Balet apusean sub amenințarea lui Putin

Pe străzile capitalei kazahe pare pe moment a domni liniștea sumbră impusă de o represiune brutală. Poporul kazah a pus zilele trecute de o revoluție, înăbușită, în reacție, în aceste ore și zile, dur și sângeros.

Națiunea a declanșat revolta nu doar pentru că pe kazahi i-a scandalizat dublarea prețului gazului, într-o țară doldora de gaz și de țiței. S-a răsculat nu doar pentru că pe oameni îi revoltă la culme și pe drept scumpirea exorbitantă a altor mărfuri de strictă necesitate într-un stat care ar fi putut fi extrem de prosper, întrucât deține cele mai diverse materii prime prețioase.

Mobilul răscoalei kazahe

Ci a recurs, zile în șir, la demonstrații de protest, mai ales pentru că nu e liberă și s-a săturat până peste cap de perpetuarea sistemului sovietic. Iar tiranizata și căpușata națiune, condamnată la imobilitate totală de către tirani, știe bine unde i se duc banii furați. Aurul ei umple buzunarele mafiotului care-o conduce. Din averea astfel adunată se alimentează nu poporul ci veniturile mafiei rusești, respectiv ale nașului de la Kremlin, care-i conduce cu o mână de fier pe satrapii săi corupți de la Alma Ata, devenită Astana, iar mai nou ”Nursultan”.

Ultimul nume al capitalei e menit a-l răsplăti pe tiranul din umbră care a cârmit timp de decenii, pe față, destinele postsovietice ale Kazahstanului. Nursultan Nazarbaiev, un soi de Nicolae Ceaușescu combinat cu Ion Iliescu, dar cu voie de la Putin, al Asiei Centrale, se preface că s-ar fi retras din 2019 de la butoanele fostei republici sovietice. În fapt și-a menținut controlul asupra puterii, deținute prin serviciile secrete aflate la cheremul său, de când Nazarbaiev i-a pupat, convingător pentru Kremlin, inelul lui Putin. Președintele lăsat în loc, în Kazahstan, Tokaiev, nu pare a fi decât o marionetă. E păpușa celor doi lideri, dintre care fostul președinte kazah, Nazarbaiev și-a silit, ca șef al statului, supușii, la un moment dat, să-i confere titlul de ”Conducător al Națiunii”. Și i-a mai și obligat, cum i se cuvine unui mare șef mafiot, să-i ofere familiei sale imunitate pe viață.

Împotriva acestei cleptocrații hulpave, cum puține dinastii și organizații mafiote își permit să fie, s-a ridicat, după o lungă și răbdătoare smerenie, poporul kazah. E foarte probabil ca o parte din răzvrătiți să fi știut că nu se pot aștepta la vreo clemență. Motiv pentru care nu este exclus ca unii dintre ei să fi renunțat la ideea unor proteste pașnice. Dar Kazahstanul e aproape etanș izolat.

O dictatură pură și dură nederanjată de o presă nivelată

Încât nu se prea știe ce se întâmplă într-o țară în care internetul e periodic blocat, accesul la site-urile presei e refuzat, liniile telefonice sunt controlate și corespondenții de presă externi lipsesc, pentru că ziarele și televiziunile au de comentat omicronul, ori au de susținut guverne și de relatat cine știe ce aiureli propagandistice. Pe lista celor mai sever cenzurate țări ale lumii, Kazahstanul ocupă un jenant loc 155 din 180, după Venezuela și Turcia, dictaturile cu presa complet nivelată, și nu mult în fața Chinei comuniste, știut fiind că jurnalismul e cât de cât liber doar în primele douăzeci, treizeci de țări din acest șir stabilit de Reporterii fără Frontiere.

Profitând de embargo-ul informațional, trupele de bătuși autohtoni ai regimului și parașutiștii ruși au răspuns cu o promptitudine ieșită din comun apelurilor tiranului de la Astana devenită Nursultan. Care a cerut și primit rapid așa-zise ”trupe de pace”, în baza unei așa-zise ”Organizații a Acordului privind Securitatea Colectivă”, o structură putinistă de disciplinare militară a fostului spațiu sovietic.

