Ce va reține istoria despre Iliescu?

De 32 de ani o serie de întrebări persistă în memoria românilor care nu au ieșit deformați din regimul comunist: Cum a fost posibil să lăsăm țara pe mâinile lui Iliescu, ale foștilor privilegiați ai PCR și ale fostelor cadre superioare ale Securității? România ar fi rămas la fel de supusă Moscovei și izolată ani de-a rândul de Europa civilizată dacă cel care a călcat pe cadavrele tinerilor în decembrie ’89 pentru a fi votat la 20 mai 1990 de 85% dintre români nu ar fi existat? Doar Iliescu, omul rușilor, a fost vătaful păcatului originar care a subsumat frustrările românilor din timpul dictaturii lui Ceaușescu deopotrivă cu libertățile nerumegate de după căderea comunismului? Doar bătrânul de 92 de ani judecat pentru infracțiuni contra umanității avea în genă credința că „Ceaușescu a întinat nobilele idealuri ale socialismului?“ Nu cumva un număr considerabil de Ion Iliescu, după chipul și asemănarea lui, erau pregătiți să preia puterea, dar au fost trași pe linie moartă de omul rușilor?  

Ceasul nefast în care victimele s-au făcut frați de cruce cu călăii

Întrebarea cea mai năucitoare este cum de milioane de români (nu știm nici până la ora aceasta câți), care au fost urmăriți de Securitate, au votat nu doar un individ, pe Ion Iliescu, ci un regim impus și controlat de cadrele fostei poliții politice care abia acum se simțeau ca peștele în apă?

Cadrele superioare ale Securității l-au lăsat din brațe pe Ceaușescu, deși aveau toate privilegiile, mai puțin unul: Aveau bani să-i întoarcă cu furca, dar nu aveau ce să facă cu ei, nu puteau fi proprietari. Dictatorul le-a interzis să-și construiască vile de lux ori să-și cumpere mașini din Occident. Apartamentele și vilele de lux confiscate de comuniști nu aveau un nume, ci întruchipau o funcție. La fel au stat lucrurile și în cazul activiștilor cu funcții înalte în PCR.

Revin la întrebarea privitoare la orbul găinii de care a dat dovadă majoritatea covârșitoare a românilor atunci când l-au votat pe Iliescu. Mai întâi la alegerile din 20 mai 1990, în „Duminica Orbului“, iar ulterior în mandatele din 1992-1996 și 2000-2004. În toate întreprinderile, în fostele IAS-uri, în redacțiile ziarelor, în edituri, în inspectoratele școlare, în spitale, toți „oamenii muncii“ știau cine sunt securiștii care îi supravegheau. Și totuși i-au votat. Au votat în bloc FSN, deși au regăsit pe listele electorale nume ale foștilor securiști care îi avuseseră sub pază. I-au trimis în Parlament fără nici o ezitare. Victimele s-au făcut frați de cruce cu călăii. Este o afirmație dură? Sau poate nedreaptă? Nici, nici. Ne-am meritat soarta, ni l-am meritat pe Iliescu. Dincolo de manipulare, dincolo de populismul deșănțat, trebuie să recunoaștem că a fost de-al nostru. La fel cum azi, deși la o scară mai mică, este AUR. Sau, pentru scandalagii de profesie, este „eterna și fascinanta“ Diana Șoșoacă.

Iliescu: „Este momentul să încetăm să căutăm vinovați“

După ani de tergiversări, de plimbări între parchetele militare sau civile și instanțele de judecată, Dosarul Revoluției va ajunge din nou la Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorul general Gabriela Scutea a anunțat că primul termen de judecată la camera preliminară a ÎCCJ va avea loc la 27 februarie 2023. Gabriela Scutea a adăugat că va cere judecătorilor de la Instanța Supremă să accelereze procesul de judecată prin acordarea unor termene mai scurte. Era și timpul. Ion Iliescu, Gelu Voican-Voiculescu și fostul șef al Aviației Militare generalul în retragere Iosif Rus sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni contra umanității.

