40 de ani de la primul centru pentru femei abuzate

O casa situata intr-un cartier linistit din Berlin, o casa aparent obisnuita. Este insa un centru pentru femei victime ale violentei domestice. Melissa L. (numele a fost modificat) si-a gasit aici adapost, dupa o lunga odisee. Povestea ei o aflam de la Heike Ritterbusch, o angajata a centrului pentru femei abuzate din Berlin. Luni de zile a incercat Melissa sa scape de sotul ei violent. Din tara de origine, pe care nu o vom divulga pentru a nu periclita viata femeii, Melissa a fugit in Marea Britanie, de unde a ajuns apoi in Spania, Franta, Italia si, in final, in Germania.

Sotul ei a reusit de fiecare data sa-i dea de urma si violentele au continuat. Aici, in aceasta casa din Berlin, Melissa si micuta ei fiica sunt pentru prima data in siguranta. Dar, ne spune Heike Ritterbusch, femeii ii merge foarte prost - fizic si psihic. Adresa casei administrate de asociatia „Cocon“ ramane secreta. Daca o femeie se adreseaza asociatiei, cerand ajutor si protectie, este rugata sa vina la o adresa oarecare, de unde ajunge abia dupa aceea in centrul pentru femei abuzate. Femeile care ajung aici au avut de indurat adesea luni daca nu chiar ani batai si teroare psihica, de cele mai multe ori din partea sotilor. Anonimitatea locului le ofera un plus de protectie.

O decizie decisiva

Melissa L. are la dispozitie o camaruta mica, dotata cu strictul necesar: pat, dulap, o comoda si o masa. Baia si bucataria sunt la comun. 53 de femei si copii isi pot gasi adapost in casa asociatiei „Cocon“. Pe an, numarul lor ajunge la 250. Majoritatea raman intre o zi si trei luni aici. Apoi, fie se intorc acasa, pentru ca nu au inca puterea sau curajul sa porneasca pe un alt drum, fie isi cladesc o noua existenta cu ajutorul sprijinului si muncii de consiliere oferite de cele 15 angajate ale „Cocon“.

Casele pentru femei abuzate exista in Germania deja de 40 de ani. Prima a fost inaugurata intr-o vila din Berlin Wannsee, pe 1 noiembrie 1976. La cateva saptamani a urmat al doilea astfel de centru la Köln. Au fost rezultatul miscarii feministe si a unei acerbe lupte pentru finantare. Multe din casele pentru femei deschise in diferite orase germane si-au inceput activitatea chiar fara finantare, din initiative private. Administratiile oraselor au opus adesea rezistenta, caci, in opinia lor, violenta domestica nu exista. Iata de ce in primii ani principala sarcina a feministelor a fost aceea de a atrage atentia asupra acestui fenomen.

Greutati si patru decenii mai tarziu

Si dupa 40 de ani, organzatiile si asociatiile care administreaza centrele pentru femei se lupta din rasputeri pentru a obtine fondurile necesare. Doar landul federal Schleswig-Holstein dispune de o lege speciala in acest sens, in toate celelalte landuri existand reglementari diferite de la un oras la altul. Dar indiferent de aceasta, cele 352 de centre pentru femei abuzate din Germania sunt in totalitate subfinantate, angajatii acestora fiind platiti sub limita tarifara din alte institutii.

In plus, violenta domestica a ramas un tabu in societate. Potrivit unui studiu al Comisiei UE, fiecare a treia femeie intre 16 si 85 de ani din Europa a fost, cel putin o data in viata, victima acestui tip de violenta. In Germania e vorba de fiecare a patra femeie. 42% dintre acestea sufera daune fizice, documentate medical. Aprox. 20.000 de femei cauta, anual, adapost in astfel de centre de protectie. Cam acelasi numar de femei nu au sansa de a gasi un loc, din cauza capacitatii reduse din camine. Nu se cunoaste cifra exacta a femeilor victime ale violentei domestice, dar aceasta trebuie sa fie foarte mare.

Comisia Europeana recomanda asigurarea unui loc intr-un centru pentru femei abuzate la fiecare a 7.500-a locuitoare. In Germania, doar Bremen atinge aceasta cota, iar la nivel european diferentele sunt si mai mari. In Balcani, de pilda, exista foarte putine centre pentru femei, in timp ce in Olanda acestea raspund unor standarde ridicate de securitate.

Femeile din Germania care se adreseaza unor astfel de centre, solicitand ajutor, o fac pentru ca nu prea au resurse proprii sa iasa din situatiile disperate in care se gasesc. Aprox. doua treimi dintre aceste femei au origini straine. Unele au nevoie chiar de translatori pentru a se putea face intelese. Acesta este si cazul Melissei L. Acum, dupa un an, femeia este pe cale de a parasi caminul pentru femei „Cocon“. Si-a gasit o locuinta si se va muta. Desi nu a depasit inca traumele traite, se simte in stare sa stea pe propriile picioare si sa inceapa o viata noua.

Stefanie Zobl/ maw