Varii ziare apusene, între care FAZ, reluau joi, 6 ianuarie 2022, relatări neconfirmate privind ”luarea cu asalt a unor sedii de poliție” și împușcarea a zeci de răsculați, pe care cleptocrația locală și organele ei de agitprop îi numesc ”teroriști” și a căror ucidere e calificată drept ”eliminare”. Sute de persoane au fost arestate. Ar exista mulți răniți și cel puțin opt uciși și din partea poliției și a trupelor regimului, afirmă oficialitățile.

Nu e clar de ce a fost nevoie de intervenția rusă, de vreme ce trupele regimului kazah interveniseră anterior în forță împotriva demolatorilor statuii lui Nazarbaiev, a ”bandelor teroriste”, după cum se exprimase la televiziunea publică Casim-Șomart Tokaiev, iar viceprimarul capitalei, Babakumarov, anunțase ”eliberarea printr-o operațiune specială” a aeroportului, ocupat miercuri de o mulțime de civili. Pe varii canale de social media se puteau auzi împușcături și oameni panicați țipând și se vedeau demonstranți atacați.

Reacția lui Garry Kasparov

În răstimp, vestul reacționează la noile vărsări de sânge provocate de nerușinarea unei tiranii mafiote de parcă ar călca pe ouă, ca nu cumva să-i supere pe Vladimir Putin și pe subalternii lui din Kazahstan și din alte satrapii, respectiv din teritoriile ocupate ale Ucrainei, Moldovei și Georgiei.

Scriitorul și disidentul Garry Kasparov, fost campion mondial la șah, care s-a salvat de sălbaticul aparat represiv rusesc emigrând la timp, înainte de a cădea de la fereastră, a fi împușcat, iradiat sau călcat de automobil, a lansat un virulent protest în reacție la declarațiile UE difuzate în ecou la revolta kazahă. Spre bucuria și încurajarea președintelui Tokaiev, serviciul diplomatic al UE, păstorit de Josep Borrell, echivalase miercuri după-amiază, indirect, poporul răsculat, cu tiranii care-l prigonesc, de vreme ce solicitase, textual, ”tuturor celor în cauză să acționeze cu răspundere și să se rețină de la acțiuni ducând la perpetuarea escaladei și noi acte de violență”.

Ca și cum un regim criminal ar fi tot una cu victimele sale. Și ca și cum acestea din urmă ar avea aceleași mijloace la dispoziție ca un regim înarmat până în dinți.

Pe Twitter, Kasparov a protestat ferm, în legătură cu acest comunicat difuzat de mai-marii diplomatici ai Comunității, pe care l-a calificat, deloc întâmplător, ”drept un nou exemplu de complicitate nesăbuită a UE cu dictaturile”, manifestată în timp ce ”prigoniții cetățeni ai dictaturii se răscoală”. A cere, ”în aceste condiții, reținere din partea tuturor părților - dar unde au fost declarațiile și politicile UE menite să ajute poporul din Kazahstan să se elibereze de o represiune despre care se presupune că ar fi anatemă pentru valorile Uniunii Europene?” - a mai întrebat Kasparov, punând degetul pe rană: ”declarația UE sună ca un comunicat al lui Putin când își apără tovarășii dictatori. Astfel de apeluri la nonviolență și stabilitate sunt rutină când dictatorii se tem să nu-și piardă monopolul asupra recursului la forță și teroare”.

Miza reală a conflictului cu Putin și inadecvarea apuseană

Nu doar diplomația europeană se vede băgată în cofă de către Moscova. Nici Departamentul de Stat american nu stă mult mai bine. Șeful său, Blinken, a primit-o recent pe colega sa ecologistă Annalena Baerbock. Șefa diplomației germane a revendicat, în conferința lor de presă comună, în care reprezentanții celor două țări și-au afișat deplina unitate, ”să nu se mai vorbească despre securitatea europenilor, fără ca europenii să fie invitați să ia loc la masă”.

