Africa și independența energetică a UE

Nu mai este niciun secret că economia Uniunii Europene a văzut zile mai bune. Creșterea vertiginoasă a prețurilor dar și inflația care se lasă greu scuturate devin probleme înrădăcinate puternic în aceeași cauza – dependența de gazul rusesc și resursele energetice din est.

Chiar dacă Uniunea Europeană pare a fi trecut iarna cu bine, problemele se vor înmulți în anii ce vin în absența unei politici energetice coerente. Și dincolo de felul frumos în care Bruxelles-ul vorbește despre trecerea la energia regenerabilă, acest lucru nu se va face peste noapte, astfel încât dilema Europei va rămâne aceeași și în anii următori: cum facem să ne asigurăm necesarul de gaze și energie pentru iernile viitoare? 

În urma invaziei ruse în Ucraina, UE nu a avut de ales decât să iasă ferm împotriva Rusiei, să impună sancțiuni în încercarea de a pune pe butuci cât mai repede mașina de război a statului agresor. Și a procedat corect, parcă învățând de la răspunsul dat de Europa de Est acestei crize. Potrivit Institutului Kiel pentru Economia Mondială, națiunile est-europene se află în fruntea listei țărilor care acordă ajutor Ucrainei, ca pondere din propriul produs intern brut.

O astfel de mobilizare în a răspunde Rusiei pare să fi dus la o re-energizare politică a UE și la un imbold în găsirea unor surse mult mai sigure de energie.

În lunile ce au urmat debutului războiului, Uniunea Europeană a continuat totuși să privească spre Est în parafarea unor noi acorduri. Acordul semnat cu Azerbaidjan în care se prevede o dublare a transporturilor de gaz către Europa până în 2027 este de notorietate.

Azerbaidjan nu poate asigura necesarul de gaz pentru UE iar tendința este de a pătrunde și mai adânc în Asia Centrală. Proximitatea de Rusia și influență rusească în foste republici satelit precum Uzbekistan și Kazakhstan, de unde UE ar intenționa să obțină restul necesarului de gaze, fragilizează din nou Uniunea și o duc iarăși în zona de influență rusească. 

Alternativă ar putea veni privind spre sud. Uniunea Europeană a început deja să cumpere gaz din Nigeria, cărbune din Africa de Sud și să construiască infrastructură energetică în Maroc.

A continua pe această direcție poate însemna mai mult decât independența energetică a Uniunii Europene. O politică energetică coerentă de orientare spre Africa poate aduce și avantaje politice, revigorarea politicii externe a UE, proiectarea de “soft power” dincolo de granițele UE. Este o șansă pentru Uniunea Europeană de a-și redobândi relevanță pe scenă mondială și de a produce schimbări pozitive pe un continent care este, în prezent, în mare măsură sub influența Chinei și Rusiei.

Nu trebuie totuși să fim naivi - procesul prin care UE va exporta putere soft, principii democratice, stat de drept și va importa hidrocarburi din Africa nu va fi ușor și nici rapid. Istoria totuși ne arată că în orice contact comercial se schimbă mult mai decât bunuri și bani, se schimbă și valori, atâta timp cât există deschidere. Africa nu este Rusia, nu percepe Europa drept dușman, dornic să o distrugă.

Deschiderea comerțului cu Africa poate fi și o lovitură de PR foarte bună pentru UE. Tratarea țărilor africane că parteneri comerciali egali va ajuta și la schimbarea percepției pe care continentul african o are față de Europa, cea de fostă putere colonială.

Beneficiile pentru continentul african vor fi și ele palpabile. Implicarea și investiția în industria locală de energie va însemna și dezvoltarea infrastructurii împreună cu alte ramuri tehnologice. Africa nu duce lipsă de resurse, dar duce lipsă masivă de know how, iar golul acesta îl poate suplini Uniunea Europeană cu ușurință.

Conform unui raport al African Energy Chamber, o asociație preocupată de situația energiei pe continent, problema Africii stă în utilizarea ineficientă și insuficientă a resurselor sale.  N. J. Ayuk, reprezentantul African Energy Chamber, susține într-un interviu pentru DW că utilizarea gazului și petrolului reprezintă un colac de salvare pentru Africa, putând scoate continentul din sărăcie energetică până în 2030 și acționând ca un factor de stabilitate economică și politică. Exploatarea hidrocarburilor va aduce beneficii materiale Africii, iar creșterea utilizării lor interne poate reprezenta chiar un pas important spre dezvoltarea surselor de energie sustenabilă pe continent. Un exemplu este Africa de Sud, care utilizează în proporție covârșitoare cărbunele, sursă masivă de poluare, deși țara dispune de resurse semnificative de gaz. Deblocarea, exploatarea și utilizarea acelor resurse va însemna transferul spre o sursă sustenabilă de energie cum este gazul, conform UE. Deși stă pe un munte de resurse, Africa este continentul cu cea mai scăzută rată de electrificare, unde iluminatul public și gazul pentru gătit reprezintă un lux în multe țări. Lipsa investițiilor, gestionarea proastă a resurselor și probleme legate de corupție au adus continentul în această situație.

Rămâne de văzut dacă UE va profita sau nu de această oportunitate pentru a-și diversifica sursele de energie și pentru a crea noi alianțe politice. UE poate transforma acest război energetic în favoarea sa. După cum a îndemnat cu mult timp în urmă și fostul prim-ministru britanic, Winston Churchill, niciodată nu trebuie să irosim o criză bună.