Ce (nu) poate face diplomația de la București

Deocamdată, restanțele din 2022 (re)devin pentru diplomația autohtonă priorități ale noului an. Multe au rămas în suspensie fiindcă 2022 a fost un an foarte greu. Războiul declanșat de Rusia în Ucraina, criza gazelor, transformarea Mării Negre într-o zonă fierbinte, riscul imediat la care este supusă Republica Moldova au dus la recalibrarea intereselor României, la o atenție mai mare acordată pericolului care vinde dinspre Est, poate, chiar în detrimentul mersului alert spre Vest.

1) Aderarea la Spațiul Schengen: de la candidat la stat respins

Spre deosebire de perioada anterioară, România nu mai este doar un candidat, ci un candidat respins. În decembrie 2022, este pentru prima dată când un ministru de Externe autohton a cerut un vot de primire a României în Spațiul de Liberă Circulație, cu toate că nu se aștepta la unanimitatea necesară: Austria anunțase din timp că nu va vota candidatura României.

România putea amâna acest scrutin până când reușea să strângă unanimitatea. A preferat să forțeze nota, poate pe baza unor informații strategice, dar ignorând reperele diplomatice, care sugerau în acest caz, mai degrabă, precauție (e aproape imposibil ca un ministru sau șef de guvern care anunță apăsat de mai multe ori că votează ceva, să se răzgândească abrupt, mai ales când e vorba despre aranjamente internaționale).

Bogdan Aurescu, ministrul român de Externe, care a asigurat negocierile pentru Spațiul Schengen (ministerele de Interne și Justiției au fost responsabile cu asigurarea îndeplinirii standardelor), a spus din nou că aderarea la Spațiul Schengen este o prioritate pentru România, păstrând așteptările electoratului la un nivel înalt. Există în acest sens sprijinul marilor puteri europene pentru România, cu toate că lărgirea Spațiului de Liberă Circulație nu apare în prioritățile președinției suedeze a UE și e greu de crezut că vor apărea în cele spaniole spre finele anului. În plus, Bucureștiul s-a grăbit să facă un mare caz din respingerea candidaturii sale, și-a rechemat în mod precipitat ambasadorul de la Viena și mulți politicieni din arcul de guvernământ au încurajat boicotarea produselor și vacanțelor austriece. Un circ inutil, care a dat măsura țării. Sunt deja voci care argumentează că România n-ar trebui să se aștepte să fie admisă în 2023, eurodeputatul PMP, de pildă, Eugen Tomac a spus la RFI că lărgirea Schengen nu va avea loc nici anul acesta, nici în 2024 când este scrutinul pentru Parlamentul European, dar și alegeri în multe state importante, ceea ce face puțin probabilă redeschiderea subiectului.

2) Ridicarea vizelor pentru călătoriile în Statele Unite

De ani de zile România nu face mai nimic pentru a fi acceptată în programul Visa Waiver, care înseamnă călătorii de maxim 3 luni în SUA fără viză. E greu de crezut că în 2023 Washingtonul va ridica vizele pentru România: nu doar că Bucureștiul nu are o strategie clară în acest sens, dar încep campaniile electorale și aici și dincolo de ocean. Ce face România pentru a îndeplini acest criteriu? Ministrul Bogdan Aurescu a explicat că instituția pe care o conduce a elaborat un pliant care ajută la scăderea respingerilor. Să fie oare suficient? Cu acest pliant chiar îi poate ajuta pe aplicanții neobișnuiți cu internetul să nu mai greșească atunci când cer vizele? Deși acest punct se află de multă vreme printre prioritățile diplomației române, până acum nu există pași concreți dinspre partea română care să conducă la scăderea refuzurilor. Nu par să existe însă nici negocieri conexe cu partenerul strategic al țării.

3) Primirea României în OECD

România și-a depus candidatura în 2004, dar abia anul trecut Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD, Organisation for Economic Co-operation and Development) a decis să înceapă negocierile de aderare cu Bucureștiul. Primirea în OECD ar însemna că țara face parte din economiile dezvoltate ale lumii. 38 de state sunt în acest club select, între ele, câteva republici latino-americane, inclusiv Columbia (din 2020) plus central-europenele: Austria (din 1971), Slovacia (din 2000), Polonia (din 1996), Slovenia (din 2010), Ungaria (din 1996), Cehia (din 1995). Această organizație în care România speră să fie primită are pretenții mari de la candidate și foarte rar negocierile durează mai puțin de trei ani. În schimb, pentru state mai mici, cum sunt balticele, timpul de așteptare a fost de aproape zece ani.

România chiar trebuie să demonstreze că a devenit o economie dezvoltată, că stăpânește inflația, datoriile, instrumentele financiare și că e gata să facă reforme de adâncime în domenii sensibile din economie pe care le tot neglijează. Apoi, pentru OECD contează cum funcționează justiția, cât de mare e corupția, care sunt rezultatele în educație și sănătate, fiindcă dacă aceste domenii sunt pe muchie de cuțit, nici economia nu poate fi funcțională. Rapoartele OECD monitorizează deci principalii indicatori economici, mecanismele care fac din economia țării o economie eficientă, pârghiile care pot îmbunătății politicile fiscale, inovația și felul în care e folosită forța de muncă.

Cum spunea șeful Camerei de Comerț Americane la București, „în acest moment, proiectul de țară al României ar trebui să fie aderarea la OECD și implementarea cu succes a PNRR”, iar premierul Nicolae Ciucă părea să fie de acord cu această idee când sublinia acum două săptămâni că primirea în OECD va coincide cu „finalizarea unui proces semnificativ de modernizare", după aderarea la NATO şi integrarea în UE. Dincolo de standarde economice, financiare și reforme care să nu rămână de formă, Bucureștiul trebuie să-i pună la lucru pe cei mai buni diplomați ai săi pentru a se vedea cât mai curând primită în clubul statelor care asigură 70% din producţia şi comerţul global plus 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.

4) Poate România tracta Republica Moldova?

Bucureștiul face pași mari și rapizi în aducerea Republicii Moldova sub umbrela României. Bani, logistică, specialiști și proiecte sunt înșirate pe axa București-Chișinău. România a înțeles oportunitatea care i se oferă acum, odată cu invazia cinică a rușilor în Ucraina și amenințările care planează asupra micii republici de peste Prut. A început, deci, să investească mai mult și mai inteligent, a legat R. Moldova la rețelele de gaz și de curent electric ale României, e în lucru un spațiu digital comun România-R. Moldova, iar Bucureștiul insistă să includă rețeaua de telefonie moldovenească UE, în așa fel încât prețurile să nu mai fie de tip interurban între România și R. Moldova. 

România sprijină „multidimensional” Ucraina și încearcă să aducă R. Moldova cât mai aproape de UE, dar relațiile cu ceilalți vecini sunt complicate: bulgarii au fost enervați de reacția de superioritate a ministrului de Interne, Lucian Bode, care s-a grăbit să spună că România e gata să se decupleze de Bulgaria pentru a intra în Schengen; ungurii sunt izolați în UE, iar România accentuează distanța; sârbii au ieșit de pe radarul Bucureștiului de mult, iar Belgradul a rămas doar un loc de retragere pentru câțiva infractori bine situați.

Diplomația de la București are mult de lucru în 2023, în așa fel încât anul viitor să nu reia prioritățile de anul trecut. În același timp, e greu de crezut că anul acesta, România poate fi primită în Schengen, în programul Visa Waiver sau în OECD.