Analiză: Ce lipsește din cartea lui Ciucă?

Generalul Nicolae Ciucă menționează Rusia doar de trei ori în cartea lui, o dată să se laude că a prevăzut conflictul și de două ori să relateze situații banale. Nu există China deloc iar Marea Neagră apare în pasaje generale, deși generalul prezidențiabil PNL nu se sfiește să dea unele verdicte în volumul pe care îl semnează. Liberalii au cheltuit deja 2 milioane de euro pentru panourile în care au făcut reclamă cărții lui Nicolae Ciucă, dar e posibil ca suma să fie mult mai mare. Totul din fonduri publice. Operațiunea e la limita legii sau în afara ei. Procurorii anticorupție se vor sesiza probabil doar dacă generalul va pierde competiția pentru Cotroceni. 

Cartea, În slujba țării, are 243 de pagini. Nici în Prolog, nici în *interior nu mulțumește nimănui pentru ajutor, asumând astfel că el are toate meritele pentru textul publicat la Editura Rao: „Scriu paginile astea dintr-o suflare, după cum amintirile sau gândurile vin spre mine. Și poate că, în ce privește scrisul, tocmai un suflet nepregătit să se aplece cu meșteșug peste coala albă e o garanție a sincerității”.

Generalul spune de la început că „în politica românească e nevoie de onoare, de încredere, de respectul față de cuvântul dat”. Pe 23 iunie 2018, același Ciucă, pe atunci șef al Statului Major General declara la Radio România Actualități: „Nu voi face politică”. Emisiunea a dispărut iar realizatorul a ajuns la MApN odată cu generalul, care a primit fotoliul de ministru. Onoarea s-a mai diluat după descoperirea plagiatului doctoratului pe care l-a făcut între două operațiuni militare. Totuși, în carte nu apare niciun rând despre efortul pe care îl cere o lucrare de amploarea doctoratului. Nimic nici despre lupta cu acuzația de plagiat, cum a reușit să-și aducă justiția de partea lui, nimic despre eventuala empatie pe care fi putut-o exprima față de jurnalista Emilia Șercan, atât de hărțuită și expusă după ce a publicat dovezile despre plagiatul care-l vizează.

Viața Domnului Ciucă nu e spectaculoasă iar episodul Bătăliei de la Nasiriyah, din primăvara anului 2003, e relatat anost, fără suspans, fără detaliile umane interesante și dramatice, dar cu atât mai mult pus sub lupă, după reportajul Recorder, care-i contestă lui Ciucă unele merite.

Așa că, pentru a arăta situațiile limită prin care a trecut, generalul declară franc, fără modestie, fără perdea, fără amănunte, că s-a aflat „față în față cu moartea”, că „moartea alege la întâmplare”, că fiecare „palmă de loc poate reprezenta un pericol de moarte”. Pe urmă, brusc, îl citează pe Cesare Pavese, fără ghilimele, cu ceva destul de comun, „moartea are, dintr-odată, chipul tău”. Referințele culturale continuă cu Tolstoi, cu filmul lui Orson Welles, Citizen Kane, cu scriitorul portughez Antonio Lobo Antunes și romanul său Până ce pietrele vor fi mai ușoare ca apa.

Cititorul află și despre tradițiile din Plenița, despre Sărbătoarea bujorului, despre cea mai bună țuică, despre importanța mahmurelii masculine și alte obiceiuri ale locului. Câteva pagini vorbesc despre cum nu s-a îmbogățit și multe altele sunt pline cu fotografiile generalului și politicianului Ciucă.

Descrierile participării sale în arena politică nu aduc noutăți. Generalul e interesat de o „viziune strategică”, „de buna guvernare”, „de bunăstarea populației” și îi explică potențialului său votant că „Alianța cu PSD a fost ca o veste bună și una mai puțin bună, venite simultan”, adică guvernul avea majoritate, dar în schimb „s-a asociat cu competitorii politici ai dreptei”. Realizările cabinetului Ciucă sunt enumerate fără zgârcenie. Nu există însă o mărturisire a evoluției intelectuale a generalului către liberalismul conservator al PNL. 

În schimb, Nicolae Ciucă insistă că e nevoie de o „revizuire profundă a politicilor economice”, în care parteneriatele public-privat ar fi „soluțiile esențiale” pentru dezvoltarea infrastructurii și a proiectelor de mare amploare. Prezidențiabilul PNL mai consideră că „resursele naturale ale României nu pot fi folosite decât în interesul poporului român”, dar nu explică ce-ar trebui să se întâmple cu resursele vândute deja de București, cum e cazul companiei Petrom, care a fost privatizată cu tot cu resursele sale.

În cazul Justiției, glisează mult în jurul neinfluențării politice a magistraților, cu toate că el însuși este acuzat de intervenții pentru a-și salva onoarea după suspiciunea de plagiat. Promite că va asculta vocea societății și ca președinte va fi purtătorul ei de mesaj către Justiție.

Mai crede că „formula tradițională a familiei rămâne în continuare viabilă”, fiindcă „nouă, românilor, continuă să ni se potrivească cel mai bine tipul de viață de familie în care sunt prezente trei generații: bunici, părinți, copii”.

Comunitatea de informații și politica externă sunt asociate în viziunea lui Nicolae Ciucă și vorbește despre o „Mare Strategie a României”, care să reflecte „obiectivele perene ale țării noastre”, dar pe care nu le enunță. Dacă va fi președinte va milita pentru creșterea bugetului Apărării, pentru dezvoltarea industriei de apărare, pentru un „sprijin total pentru Republica Moldova”. În ce privește Constituția recunoaște că „e dificil de modificat” și se pronunță „împotriva modificării Constituției”, deci împotriva atât de așteptatei reforme administrative și în general a modernizărilor necesare după aproape un sfert de veac de la ultima revizuire a Legii supreme.

Nu vrea să fie un președinte jucător, ca Traian Băsescu, nici unul prudent, precum Klaus Iohannis, ci un președinte muncitor. Nu rezultă foarte clar ce-ar vrea să muncească, ce poate face, care sunt idealurile lui, ce obiective își asumă și nici care e locul pe care îl vede pentru România în lume, dincolo de asumarea politicilor UE și NATO.