Belarus, înaintea alergerilor parlamentare - relaţiile cu UE
22 septembrie 2012Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a acordat un rol proeminent temei Belarus. A început cu ea actuala sesiune parlamentară după pauza de vară şi a cerut guvernului de la Minsk "să se asigure că la alegerile parlamentare vor fi respectate standardele internaţionale şi că toţi candidaţii vor beneficia de şanse egale."
Schulz a vorbit despre "încălcări repetate ale drepturilor omului, statului de drept şi valorilor democratice" în Belarus. Această situaţie trebuie să se schimbe: "Parlamentul European îi cere dictatorului din Belarus să reformeze sistemul politic. Primul pas trebuie să fie eliberarea imediată şi neconduiţionată a tuturor deţinuţilor politici şi reabilitarea lor." Schulz s-a referit la liderii opoziţiei Ales Bialiatski, Mikalai Statkevici, Pavel Sevyarynets, Syarhey Kavalenka şi Dzmitry Daşkevici. "Aceşti oameni trebuie să ştie că noi în Parlamentul European nu i-am uitat", a spus Schulz.
Abordare ambiguă
Nu toată lumea în UE adoptă însă poziţii atât de clare. De fapt, UE a utilizat mereu în relaţie cu preşedintele Aleksander Lukaşenko o strategie duală. Şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton recunoaşte deschis: "Pe de o parte sancţiuni împotriva regimului, pe de altă parte întărirea dialogului cu societatea civilă şi susţinerea ei".
UE a încercat să colaboreze şi cu Lukaşenko. Belarus a fost cooptată în Parteneriatul estic al Uniunii, în pofida încălcării repetate a drepturilor omului şi a intimidării opoziţiei în 2009. Prin această iniţiativă, şase state fost sovietice au fost apropiate de UE. "Uşa noastră este deschisă", spunea atunci ministrul suedez de externe Carl Bildt. Gradul de colaborare din cadrul parteneriatului depinde însă de fiecare ţară în parte. Dinspre Belarus a existat iniţial o deschidere relativă: Lukaşenko a încercat un timp o apropiere de UE şi a promis deschiderea politicii sale.
Ajutoare germane pentru poliţia din Belarus
În acea perioadă de apropiere s-au acordat şi ajutoarele germane pentru poliţia din Belarus, atât de criticate acum. Poliţiştii germani i-au antrenat între 2008 şi 2011 pe omologii bieloruşi şi le-au făcut cadou computere, camere video şi maşini. Funcţionarii din Belarus au observat şi modul în care poliţia germană s-a ocupat de demonstranţii care încercau să împiedice transportul de deşeuri nucleare spre depozitul de la Gorleben. Abia în vara aceasta colaborarea germano-bielorusă a fost făcută publică şi a generat un scandal uriaş.
Chiar dacă bastoanele şi alte instrumente de luptă nu au făcut parte din tehnica cedată poliţiştilor bieloruşi, europarlamentarul ecologist Werner Schulz s-a arătat indignat: "Statul democratic german a furnizat material didactic pentru dictatori. Ceea ce au învăţat miliţiile lui Lukaşenko la Gorleben, au aplicat mai apoi cu succes la înăbuşirea protestelor din Belarus." Ministerul de interne de la Minsk a comunicat însă că parteneriatul cu Germania a vizat "combaterea traficului auto şi a migraţiei ilegale".
Sancţiuni europene
Totuşi, relaţiile UE cu Belarus au stat în ultima vreme mai puţin sub semnul zahărului, şi mai mult sub cel al biciului. În special după alegerile prezidenţiale din 2010, după care guvernul de la Minsk a reluat prigonirea aprigă a opoziţiei, UE a trecut la sancţiuni. Mulţi politicieni europeni califică regimul din Belarus drept ultima dictatură din Europa.
Europa îi cere lui Lukaşenko eliberarea deţinuţilor politici. Din 2011, a fost instituit un embargo pe vânzările de arme către Belarus iar UE a aplicat interdicţii de călătorie pentru Lukaşenko şi membrii guvernului său.
Operaţiunea "Ursuleţul"
Aspecte comice ale relaţiei UE-Belarus a dovedit o acţiune suedeză în această vară. Un avion suedez de mici dimensiuni a aruncat deasupra Belarusului sute de ursuleţi de pluş cu mesaje de protest faţă de încălcarea drepturilor omului. Autorităţile de la Minsk au reacţionat prin expulzarea tuturor diplomaţilor suedezi, dar şi prin concedierea şefilor aviaţiei şi controlului frontierelor, pentru că aceştia nu au împiedicat acţiunea.
Sancţiunile nu au dat până acum rezultat, crede experta în relaţiile cu Belarus Giselle Bosse, de la Universitatea Maastricht. Ele afectează negativ imaginea lui Lukaşenko şi enervează elitele bieloruse, care nu pot călători în spaţiul european. Sancţiunile au fost însă subminate chiar de anumite ţări europene. Ceea ce nu îl poate determina pe Lukaşenko să-şi schimbe abordarea.
Populaţia aşteaptă îmbunătăţiri...de la Moscova
Care este viitorul acestei relaţii dificile? Ministrul de externe austriac Michael Spindelegger speră că Lukaşenko se va decide: "El are puţine soluţii: ori se apropie de Rusia, ori alege calea parteneriatului european". Dar dictatorul trebuie să realizeze că "drumul spre Europa îi va fi blocat, dacă va continua actualul tratament aplicat opoziţiei."
Giselle Bosse crede dimpotrivă că strategia lui Lukaşenko este tocmai această pendulare între Bruxelles şi Moscova. Acest şpagat durează deja de aproape şase ani. "Când relaţiile cu Rusia s-au stricat, el s-a apropiat de UE. Când Europa a impus noi sancţiuni, Lukaşenko a revenit spre Rusia." Aceasta din urmă ar dispune oricum de mijloace mai eficiente de influenţare, crede Bosse. Dacă Lukaşenko va pierde cândva puterea, în urma unor presiuni externe, acestea vor fi mai degrabă dinspre Moscova decât dinspre UE.
În prezent, şi populaţia înclină spre Rusia. Oamenii aşteaptă, potrivit sondajelor, mai multe de la o uniune economică cu Rusia decât de la una cu UE. Prin urmare, nimeni nu trebuie să-şi facă iluzii legat de actualele alegeri. Opoziţia nu este doar intimidată, ea nu este recunoscută nici măcar ca alternativă de o mare parte a populaţiei. Lukaşenko rămâne şi el nepopular iar concluzia, potrivit expertei în Belarus: "Adevăratul câştigător al votului din Belarus ar putea fi Rusia".