Or, tocmai acest lucru se va întâmpla, prin negocierile bilaterale ruso-americane, vrute de Putin, spre a ieși din izolare, în timp ce Kremlinul depune eforturi disperate să refacă statutul de superputere de care Moscova se bucura pe când era capitala imperiului sovietic. În acest scop, Putin încearcă să scindeze NATO, atrăgând de partea sa Germania, pe modelul nadei întinse de idolul său, Stalin, Republicii Federale, în 1952, când a condiționat reunficarea celor două state germane postbelice de abandonarea integrării ei militare în alianța defensivă occidentală. Dar atunci colosul bolșevic s-a lovit de fermitatea și principialitatea unui Konrad Adenauer, care n-a căzut în capcana Moscovei.

Blinken a calificat concentrările de trupe la granița ucraineană drept o ”provocare directă și nemijlocită a securității europene”, afirmând, în plus, că ”orice violare a suveranității ucrainiene va antrena ”consecințe serioase”. Întrucît aceste prezumtive ”consecințe” nu includ o intervenție militară occidentală, Putin va fi zâmbit pe sub mustață liniștit, auzind acest avertisment. Baerbock a supralicitat, afirmînd că, ”de acțiunile rusești atârnă o clară etichetă de preț”.

Or, Putin e probabil să fi inclus de mult în calculele sale acest presupus preț, care pare a fi amânarea sine die a dării în folosință a gazoductului Nord Stream II.

În răstimp, potrivit ziarului Tagesspiegel, consilierul de securitate al cancelarului Olaf Scholz și-a programat joi discuții cu omologii său francez, rus, poate și ucrainean, vineri deliberează șefii diplomației din alianța nordatlantică, iar discuția decisivă despre Ucraina va avea loc luni, la Geneva, cu participarea Statelor Unite și Rusiei. Deci fără europeni. Care se știu insignifianți, de vreme ce n-au armate proprii și s-au specializat în ultimele decenii în appeasement, în vreme ce Putin își zăngăne de zor armele și amenință nu mult altfel decât Hitler, pe vremuri, cu războiul și invaziile. Abia la 12 ianuarie s-a convocat, sub șantaj rusesc, prima sesiune a consiliului NATO-Rusia din ultimii doi ani și jumătate, iar a doua zi s-a programat o consfătuire a Moscovei cu OSCE.

Balet diplomatic cu pistolul ruletei rusești la tâmplă

Efectul conciliantului dans diplomatic din jurul tiranului cu arma în mână e nul, din unghiul dorinței celor mai mulți europeni, ca litigiile generate de Putin și de tirania lui să fie dezamorsate.

E amplu, din perspectiva încurajării și stimulării unor dictatori care tocmai învață de la maestrul lor, Vladimir Putin, să se folosească de unealta intimidărilor și a șantajului politic și militar, spre a ascunde astfel cât mai eficient evidența că regimurile lor tiranice nu sunt în stare să aducă popoarelor lor decât lacrimi, lanțuri și insecuritate, în loc de siguranță, libertate și prosperitate.

Ceea ce nu e o noutate. Dar nu s-au auzit proteste prea ample în Occident când în Consiliul pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite, un for obsesiv antiisraelian, au fost incluse, vai, cele mai sângeroase și represive dictaturi de pe planetă. Între ele se găsesc genocidala Chină comunistă, Rusia lui Putin, în care medicii și ziariștii se văd defenestrați și Cuba castristă, cea cu închisorile pline de deținuți de conștiință, precum și Pakistanul, un fief islamist al ucigașilor de creștini acuzați de blasfemie.

Dată fiind reacția poltronă a vestului, n-ar fi exclus ca, până la urmă, Putin să obțină satisfacerea măcar tacită, inoficială, a revendicării sale principale. E vorba de reîmpărțirea planetei în sfere de influență și renunțarea la autodeterminarea popoarelor, ce-și doresc mai toate integrarea occidentală, iar nu viața sub scutul Moscovei. Kremlinul mai vrea, neapărat, retragererea trupelor americane din România și din alte țări central- și esteuropene, pentru ca liderul rus să-și poată face de cap la Marea Neagră, în Ucraina, în restul fostului teritoriu sovietic, ori dincolo de el.