Ce-i datorăm lui Klaus Iohannis (SpotMedia.ro)

Dintre toți președinții postdecembriști, Klaus Iohannis lasă țara, după două mandate, cu o erodare avansată a reprezentării politice, o delegitimare a instituției prezidențiale și o fisurare a țesăturii democratice, pe care încă o mai susține o parte semnificativă a societății, a cărei cultură politică este superioară instinctelor iliberal-populiste ale celor care dețin puterea politică. Dar mai ales lasă statul cu o datorie imensă.

În cel de-al doilea mandat al președintelui Klaus Iohannis, câștigat în virtutea ofertei anti-PSD pe care a făcut-o electoratului, cerându-i astfel un mare cec în alb, s-a definitivat procesul de uzurpare a instituțiilor democratice, început de FSN și Ion Iliescu.

Președinția este una din aceste instituții și consecințele sunt pe termen lung, cea mai perfidă fiind compromiterea contractului de reprezentare a cetățenilor.

Deturnând în mod nemijlocit votul cerut, Klaus Iohannis a demonstrat că puterea celor fără de putere de grup politic nu există.

Cetățenii au fost astfel excluși de la participarea politică, fiind reduși la masa electorală care votează o dată la patru ani și apoi, între scrutine, nu mai are nicio pârghie de participare democratică. Din votul anti-PSD pe baza căruia și-a asigurat un al doilea mandat, Klaus Iohannis a făcut un pachet de negociere personală a unei funcții europene.

O tranzacție din care cetățenii nu doar că au fost excluși, deși se face tot uzurpându-le reprezentarea, dar pentru care nu s-a făcut nici măcar efortul minimal al unei puneri în scenă.

Suveran, autarhic, iritat de interpretarea constituțională că atributele funcției sunt, totodată, obligații, Klaus Iohannis a dispus transmiterea pe surse că România (sic!) îl propune pentru șefia NATO, fără să facă măcar un gest minimal de transparență.

Nu a făcut declarații despre miza funcției pentru România, nu a prezentat un proiect, nu a acordat un interviu în care să se explice, nu a trimis un comunicat de presă. Nici măcar un simulacru de prezență pe agenda românilor nu i-a fost necesar.

Toată afacerea a fost redusă la negocierea dintre el și guvernul condus de social-democratul Marcel Ciolacu: listă comună la alegerile europene, validarea lui Marcel Ciolacu pentru candidatura la președinție contra propunerii pentru conducerea NATO.

Puteţi citi articolul integral AICI.