În Portugalia criza se agravează
9 aprilie 2013Portugalia a fost percepută multă vreme ca un elev-model între ţările UE aflate în criză. În 2011, ţara a primit un pachet de asistenţă din partea UE, dotat cu 78 de miliarde de euro. În schimbul acestui ajutor, guvernanţii s-au angajat să aplice măsuri dure de economisire. Înţelegerea funcţionează, au tot repetat creditorii până mai ieri.
Azi, datele problemei s-au schimbat fundamental. Potrivit Curţii Constituţionale, patru din cele nouă măsuri de austeritate trebuie revizuite fiindcă încalcă legea fundamentală. Respinse au fost între altele deciziile de reducere a ajutorului de şomaj şi de anulare a primelor de concediu de care beneficiau funcţionarii publici. Premierul, Pedro Passos Coelho, şi guvernul său conservator au în consecinţă obligaţia să găsească alternative. Deja executivul a comunicat că exclude majorările fiscale. Economii se vor realiza în schimb la asigurările sociale, în domeniile sănătate şi educaţie, precum şi la întreprinderile şi instituţiile de stat.
E de aşteptat ca portughezii să iasă din nou în stradă pentru a protesta împotriva anunţatelor măsuri. Totuşi, potrivit unor economişti, alternativă nu există. "Ţelul urmărit este relansarea dinamicii economice", a explicat Jens Boysen-Hogrefe, expert în cadrul Institutului pentru Economie Mondială (IfW) de la Kiel. În acest scop, reducerea cheltuielilor bugetare este obligatorie.
Pentru moment, nu este clar câte procente din totalul de cinci miliarde de euro, care trebuie economisite de la bugetul pe anul în curs, sunt afectate de decizia Curţii Constituţionale. Potrivit presei portugheze, ar fi vorba de aproximativ 20 la sută, în speţă de o sumă cuprinsă între 900 de milioane şi 1,35 de miliarde de euro.
Matthias Kullas, expert în cadrul Centrului pentru Politică Europeană (CEP) de la Freiburg, consideră că sentinţa Curţii Constituţionale nu înseamnă că se va reveni automat asupra hotărârilor de reducere a ajutorului de şomaj şi de anulare a primelor de concediu. El a declarat pentru DW: "Asta nu înseamnă obligatoriu că aceste măsuri sunt interzise, dacă simultan vor fi decise şi alte măsuri de economisire. Curtea pare să fi fost deranjată de faptul că măsurile de economisire nu au fost distribuite mai echilibrat."
Potrivit lui Kullas, guvernul portughez a făcut până acum treabă bună, mai ales în privinţa consolidării bugetului şi de aceea trebuie să rămână la putere. Opinia sa este împărtăşită şi de însărcinatul cu afaceri al Camerei de Comerţ şi Industrie germano-portugheză, Hans-Joachim Böhmer. Acesta a declarat că sentinţa Curţii Constituţionale reprezintă clar "un eşec" pentru guvernul Coelho, dar asta nu înseamnă că a fost definitiv înfrânt. Böhmer, care trăieşte de 15 ani în Portugalia, nu crede că guvernul Coelho va fi nevoit să plece de la putere. Împotriva unei atari evoluţii s-a pronunţat de altfel şi preşedintele Portugaliei, Anibal Cavaco Silva.
De altfel, schimbarea guvernului nu ar afecta cu nimic politica de austeritate a ţării. Portugalia şi-a asumat deja din 2011 obligaţia de a realiza, în intervalul 2012-2014, economii în valoare de 5 procente din PIB. În 2011 la putere se aflau socialiştii, dar acest plan a fost votat şi de opoziţia consevatoare.
Acum însă, socialiştii, ajunşi între timp pe băncile opoziţiei, nu ezită să facă presiuni la adresa guvernului, chiar dacă cei care au negociat condiţiile primirii pachetului de asistenţă din partea Troicii au fost ei înşişi. Politica rigidă de austeritate a guvernului, "care a sărăcit ţara şi cere sacrificii enorme portughezilor fără ca aceştia să vadă rezultate concrete", trebuie să înceteze, au solicitat socialiştii împreună cu alte partide de stânga. Opoziţia a încercat să răstoarne guvernul printr-un vot de neîncredere al Parlamentului, dar nu a reuşit.
Moţiunea de cenzură şi decizia Curţii Constituţionale nu sunt însă singurele încercări prin care a trecut guvernul portughez ca urmare a severelor măsuri de economisire aplicate în ultimii doi ani. "Au existat şi înainte probleme legate de implementarea măsurilor de austeritate. Portugalia se confruntă cu o recesiune severă, aflată în legătură cu măsurile de economisire şi această problemă este departe de a fi rezolvată", a declarat expertul IFW, Boysen-Hogrefe. Tot el a subliniat că recesiunea nu a fost luată în calcul în anul 2011, când a fost votat planul de salvare. "De aceea este între timp greu de crezut, a conchis expertul, că Portugalia va fi capabilă, la finele anului viitor, să obţină din nou credite pe pieţele libere de capital". Aşa stând lucrurile, probabil că Troica, alcătuită din UE, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, va fi silită să facă Portugaliei o serie de concesii.
Jennifer Fraczek / Ioachim Alexandru
Petre M. Iancu