Ce fel de politică externă vor candidații la Cotroceni?

Cu toate că rolul principal al președintelui țării este cel de reprezentare și, așadar, legat de politica externă, doar Mircea Geoană și Marcel Ciolacu au programe consistente. Ambii promit să transforme România dintr-o țară periferică într-una de prim rang. Pornind de la faptul că România este al 6-lea cel mai important stat din UE ca populație și al 8-lea ca suprafață, Mircea Geoană crede că țara trebuie să iasă din „provincialism și timiditate”: „Ca națiune, dacă nu ceri ce vrei și nu știi ce faci, rămâi în afara jocurilor - un spectator care primește ce i se dă, în loc să ia ce i se cuvine”.

„Politica noastră externă trebuie să aibă anvergura și nivelul de ambiție al unui stat mare, și nu al unuia mic”, se poate citi și în programul președintelui PSD, Marcel Ciolacu. Elena Lasconi menționează și ea în programul prezidențial că „România este o țară mare, dar nu își valorifică potențialul diplomatic”, fără să aibă soluții de mărire ca ceilalți doi. Ea e mai degrabă practică și propune un „Mini-Schengen cu Bulgaria”, ca și cum ar ști deja că acceptarea țării în spațiul de liberă circulație cu frontierele terestre se va amâna sine die: „Vom elimina controlul vamal între România și Bulgaria prin acord bilateral. Fluidizăm traficul peste Dunăre, creștem schimburile comerciale. Câștigăm miliarde de euro.” De altfel, dintre toți doar Mircea Geoană promite „aderarea neîntârziată și integrală” în Spațiul Schengen.

Pentru Ciolacu, anvergura țării poate crește dacă se construiesc coridoare de infrastructură energetică și transporturi care traversează România, dacă vin în țară marii jucători regionali să construiască „fabrici de muniție și spații logistice masive, care să devină centre regionale de reparații pentru elicoptere, tancuri, vehicule blindate”. În plus, actualul premier PSD pare un nostalgic al politicii externe făcute de Nicolae Ceaușescu în anii 1970 când „România a jucat un rol de mediator în câteva dispute internaționale”. Așa că Marcel Ciolacu consideră că „avem interesul de a reînnoda această tradiție” și va încuraja o astfel de politică externă orientată nu doar spre Vest, ci și spre Orientul Mijlociu, Turcia, Caucazul de Sud și Africa.

Mircea Geoană are câteva propuneri mai specifice și mizează pe dezvoltarea „capacității de negociere și de pregătire a marilor dosare europene”, pe „negocierea intransigentă, dar inteligentă a următorului buget UE 2027-2035”, își propune și aderarea la Triunghiul Weimar format din Franța, Germania și Polonia, care ar putea crește statutul geopolitic al țării. Fostul număr 2 al NATO menționează însă și el nevoia relansării relațiilor cu Africa, Asia, Centrală și Caucazul. Propune, de asemenea, o Alianță tehnologică între America, Israel și România, folosind „investitorii cu origini evreiești din România și celelalte țări”.

Liderul liberal Nicolae Ciucă reia în scurtul său program ideile standard ale politicii externe pe care le susțin și ceilalți candidați: parteneriatul strategic cu SUA, importanța NATO și a UE, aderarea cât mai rapidă la OECD. Spre deosebire de ceilalți, Ciucă pariază pe creșterea bugetului apărării la „nivelul de ambiție al României”, fără să aibă, totuși, un orizont matematic în față. Proiectul lui vorbește despre „recuperarea și accesul la noi piețe” și despre „refacerea reprezentativității și prestigiului corpului diplomatic”, dar nu explică în ce fel.

Liderul AUR George Simion, cu șanse să ajungă în turul al doilea, merge mai departe cu programul AUR în care a rămas ca deziderat „reunirea cu Basarabia”. AUR vrea o Europă a națiunilor suverane și nu recunoaște prioritatea justiției UE în fața celor naționale: Constituția României „trebuie să aibă preeminență în raport cu reglementările europene”. Simion, la fel ca Geoană, Ciolacu și Lasconi, își dorește o Românie care „să-și apere ferm interesele naționale” în UE și NATO.

Cel mai consistent pare programul lui Mircea Geoană, care are idei clare și ambiții mari, un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU și un nou summit NATO la București în 2030, după cel din 2008, în care s-a luat decizia istorică de a le primi în anticamera Alianței pe Ucraina și pe Georgia. Cel mai periculos proiect e cel al AUR, care într-o perioadă foarte tulbure insistă asupra unei uniri cu Republica Moldova.

Dincolo de propunerile și fanteziile din programele candidaților la președinție, e puțin probabil ca liniile de politică externă să se modifice, mai ales că în România marile pariuri se fac pe sub masă, iar China, în mod ciudat nemenționată în viziunile candidaților, a intrat deja în afacerile strategice ale țării.