de președintele lor, care abia și-a găsit diploma de bacalaureat. Privind în urmă, își dau seama că e un regres, că partidul nu e pe cele mai bune mâini, deși rezultatele alegerilor sunt excelente. PSD nu e o formațiune chiar așa disciplinată cum se spune și, nu de puține ori, efectivul de partid i-a pedepsit direct pe candidații nepotriviți. Chiar și Adrian Năstase a fost sancționat de o parte a partidului său, care în cursa prezidențială din 2004 nu i-a ținut spatele, nu tot activul s-a mobilizat ca la carte, baronii de-atunci își aduc bine aminte cum a fost sabotat. Exista, e adevărat, un curent favorabil pentru Traian Băsescu, dar PSD controla tot, era un partid-stat, putea să-l ajute.

Marcel Ciolacu știe că o eventuală candidatură prezidențială e periculoasă, că îi poate închide cariera politică, dacă nu e câștigător, de aceea ezită. Toți liderii PSD care au pierdut prezidențialele au fost decapitați și mai târziu chiar dați afară sau obligați de împrejurări să plece din partid. E și cazul lui Mircea Geoană, care a câștigat la Congresul PSD din 2005 și a fost exclus în 2011, după un conflict cu Ion Iliescu și Adrian Năstase, la vremea aceea încă influenți în PSD. 

Acum, Marcel Ciolacu spune că „Domnul Geoană nu e din afara partidului” și sugerează că ar putea fi o soluție pentru PSD să-l aibă candidat la președinție. I-ar fi amenințat și pe liberali cu o candidatură în tandem Geoană-președinte, Ciolacu-premier, dacă liberalii refuză să-l accepte candidat comun pe liderul PSD.

Mircea Geoană, încă numărul 2 în NATO, nu și-a anunțat oficial candidatura la prezidențiale, dar i-a răspuns tăios lui Ciolacu: „Nu sunt interesat să contribui la un joc restrâns al unor forțe politice care încearcă să continue actualul regim sub o formă nouă”. Geoană crede că e „anul independenților” și spune că își dorește „o susținere cât mai largă” și că nu îndepărtează în acest sens pe nimeni, totul e ca forțele care ar fi dispuse să stea în spatele lui să respecte orientarea sa „în privința interesului strategic al României”. Fost ambasador al României în SUA, fost ministru de Externe, Geoană și-a demonstrat mereu opțiunea atlantistă, oricum înainte ca partidul din care provine să-și asume cu adevărat această tendință. 

Mircea Geoană are un altfel de discurs față de Ciucă și Ciolacu, vorbește despre urgența ca România să-și pună în valoare „relevanța și locația strategică”, despre „regândirea si transformarea rolului și capacitații Statului de a-și exercita funcțiunile esențiale”, despre „un nou model economic”, despre „reclădirea reputației României în ochii propriilor cetățeni și ai lumii”. Actualul secretar general adjunct al NATO își face campanie cu sigla acestei organizații în spate, are un discurs coerent cu multe fraze frumoase, dar în spatele lor nu este încă niciun program concret. În spatele prezenței sale elegante și impunătoare datorate funcției de număr 2 în NATO nu e mai nimic, doar promisiunea că păstrează țara pe direcția bună. Poate face însă președintele ceva fără o formațiune puternică? Traian Băsescu avea un partid mare de partea lui și tot a fost suspendat de două ori.  

În cursa spre Palatul Cotroceni, și Mircea Geoană mizează pe o parte a sistemului. Acel fragment care se află în opoziție cu ideile de coabitare PSD-PNL.

Jocul mare se dă deocamdată între PSD și PNL. Marcel Ciolacu vrea neapărat să se țină alegerile prezidențiale în septembrie, fiindcă de atunci se măresc pensiile și vrea să primească entuziasmul celor aproxmativ două milioane de pensionari care vor beneficia de această mărire. Se teme că totul se va dezumfla până în decembrie, mai ales dacă inflația continuă să crească. Liderul PNL Nicolae Ciucă a fost convins de colegii din teritoriu să mizeze pe noiembrie-decembrie, în așa fel încât parlamentarele să se organizeze odată cu prezidențialele iar candidatul la Cotroceni să fie ajutat de campania partidului. 

Ciucă și Ciolacu au bătut demult palma între ei să aibă liste comune la parlamentare (PSD+PNL) și candidat comun la prezidențiale: aranjamentele lor nu sunt încă agreate de cele două partide, care cer candidați individuali. Așa a apărut și Geoană în ecuație, mai ales că unii din PSD l-ar prefera pe el în locul lui Ciolacu. De fapt, secretarul general adjunct al NATO nu ar avea nimic împotrivă să fie susținut de PSD, dar nu ar vrea să fie parte a partidului, pentru că știe că nu ar avea șanse să câștige, după cum se pare că i-ar fi explicat și lui Marcel Ciolacu: „Vrei să câștigi strict pe PSD, nu ai voturi. În turul doi nu mai votează aproape nimeni cu PSD”. Bazinul electoral al social-democraților e limitat și, pentru a primi mai multe voturi, e nevoie de o șmecherie, după cum sugerează Geoană atunci când zice că nu are nimic împotrivă să fie susținut de PSD, dar să nu pară că face parte din acest partid. 

Oricum, liderul PSD are la îndemână mai multe scenarii, în vreme ce Nicolae Ciucă nu pare să aibă cu ce să-i forțeze mâna lui Marcel Ciolacu. După o rundă de alegeri comasate și pe liste comune în care liberalii au pierdut pe linie, Ciucă ar vrea să continue acest dans cu PSD. Crede că doar așa își păstrează puterea.