A 13-a zi: ghinionul unui război care va dura

De ce va dura mult? Pentru că Ucraina nu e singurul, sau ultimul inamic implacabil al președintelui Putin. Dictatorul a pornit o cruciadă pentru valorile ideologiei sale totalitare, o combinație de bolșevism cu nazism și creștinism ortodoxist și e convins, în febra psihopatologică a minții sale chinuite, că adevăratul său dușman e vestul ”drogat” și ”homosexual”, mai degrabă decât Zelenski ”evreul ”nazist”, ”drogat” și ”genocidal”.

Dornic să salveze cât mai multe vieți și sensibil la imaginea Ucrainei în lume, Zelenski vrea să dejoace propaganda rusă care-i descrie pe el și pe ai săi ca agresivi și belicoși. De aceea s-a declarat mai noi dispus să discute cu Rusia chestiunea Crimeei anexate și a Donbasului. Întrucât însă un aranjament diplomatic nu-l poate aranja pe Putin, iar miza lui este axiologică, iar valorile nu se negociază, țarul rus nu se va calma. Și nu se va liniști probabil nici dacă datorită sancțiunilor americane și europene, care s-au amplificat mai nou prin importurile de țiței oprite de americani, patria sa rusă va ajunge în sapă de lemn. 

Prin urmare, Putin n-are cum să se oprească la frontierele Ucrainei chiar în cazul improbabil în care ar învinge și supune această țară definitiv și irevocabil. Va încerca să-i înfrângă și pe purtătorii principali ai valorilor occidentale, pe care le detestă, pe care le combate prin războiul declanșat în Ucraina. Care nu e doar despre refacerea imperiului rus.

În această cruciadă pentru imaginara ”mântuire a sufletului Maicii Rusia”, Putin se crede autorizat de un Cer imaginar, prin intermediul patriarhului kaghebist Kiril, să acționeze. Prin urmare, puțin îi pasă lui Putin de norme, legi și reglementări internaționale. Le-a încălcat brutal și nepăsător cotropind Ucraina. Nu-l interesează că inamicii săi sunt creștin ortodocși. Îl lasă, ca atare, rece dacă pentru eventuale riposte militare rusești i se oferă sau nu motive sau pretexte din partea alianței NATO, sau a unei alianțe ad hoc de state membre în NATO, care sunt oricum, în capul său, ale ”ereticilor” .

Întrucât Rusia lui Putin nu respectă decât aparent norme, legi, statute și reglementări, va ataca sau nu Polonia nu în funcție de avioanele pe care le-ar remite Varșovia ucrainenilor, ci în conformitate cu estimările sale privind tăria și fermitatea, sau slăbiciunea și lașitatea adversarului său principal, care e America și, mai ales, privind determinarea Statelor Unite de a lupta pentru aliații atacați. Determinare care acum lipsește și a cărei absență a fost luată în calcul de dictator înainte de a-și declanșa ”operațiunea specială”, onest numită război de agresiune.

Istoricii care au studiat atent războaiele napoleoniene și mondiale și alte conflicte militare ale Rusiei știu că este obiceiul rușilor de a lupta până la capăt. Dar rușii au învins în genere în războaie drepte, nu în cele de agresiune, în care nu s-au impus decât recurgând la măsuri de o barbarie ieșită din comun, ca la Groznîi, în Cecenia, ori la Alep, în Siria. În Ucraina se confruntă cu alt tip de inamici decât cei supuși sub covoare de bombe în Cecenia sau Siria. Inamicul seamănă cu agresorul, arată ca agresorul, vorbește, gândește și se închină ca agresorul, pe când agresorul era agresat. E un inamic care va lupta ca rușii la Stalingrad. Va suporta pierderi extrem de grele, uriașe poate, chiar, dar nu va capitula. Agresorul va trebui să extermine întregul popor ucrainean înainte de a ”învinge” a la Pirus. Pentru că apoi va avea ca adversar o lume întreagă, determinată, la rândul ei, să-i reziste, așa cum s-a hotărât America să lupte până la capăt după atacul nipon de la Pearl Harbour.

