Invazia rusă în Ucraina putea fi evitată

La mitingul de luni, 20 iunie din Tbilisi, capitala Georgiei, s-au adunat zeci de mii de manifestanți în fața Parlamentului georgian, cu steaguri ale Georgiei, Ucrainei, Republicii Moldova și cel al Uniunii Europene în semn de protest față de decizia Comisiei Europene de a nu acorda Georgiei statutul de candidat la UE. Fostul președinte al Georgiei Mikhail Saakashvili, cel care a susținut mișcarea Euromaidan și revoluția ucraineană din 2014, a răspuns la decizia Comisiei Europene: „Putin se află în spatele acestui guvern. Trebuie să dovedim dacă suntem demni de libertate sau dacă vom fi șterși de pe hartă“.

Încă din 2015, Saakashvili declara: „Putin nu respectă granițele naționale și va ataca peste tot. Am presupus în 2008 că Ucraina va fi următoarea în grevă după Georgia și că Marea Baltică va fi următoarea“.

Oligarhii ruși, ucraineni, georgieni și moldoveni –miliardari transfrontalieri

Statele fostei URSS și în general statele care au făcut parte din fostul lagăr comunist cunosc mai bine Rusia și pe ruși. Și pe Vladimir Putin. Nu au avut Occidentul și SUA, timp de 20 de ani, fotografia unui stat condus de oligarhi și de un dictator stăpânit de dorința de a intra prin orice mijloace în istorie? Nu au știut liderii europeni cum Putin și-a eliminat, și o face în continuare, adversarii politici ori jurnaliștii care au avut curajul să spună adevărul? Pe de altă parte, conform CNN, cel puțin cinci oligarhi ruși s-ar fi sinucis începând cu sfârșitul lunii ianuarie, iar trei dintre ei ar fi ucis membri ai familiilor lor înainte de a-și lua viața. Invadarea în 2014 a regiunii Donbas de către armata rusă a fost numită de Putin „convoi umanitar“. Invadarea Ucrainei la 24 februarie este numită acum de liderul de la Kremlin „operațiune militară specială“. Orice rus care pronunță azi cuvântul război este arestat și riscă 15 ani de închisoare.

Sancțiunile drastice anunțate inițial de președintele american Joe Biden și de liderii europeni la adresa Rusiei nu au avut decât parțial efectul scontat. Concret, un număr semnificativ de oligarhi ruși acționează în continuare fără restricții legale în întreaga lume. În plus, oligarhii ruși, ucraineni, georgieni și cei din R. Moldova sunt miliardari transfrontalieri, care de multe ori nu fac obiectul unor sancțiuni în acord cu realitatea.

Pe de altă parte, dependența statelor occidentale de petrolul și gazele din Rusia este în continuare motivul pentru care imperiul lui Putin se clatină, dar nu cedează. În aceste condiții, termenul pe care statele UE și l-au propus pentru a scăpa de dependența energetică față de Rusia este anul 2027. Pentru atingerea acestui obiectiv optimist, comunitatea europeană a propus un plan de alocare a 210 miliarde de euro prin care să pună capăt dependenței de petrolul și gazele din Rusia și pentru a accelera tranziția la energia verde.

Angela Merkel și amenințarea cizmei rusești

Au trecut 14 ani de când aderarea Ucrainei și Georgiei la NATO a fost blocată de cancelara germană Angela Merkel și de președintele francez Nicolas Sarkozy. Fosta cancelară germană a susținut recent că „își asumă deciziile de la summitul NATO din 2008 de la București“. Corupția, politizarea Justiției, îngrădirea libertății de exprimare din Ucraina și Georgia au fost desigur cauzele principale pentru care Merkel și Sarkozy s-au opus cererilor de aderare la Alianța Nord-Atlantică ale celor două state.

Cum își asumă acum, după 14 ani, Angela Merkel blocarea Ucrainei și Georgiei de a deveni membre NATO, când Ucraina este sfârtecată de armata lui Putin? Putea să prevadă că cizma rusească avea să calce pe cadavre pentru a revendica teritorii care nu îi aparțin? La fel ca și ceilalți lideri europeni, Merkel și Sarkozy puteau să dea un cec în alb Ucrainei și Georgiei. Așa cum o fac acum pentru aderarea la UE a Ucrainei și R. Moldova. Așa cum și celelalte țări foste comuniste au primit un cec în alb pentru aderarea la NATO și UE. Procesele de democratizare în ton cu cele două organisme internaționale au început să prindă contur abia după aderare. Vorbim încă de aderare, iar nu de integrare deplină.

Luăm exemplul României care a fost acceptată în NATO în 2004, după ce demersurile din 1997 i-au fost respinse. Corupția, politizarea Justiției, libertatea de mișcare a oligarhilor și încă alte plăgi din societatea românească constituiau o blocadă implacabilă pentru aderarea noastră la NATO. La fel au stat lucrurile și în cazul aderării în 2007 la Uniunea Europeană. Negocierile au durat din 2000 până în 2007 când am fost acceptați ca țară membră cu drepturi depline a UE. În bună măsură ni s-a acordat un cec în alb de către cele două organisme internaționale.

Un cec în alb pentru Ucraina și Republica Moldova

În ceea ce privește Republica Moldova, situația este mai complicată în condițiile în care o mare parte a populației este favorabilă lui Putin și doar 59% dintre moldoveni doresc aderarea țării la Uniunea Europeană potrivit unui sondaj realizat de comunitatea WatchDog.md, Institutul de Politici Publice și CBS – Axa.

Un alt sondaj, realizat la mijlocul lunii aprilie de IMAS Moldova, arată că 43,6% dintre cetățeni cred că NATO și Volodimir Zelenski sunt vinovați pentru declanșarea războiului din Ucraina. Potrivit aceluiași sondaj, 46%  dintre locuitorii Moldovei cred că Ucraina ar trebui lăsată să se descurce singură în fața Rusiei, fără nici un ajutor extern, iar 45% sunt de părere că sancțiunile țărilor occidentale împotriva Rusiei ar trebui eliminate.

Statele membre ale Uniunii Europene oferă un cec în alb Ucrainei și Republicii Moldova în situația în care UE întâmpină dificultăți majore din partea unor state membre, precum Ungaria sau Polonia.  Decizia va fi o piatră de încercare pe care blocul comunitar trebuie să și-o asume. Atrocitățile armatei ruse în Ucraina o cer. Vor urma însă mulți ani de negocieri și o serie de reforme structurale pe care cele două state trebuie să le îndeplinească.