Comemorarea genocidului împotriva etnicilor sinti şi romi

"Dragă Banetla", i-a scris Margarete Bamberger surorii sale din Berlin, "trebuie să-ţi comunic că cei doi copii ai mei cei mai mici au murit." Scrisoarea ei a fost strecurată afară clandestin din aşa-numitul "lagăr al ţiganilor" din Auschwitz-Birkenau în 1943. Margarete Bamberger, soţul Willi şi copiii lor au fost internaţi acolo. Părinţii au supravieţuit în cele din urmă dar toţi copiii lor şi-au pierdut viaţa.

În 1943 mama cere surorii sale să-i trimită un pachet cu untură de peşte, sirop de tuse, vitamina C, detergenţi şi ceva tratament împotriva râiei. "Chiar dacă este vorba de mărunţişuri, acestea ne-ar fi aici de mare folos", scrie ea. În limba romanes descrie criptat cât de cutremurătoare este situaţia reală din lagăr: "Salutări speciale din partea lui Baro Nasslepin, Elenta şi Marepin" - adică "mare boală, mizerie şi crimă".

Scrisoarea ei care poate fi citită în original şi ascultată în limbile germană, engleză şi romanes, este una din cele 60 de mărturii cuprinse în portalul "Voices of the Victims". Oameni de ştiinţă europeni au colectat scrisori şi mărturii ale unor minorităţi oprimate din 20 de state, sub coordonarea Karolei Fings, de profesie istoric.

Remarcabil este faptul că nu doar făptaşii au cuvântul aici ci chiar victimele, romi şi sinti, subliniază Fings, membră a echipei de cercetare a antiţiganismului în cadrul Universităţii Heidelberg. Ea a explicat pentru DW că textele au fost scrise în timpul prigoanei naziste sau la scurt timp după aceea, când victimele au depus mărturie despre crimele comise împotriva acestei minorităţi, încercând să-i tragă pe făptaşi la răspundere în faţa justiţiei.

Auschwitz 1944: au fost ucişi copii, femei, bătrâni 

La fel ca şi copiii lui Margarete Bamberger, marea majoritate a celor internaţi în lagăr au murit de foame, boli şi ca urmare a violenţei. Noaptea dintre 2 şi 3 august 1944 a fost "apogeul cumplit" al prigoanei împotriva etnicilor sinti şi romi, a subliniat Fings. Trupele SS au desfiinţat atunci lagărul, trimiţând la moarte 4300 de oameni care plângeau şi ţipau. Este ziua cumplită "Porajmos", a genocidului la adresa etniilor sinti şi roma. Parlamentul European a stabilit ca ziua de 2 august să fie Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului împotriva Sinti şi Roma.

În teribila noapte a anului 1944 a fost gazată şi fiica lui Zilli Schmidt, Gretel, în vârstă de numai patru ani, împreună cu bunicii, o mătuşă şi cei şase copii ai ei. La fel ca alţi deţinuţi apţi de muncă, mama lui Gretel a fost transportată altundeva cu puţin timp înaintea masacrului. A vrut să scape din tren şi să se întoarcă lângă copii, dar medicul SS Josef Mengele a pălmuit-o şi a îmbrâncit-o înapoi în vagon. "Mi-a salvat astfel viaţa, dar nu mi-a făcut prin asta niciun bine", avea ea să-şi amintească.

Deportaţi la Auschwitz dintr-un cămin de copii catolic

Lui Franziska Kurz i-au fost luaţi copiii Otto, Sonja, Albert şi Thomas şi trimişi într-un cămin. De acolo au fost deportaţi. În 1946 mama i-a scris superioarei căminului catolic de copii St. Josefspflege, comunicându-i că poliţia a înştiinţat-o verbal la vremea respectivă despre transferul celor patru copii ai ei la Auschwitz. A apucat să-i mai întrebe pe poliţişti ce vor de la bieţii ei copii? A primit răspunsul tăios: "Să-i lichidăm".

Otto, Sonja, Thomas şi Albert au fost ucişi la Auschwitz. Din cei 39 de copiii sinti şi romi internaţi la căminul St. Josefspflege au supravieţuit doar patru. Biserica Catolică nu i-a protejat.

Nu este un caz singular. În mai 1943, când exista primejdia deportării la Auschwitz şi a sterilizării forţate, Oskar Rose i-a scris arhiepiscopului din Breslau (Wroclaw): "Dacă biserica noastră catolică nu ne ia acum sub protecţie suntem expuşi unei măsuri care batjocoreşte atât moral cât şi juridic noţiunea de omenie". El a subliniat că este vorba de "14.000 de credincioşi ai Bisericii Romano-Catolice".

Strigătul său de ajutor a răsunat în gol la fel ca altele. Spre deosebire de asta, spune Karola Fings, în Iugoslavia ocupată şi în teritoriile URSS aflate sub ocupaţie au existat cazuri în care "comunităţi musulmane i-au protejat pe romi, având grijă să nu cadă în mâna ocupantului".

Genocid la scară europeană

Pretutindeni unde au înaintat în Europa trupele naziste, sinti şi roma au fost puşi sub urmărire şi s-au luptat pentru supravieţuire. Mulţi au fost ucişi în lagăre sau puşi în faţa plutonului de execuţie. "Cazurile au variat în funcţie de politica de ocupaţie şi de partenerii de alianţă", a precizat Fings. În Polonia ocupată se cunosc, pe lângă lagărele de concentrare, 180 de locuri în care au fost comise atrocităţi. La fel ca în Iugoslavia sau URSS, "majoritatea victimelor nu au fost ucise în lagăre, ci au fost împuşcate pe loc", a adăugat ea.

Romii din  Europa de Est au fost excluşi de la despăgubiri

În numeroase ţări este până astăzi prea puţin cunoscut că etnicii sinti şi romi au fost victime ale unui genocid sistematic, afirmă Fings. Abia perspectiva europeană a arătat dimensiunea crimelor şi actelor de violenţă. Fings conduce o echipă de cercetare în vederea publicării unei enciclopedii a genocidului nazist. Ministerul de Externe de la Berlin finanţează acest proiect cu 1,2 milioane de euro.

În Germania, acest genocid a fost negat vreme de decenii. Acum, pe lângă recunoaşterea clară a acestei crime, trebuie să existe şi despăgubiri pentru urmaşii victimelor, nu doar în Germania, consideră Fings. Este cazul celor care trăiesc în alte ţări, în special în Europa de Est, care au fost excluşi total, după 1945, de la plata unor compensaţii.