Potrivit rechizitoriului, faptele inculpaților „au avut drept consecințe generarea și amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat și astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari“.

„Este momentul să încetăm să căutăm vinovați“, a spus la un moment dat Ion Iliescu. Dar de ce, tovarășe Iliescu Ion? A fost altcândva momentul, iar acum trebuie să ștergem cu buretele vinovăția pentru copiii uciși în decembrie, în cea mai mare parte prin diversiunea teroriștilor? Să nu mai căutăm vinovați pentru că în 10 ani cât ați stat la Cotroceni, păzit de foștii securiști rebotezați, a fost interzisă cercetarea crimelor din decembrie? Să nu mai căutăm vinovați pentru că și în mandatele prezidențiale neiliesciene procurorii și judecătorii subordonați politic au ținut Dosarul Revoluției sub cheie?

Momente de a plăti pentru faptele criminale au existat zi de zi în cei 32 de ani de când ați preluat puterea printr-o lovitură de stat. Abia acum pare că funia se apropie de par. Abia acum o bună parte a celor care v-au votat orbește pare că își doreşte să fiți condamnat. Sau sunt doar curioși să afle deznodământul aventurii dosarului de inculpat al unui președinte „sărac și cinstit“, dar cu mâinile murdare de sânge.

Iliescu: „N-au decât să fiarbă în sucul propriu cât îi ține răbdarea“

Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 a urmat același curs. De cinci ani e trecut sub tăcere, după ce rechizitoriul procurorilor pentru fapte împotriva umanității a fost respins de ÎCCJ în 2017 pe motiv de nulitate a acestuia, deși au murit împușcați patru oameni, iar alți 1.388 au fost răniți. În această cauză Iliescu poate sta liniștit, timpul lucrează în favoarea lui și a celorlalți inculpați.

După ce i-a numit pe manifestanții din Piața Universității „golani și grupuri de huligani“ care „n-au decât să fiarbă în sucul propriu cât îi ține răbdarea“, în seara de 13 iunie Iliescu a dat un comunicat din care reținem: „Ne adresăm tuturor forţelor democratice ale ţării care şi-au dat votul pentru libertate şi stabilitate în România, cu chemarea de a sprijini acţiunea de lichidare a acestei rebeliuni legionare (...).“ „Forțele democrate“ au fost 10.000 de mineri din Valea Jiului care sub conducerea securiștilor au devastat sediile partidelor de opoziție, ale publicațiilor nefeseniste, au bătut cu bâte și bastoane de cauciuc studenți, intelectuali, bărbați care purtau barbă, o femeie însărcinată – scena terifiantă am văzut-o cu ochii mei. Femeia era înconjurată de un grup de mineri. Puteam să intervin, să le spun „Nu mai dați, nu vedeți că e gravidă?“ Puteam. Dar n-am făcut-o. Frica a fost mai mare decât rostirea celor câteva cuvinte.

În 15 iunie, hoardele de mineri au fost strânse la Romexpo, unde Iliescu le-a mulțumit și a făcut o dare de seamă pe care să o audă poporul fesenist: „Cu ajutorul dumneavoastră au fost descoperite în subsolul clădirii PNȚ-ului depozite de sticle incendiare, de droguri, de seringi cu care au injectat droguri unora din cei care stăteau în Piața Universității și armament (...) În subsolul clădirii Universității s-au descoperit arme: 22 de puști Jeco, dar care sunt arme periculoase în asemenea condițiuni, și saci cu prafuri euforizante pe care probabil că le-au tot folosit în această perioadă“.

S-au scris mii de articole, inclusiv în publicațiile străine, despre ticăloșiile lui Ion Iliescu, despre contribuția sa la crimele împotriva propriului popor. Mulți români știu aceste ticăloșii pe de rost. Tinerii, aproape deloc.

În iunie, Guvernul Ciucă a cerut justiției să-i retragă liderului loviturii de stat titlul de „luptător cu merite deosebite în Revoluția din decembrie 1989“. Ar fi, alături de condamnarea în Dosarul Revoluției, cea mai grea lovitură pe care Iliescu ar putea s-o primească.