Eroii din 1989, fanfaronii din 2016

Nu avem cum înfrumuseţa imaginile din 3 octombrie 2016 de la Dresda. Ele au dăunat oraşului. Mai mult chiar, au dăunat Germaniei. Comunitatea internaţională se întreabă oare ce se întâmplă la noi. Într-o ţară, admirată pentru puterea ei economică. O ţară care reprezintă pentru mulţi speranţa într-un viitor mai bun. Nu doar pentru refugiaţi, ci şi pentru mulţi alţii din toate colţurile lumii. Cu un sfert de secol în urmă uimeam lumea cu o revoluţie paşnică fără vărsare de sânge. Cu oameni curajoşi din, pe atunci încă, Germania de Est, care au reuşit să pună capăt dictaturii comuniste prin demonstraţii, scandând: "Noi suntem poporul!" ("Wir sind das Volk!"). 

Fără curajul militanţilor pentru drepturile cetăţeneşti, la început puţini la număr, nu s-ar fi născut o mişcare de masă. Această masă de oameni, în speţă poporul, i-a forţat pe vechii funcţionari ai biroului politic al RDG şi ai poliţiei politice est-germane, STASI, să abandoneze puterea. În plin triumf al celor care au reuşit să impună schimbarea, s-au format şi germenii perdanţilor şi dezamăgiţilor de mai târziu. Dezamăgiţi pentru că idealurile lor nu corespundeau brutalei realităţi, care înseamnă democraţia economiei de piaţă. Nu e deloc de mirare că doar puţini dintre militanţii RDG-işti din toamna anului 1989 au vrut sau au putut să facă parte, după reunificare, din viaţa politică vest-germană.

Statul de drept protejează în faţa unui sistem arbitrar

Dezamăgiţi, mulţi au întors aşadar spatele politicii. Dar n-au uitat cât de valoroasă este imperfecta democraţie, din varii motive, dobândită după 1989 faţă de alte sisteme sociale. Bärbel Bohley, militantă pentru drepturile civile în defuncta RDG, a spus la un moment dat: "Noi voiam dreptate şi am obţinut statul de drept". N-a fost soluţia perfectă, dar cu siguranţă una care fereşte individul de un sistem arbitrar. O valoare de mare preţ, care merită apărată. Ambivalenţa, necesară, a democraţiei presupune ca şi adversarii, chiar şi duşmanii, să dispună de aceleaşi drepturi de care beneficiază cei mai înflăcăraţi susţinători ai ei.

De aceea şi e posibil ca oameni de genul xenofobilor mişcării "Pegida" să-şi răspândească viziunile nemiloase. Ei resping persoane de credinţă musulmană şi bineînţeles refugiaţi, fluturând steagul german şi purtând cruci creştine. Iubirea aproapelui le este însă străină şi lipsită de valoare precum şi legea fundamentală a ţării. Articolul 1 al celei mai bune constituţii pe care a avut-o vreodată Germania, în care se menţionează că "demnitatea fiinţei umane e intangibilă", îl consideră valabil doar pentru ei. Dreptul la libertatea de exprimare şi demonstraţie îl pervertesc, dovedind intoleranţă şi xenofobie.

"Fără violenţă!"

Din gura acestor oameni "Noi suntem poporul!" (aşa cum au scandat plini de furie ieri grupuri de oameni) sună patetic şi mincinos. Să-i califici pe aceşti oameni drept "gloată", aşa cum a făcut-o în 2015 liderul SPD Sigmar Gabriel, nu schimbă cu nimic situaţia. Astfel de demonstranţi arată că nu sunt dispuşi nici să asculte şi nici să dialogheze. Discursurile susţinute de Ziua Unităţii Germane de premierul saxon, Stanislaw Tillich, şi de preşedintele Bundestagului, Norbert Lammert, au fost acoperite de urletele pline de ură ale demonstranţilor înverşunaţi. Apelul la respect, lansat de cancelara Angela Merkel şi alţi lideri politici, a părut poate un act neajutorat. A fost însă reacţia justă.

Cei care în 1989 scandau "Suntem poporul!" se pronunţau şi împotriva violenţei. Atunci cu toţii au respectat acest deziderat. Acum situaţia pare a fi alta. Limbajul e mai dur, la fel atitudinea demonstranţilor. Cuvintelor le urmează faptele. Cauzele şi efectul sunt clare. Eroii din 1989 erau curajoşi. Fanfaronii din 2016 sunt nişte laşi.

Autor: Marcel Fürstenau/ maw