Ce mai înseamnă să fii tânăr?
22 noiembrie 2024Despre războaie, rasism sau climă vorbesc cel mai des, afectat și prețios, indivizi proveniți chiar din cercurile care generează războaie, discriminează sau distrug mediul înconjurător. Se erijează în salvatori, au soluții, înșiră priorități imediate, ca și când ar aștepta o recompensă pentru că încearcă să stingă incendiul pe care l-au provocat. Deși documentele internaționale fac trimitere la generațiile viitoare, părerile celor ce vor moșteni planeta sunt în cel mai fericit caz ignorate deși de prea multe ori sunt luate în derâdere.
Vara aceasta, la Șumuleu Ciuc, în Transilvania, 39 de adolescenți din zece țări au avut ocazia să-și împărtășească - unii altora și, împreună, lumii - gândurile despre război, discriminare sau climă dar și despre prietenie, familie, temeri, bucurii sau speranțe. Au discutat între ei și cu artiștii Feli și Pepita din Köln, cei doi coordonatori ai taberei de la Șumuleu, organizată, între 19 și 24 iulie 2024, de Goethe-Institut prin proiectul PASCH, care leagă elevi vorbitori de limba germană din întreaga lume.
Camera comună a adolescenților
Cuplul de artiști vizuali lucrează împreună din anul 2000 și au făcut o pasiune din a le oferi tinerilor aflați în pragul maturității o voce. Au făcut-o și în recenta pandemie, când au explorat, alături de adolescenți, universul dramatic restrâns de restricțiile sanitare în care au fost nevoiți să-și petreacă o bună parte din cei mai frumoși ani, reinventându-se sau, dimpotrivă, pierzându-și reperele. Din acest exercițiu socio-cultural s-a născut proiectul multimedial ”In My Room - portretul unei generații în carantină” și chiar și o carte. În anul 2021, UNICEF le-a oferit celor doi artiști germani, pentru prima ediție a acestei expoziții foto-video, mențiunea de onoare la competiția Fotografia Anului. ”Proiectul a fost creat în urmă cu cinci ani și chiar ne gândeam că odată cu sfârșitul pandemiei de coronavirus și proiectul se va termina”, povestește Feli pentru DW.
Printre valurile de crize succesive, însă, tinerii continuă să aibă aceleași preocupări și aspirații, într-un mod care nu doar merită ci chiar trebuie ascultat. ”Ne-au împărtășit idealuri despre care nu mai credeam că sunt încă gândite așa”, spune Feli. ”Toți au planuri, sunt preocupați foarte mult de egalitate, de pace în lume, de protecția mediului. De multe ori se întâmplă să crezi că totul ține de propria ta carieră și de drumul tău prin viață. Dar a existat un intens simț al comunității. Au venit din zece țări diferite, s-au entuziasmat și s-au apropiat foarte repede unii de alții, nimeni nu a fost lăsat deoparte, s-au distrat împreună și au lucrat împreună la proiecte, împreună s-au organizat, au cântat, au dansat, și-au prezentat țările și s-au distrat. A existat un sentiment de comunitate pe care nu l-am mai experimentat de multă vreme. Iar asta a fost o sursă puternică de inspirație. M-a inspirat ușurința și energia lor. Mi-am amintit cum era când eram eu tânăr, când, poate, situația politică globală și toate grijile erau o povară prea mare pentru noi și atunci încercam să abordăm lucrurile puțin mai lejer”.
Cât de intensă a fost această comuniune am aflat de la Vladimir Nicolae. Elev în clasa a 11-a la Colegiul Național Bilingv George Coșbuc din București, Vladimir mărturisește că a trăit o experiență complet nouă și este entuziasmat de felul în care ”autorii s-au concentrat foarte mult pe expresivitate, nu doar pe cuvintele noastre ci pe ansamblul imaginii pe care o arătăm lumii. Am plecat cu cunoștințe noi, am cunoscut oameni cu care vorbesc și astăzi și m-a trezit la realitate. M-a ajutat să văd prin ce trec alții, în special copiii din Ucraina. A fost prima oară când am întâlnit persoane din acea zonă în care acum este război și am reușit să vorbesc cu ei, să înțeleg o parte din ceea ce trebuie să îndure. Știam doar că este o situație foarte dificilă în țara lor, că sunt în pericol în fiecare zi, ei și familiile lor, doar că nu exista această conexiune emoțională cu evenimentele de acolo, care apare atunci când cunoști personal pe cineva care trăiește într-o zonă de conflict și știi că se află în pericol”.
”Nu suntem chiar atât de diferiți”
Bogdan Iatan are 17 ani, se recomandă ”jurnalist aspirant”, coordonează revista în limba germană a colegiului George Coșbuc din București și a fost încurajat de profesoara lui de germană să participe voluntar alături de organizatorii taberei de la Șumuleu. Bogdan întărește, de fapt, la fel ca Vladimir, mesajul despre comunitate al lui Feli: ”Sunt culturi foarte diferite dar care, puse împreună, s-au închegat foarte bine. Toți au venit cu bateriile sociale încărcate și au plecat acasă cu o altă viziune asupra lumii în care trăiesc, asupra Europei cel puțin. Și, nu în ultimul rând, și-au perfecționat cunoștințele de limba germană. Cât despre mine, ca voluntar, a fost o oportunitate de neratat. Am cunoscut foarte mulți oameni noi, cu care am comunicat intens cât de mult am putut în limba germană, și mi-am exersat aptitudini pe care le aveam deja”.
