Comentariu: Nu merge fără închidere ermetică

Cine solicită redistribuirea echitabilă a refugiaţilor către toate statele UE poate fi sigur că va primi aprobare din partea presei germane şi a şefei executivului de la Berlin. Dar, concomitent, acela nu produce decât o agravare a problemelor. Fiindcă astfel imigraţia din Africa spre Europa ar lua un nou avânt.

În prezent aproape niciun african care a reuşit să pătrundă în Europa nu este expulzat, chiar dacă nu are drept să ceară azil. Aceasta fiindcă guvernele ţărilor de origine nu colaborează cu cele europene, ele neavând interes să-i reprimească pe proprii lor cetăţeni. Imigranţii africani sunt în general toleraţi şi cândva li se permite să se stabilească definitiv  în ţara în care au poposit. Deşi nu aceasta era intenţia legislaţiei de azil. Realitatea arată însă aşa: Cine reuşeşte să ajungă cumva în Europa, indiferent de unde vine şi din ce motive, acela are şanse mari de a rămâne şi a cere statului toată asistenţa socială pe care o poate oferi acest continent bogat.

Politica milostivă nu e suficientă

Este de aceea condamnabilă încercarea de a ajunge în Europa? Desigur nu. E de înţeles că oamenii pornesc la drum, chiar dacă motivarea lor este "doar" scăparea de mizerie. Dar mila nu poate constitui baza unor acţiuni politice.

Trebuie avute în vedere câteva cifre şi gândită evoluţia fenomenului numit migraţie pe durata următoarelor câteva decenii. De asemenea trebuie înregistrată declaraţia recentă a ministrei pentru Demografie, Rakiatou Kaffa-Jackou, din Niger, făcută cu ocazia reuniunii la vârf a Uniunii Africane. Responsabila a declarat: "Ţelul nu este limitarea ratei natalităţii". În Niger, fiecare femeie naşte în medie şapte copii. Populaţia africană, care deja nu prea are perspective economice, va creşte de patru ori, potrivit prognozelor ONU, până la finele acestui secol, ajungând la 4,5 miliarde de oameni. Spre comparaţie, statele UE au acum împreună o jumătate de miliard de locuitori, iar populaţia este în general în scădere.

Radicalizarea politică ia proporţii

Germania a primit pe teritoriul său mai bine de un milion de imigranţi şi refugiaţi de la debutul prezentei crize. Alte state ale UE au primit la rândul lor câteva sute de mii. Dar, în comparaţie cu explozia demografică din Africa, aceste cifre sunt modeste. Totuşi, pe parcursul prezentei crize, xenofobia a crescut simţitor în toată Europa. Aproape pretutindeni partidele de dreapta au luat avânt. Şi, chiar dacă în clipa de faţă acest avânt pare să stagneze, aceasta se întâmplă doar fiindcă marele val migrator al anilor 2015/16 s-a domolit temporar.

Dar imigraţia necontrolată ia din nou amploare, de această dată prin Marea Mediterană. Dacă ar fi după organizaţiile umanitare, acţiunile lor de "salvare" (de fapt nu e vorba de salvare, ci de participare la traficul de persoane), ar trebui amplificate considerabil. Dacă redistribuirea refugiaţilor la nivelul statelor UE ar funcţiona fără probleme, presiunile într-adevăr s-ar mai domoli şi ar fi timp de reflecţie pentru a decide acţiuni viitoare.

Europa trebuie să preia iniţiativa

Dar se gândeşte cineva ce ar însemna o imigraţie masivă în Europa, ce radicalizare politică ar produce şi ce tensiuni pe întregul continent? Se gândeşte cineva ce ar mai rămâne de pe urma UE, care deja este divizată din cauza imigraţiei? Chiar şi Angela Merkel a promis că un aflux de imigranţi de dimensiunile celui din 2015 nu se va mai repeta. Rămâne însă întrebarea cum poate ea garanta asta în condiţiile în care refuză orice limitare a numărului de imigranţi.

Europa trebuie să preia din nou iniţiativa în această chestiune. Decizia cu privire la cine are dreptul să trăiască aici nu trebuie cedată traficanţilor de persoane. De aceea, imigranţii culeşi din apele Mediteranei nu mai trebuie aduşi automat la ţărmul Europei. Dacă ruta din Mediterană va fi închisă, abia atunci se va putea discuta despre o redistribuire echitabilă a imigranţilor în interiorul UE.

Christoph Hasselbach/maw