Rușii au beneficiat la Stalingrad de generoasele furnituri de arme americane. Iar nemții luptau atunci pe mai multe fronturi, pentru că Statele Unite intraseră în fine în război și li se alăturaseră și forțele franceze libere, conduse de generalul de Gaulle.

Ucraina beneficiază acum nu doar de voința și capacitatea de luptă a unui popor care-și iubește liderul fierbinte și crede în șansa lui și a țării de a supraviețui și de a învinge. Ucraina se mai bucură de câteva zeci de mii de luptători străini din 52 de state diferite, organizați în Legiunea Internațională, precum și de o unitate de forțe speciale alcătuită din combatanți străini cu amplă experiență militară, unitate creată la 27 septembrie, care e deja operațională. Forțele ucrainene au pricinuit inamicului rus în doar două săptămâni pierderi grele, comparabile cu cele suferite de Moscova în Afganistan, în nu mai puțin de nouă ani.

Pentru a compensa, Rusia are de partea ei tradiția dezinformărilor masive. Prin Maskirovka, Moscova a încercat cu succes parțial să dezinformeze, să dezbine, să înfricoșeze, să demobilizeze și să desființeze eventualele ajutoare militare occidentale destinate Kievului și apetența pentru acordarea lor. Ajutoare pe care e imperativ ca Vestul să le ofere Ucrainei, dacă nu vrea să fie silit să poarte inevitabila confruntare cu Putin altundeva și altcândva, plătind un preț net mai piperat pentru acel efort viitor, decât dacă s-ar hotărî să oprească mașinăria de război a Rusiei acum.

Așa cum e imperativ ca Germania să renunțe acum la importurile de gaze rusești prin Nord Stream I, pe care Putin le exportă spre a-și finanța dementul război, unul ce nu poate ocoli Occidentul, de vreme ce, precum al Doilea Război Mondial, nu e doar despre teritorii, ci, mai ales, despre valori.

Rămân deschise, desigur, multe întrebări. Ne aflăm în pragul celui de-al Treilea Război Mondial și al unui recurs la arme nucleare și e Putin nebun și deci impredictibil? Și când se va încheia conflagrația pe care a început-o aruncând în aer ordinea mondială postbelică?

Îl urmăresc atent pe președintele rus de peste două decenii. Dat fiind că i-am intuit forma mentală totalitară de timpuriu, am scris despre el mai mult și mai critic decât despre orice alt lider român sau străin, chiar mai mult decât despre Ceaușescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis la un loc. Am răspuns în repetate rânduri, cum m-am priceput, la întrebările cheie, puse mai sus, la care nu există, evident, replici definitive și lipsite de orice echivoc. Estimarea mea este că Putin e un tipic homo sovieticus de factură mentală securistă, care, smintit de anii de hybris și de appeasementul occidental, care i-a oferit pe tavă izbânzi nemeritate și s-a ferit să-i ceară orice socoteală pentru repetate crime, s-a semețit groaznic, s-a însingurat și ia decizii ideologice inadecvate realității. Ca atare a eronat grav și s-a trezit șocat de tenacitatea și calitatea rezistenței ucrainene.

Apreciez totuși că Putin nu e clinic nebun. Știe că nu se poate servi de arme nucleare fără să-și riște propria aneantizare. Iar dacă e să se alunge spectrul unui război european, poate chiar să se evite WW3 și o viitoare ciocnire cu arme de distrugere în masă, e imperios să se preîntâmpine capitularea Ucrainei, să i se asigure victoria țării lui Zelenski și să se obțină retragerea trupelor ruse, favorizându-se totodată crearea condițiilor unui puci militar de succes în Rusia.

Alternativ, eludarea acestui spectru conflictual cu consecințe tragice s-ar putea teoretic face, dacă vestul renunță la valorile și identitatea sa, acceptă suveranitatea colonială a Rusiei lui Putin și supremația amestecului său ideologic, toxic și fatal, de nazism, bolșevism și ortodoxism.

Nu cred că se vor găsi în Vest majorități pentru o asemenea alternativă funestă. Eu personal prefer categoric să optez pentru libertate și demnitate, iar nu pentru supunere, lașitate și capitulare.