Colegă de liceu cu Bogdan, Raluca Călugăreanu mărturisește că și-a dat seama, ”și din această tabără, că nu suntem chiar atât de diferiți, deși venim din țări diferite, de la mii de kilometri distanță. Eu sunt o persoană foarte optimistă, sociabilă și deschisă. Mi-au plăcut foarte mult Feli și Pepita, atât ca mentori dar mai ales ca persoane. Au fost foarte deschiși cu noi, foarte prietenoși. De la modul lor de relaționare am învățat multe. Sunt foarte fericiți și bine dispuși. Am învățat, văzându-i așa, să fiu mai deschisă. Cu ei plini de viață și de fericire și emanând această bucurie, mi-am dat seama că putem să încercăm și noi să fim ca ei”.
Vladimir este cumva pe aceeași lungime de undă: interacțiunea propusă și oferită de Feli și Pepita este molipsitoare. ”Mie nu-mi place să cunosc neapărat oameni, nu-mi place să vorbesc foarte mult, dar mă las pus în astfel de situații, cum a fost acest proiect, tocmai pentru a mă forța să întâlnesc alți oameni și mă conving singur că acest lucru este, într-adevăr, benefic. Și atunci începe să-mi placă să vorbesc despre pasiunile mele, despre ceea ce mă face pe mine să fiu, despre ce mă caracterizează”.
Libertate, mașini, pisici, corupție, Putin
Mesajul adolescenților nu li se adresează strict lor, în cercul închis al generațiilor Z și Alpha, punctează Pepita: ”Ar fi bine dacă adulții ar crede din nou puțin tinerii. De fapt, aceasta nu este doar o expoziție pentru tineri ci și pentru ca adulții să îi vadă pe tineri. Noi nu am vorbit despre ei, ci cu ei. Poate le aduc adulților aminte și de idealurile lor. Și, atunci, poate se vor strădui mai mult, chiar și într-o perioadă cu mult egoism, să redescopere comunitatea, ca pe vremuri. Să-și aducă aminte cum, în trecut, când erau tineri, erau mereu într-un grup și se susțineau unul pe celălalt”.
Pe pereții - dar și pe ferestrele - de la Goethe-Institut din București sunt acum expuse lucrările celor care au petrecut săptămâna de vară în tabăra de la Șumuleu Ciuc. Pe trei ecrane rulează interviurile filmate, cu tăceri și răspunsuri născute din multele întrebări puse: ce înseamnă familia pentru tine, dar să fii tânăr / adult, de ce anume te bucuri, ce este amuzant la tine, ce semnifică libertatea sau cultura, ce părere ai despre războiul din Ucraina și multe altele.
Pe pereți sunt expuse fotografiile adolescenților iar pe o masă și pe geamuri stau înscrise dorințele lor, citate despre care elevii de la colegiul Coșbuc spun că ”te vor pune pe gânduri”. Și chiar te pun, pentru că unii își doresc ”libertate și mașini”, respect, mai mult timp, un premiu Oscar sau o pisică; alții, în schimb, se tem de ”atât de multele personaje malefice care se dau drept oameni de treabă dar au transformat corupția într-o religie a societății românești”, se tem că vor muri într-un război sau își doresc ”să-l văd mort pe Putin pentru că acest om îmi omoară țara, ucide peste tot oameni, ucide copii”.
”Nu există limite”, trebuie doar să ”ai încredere să visezi”
Timpul a trecut repede în tabăra de vară printre sesiuni fotografice, decorațiuni, postere cu mesaje ”venite să transmită multe emoții, să transmită idei”, povestește și Vladimir. ”Cel mai important, de fapt, e să ai încredere să visezi, indiferent de condițiile în care trăiești în momentul respectiv. Acesta a și fost mesajul foarte puternic al proiectului. Te scoate din rutină și îți oferă un mediu în care te lasă să fii creativ și să te gândești la viitor. Nu există limite în ceea ce putem face. Trebuie, în primul rând, să-ți dorești iar odată ce îți dorești să mergi mai departe și să lucrezi pentru visurile tale, pe care, până la urmă, ți le poți împlini”.
Pepita a plecat, până la urmă, cu un sentiment bun din săptămâna petrecută alături de adolescenți: ”Cred că pot privi din nou spre viitor cu optimism, în ciuda numeroaselor crize prin care trecem în acest moment și a schimbărilor climatice. Pur și simplu au avut o energie incredibilă, care ne-a fost transferată, în timp ce făceam fotografii. Am simțit de fapt această energie și am încercat să o portretizăm”. Proiectul, este convins Feli, nu se va termina aici. ”Vom continua să lucrăm cu tinerii. Dar am început deja și un proiect cu persoane mai în vârstă, cu cupluri. Am realizat deja mai multe interviuri, am făcut portrete. Încă lucrăm la acest proiect pentru că este foarte interesant de aflat și ce ne spun adulții”.