Constanța să fie un "mini-Kaliningrad"?

România primește grupul de luptă propus de Franța și, în total, va găzdui 3000 de soldați NATO, iar cea mai importantă promisiune, repetată de atâtea ori de președintele american și de liderul Alianței Nord-Atlantice, a fost reluată în Declarația finală a Summitului Extraordinar NATO: „Vom continua să luăm toate măsurile necesare pentru a proteja și apăra securitatea populației țărilor aliate și fiecare centimetru pătrat din teritoriul aliat. Angajamentul nostru de a aplica Articolul 5 din Tratatul de la Washington este de fier.”

Obiectivul României, așa cum l-a definit președintele Klaus Iohannis, este, însă, „întărirea prezenței aliate în România, la Marea Neagră și pe întreg Flancul Estic”, în așa fel încât „această prezenţă consolidată” să fie „unitară, echilibrată şi coerentă, de la Marea Baltică la Marea Neagră”. Deocamdată, deși nu este o opțiune deschisă, prioritară pentru NATO pare să fie regiunea baltică, mult mai expusă, și care în ultimii 20 de ani a avut lideri mai hotărâți, mai consecvenți și care au știut să negocieze mai bine cu Washingtonul. România a fost mai dilematică și, de pildă, în Strategia națională de apărare a țării, proiectată pentru perioada 2015-2019, Federația Rusă nu era menționată nici la capitolul riscuri și nici la amenințări. O absență care-i nemulțumea pe militari, dar care îi satisfăcea pe diplomații autohtoni, care sunt prin definiție mai precauți. Actuala Strategie propusă de președinte a inclus Rusia doar în urma presiunilor publice.

România a mai cerut Alianței să crească importanța acordată Mării Negre, dar n-a făcut-o cu suficientă convingere. Fostul președinte Traian Băsescu a insistat pentru baza americană de lângă Constanța, încă din primul lui mandat, dar a reușit să semneze un acord cu Washingtonul abia în al doilea. 

Polonia și statele baltice au înțeles mai devreme pericolul, au vorbit despre el public de câte ori au avut ocazia și au negociat permanent cu tenacitate. Prin comparație, România a fost oscilantă, a avut un șef de guvern care anunța decesul Pax Americana și câțiva prim-miniștri care preferau să meargă mai degrabă la Beijing, decât la Washington. Apoi, chiar în 2020, Bucureștiul era pe cale să adopte tehnologia 5G chinezească în ciuda presiunilor americane.

La suprafață, toate declarațiile liderilor români au fost mereu pro-atlantiste, dar în subsidiar au existat permanent sinusoide la diferite niveluri, ușor de întrevăzut de aliați.

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a schimbat perspectiva și i-a scos pe liderii autohtoni din letargie. În sfârșit, Bucureștiul are „un obiectiv strategic”, pe care președintele Klaus Iohannis crede că-l va atinge la summitul NATO de la Madrid din această vară. Pe scurt, România ar vrea ca sprijinul militar NATO de la Marea Neagră să fie egal cu cel pe care Alianța îl oferă statelor de la Marea Baltică. În statele baltice, NATO a trimis deja 7.700 de militari, iar în Polonia 10.500.

Spre deosebire de statele baltice, România nu are graniță terestră cu Rusia, dar se află în linie directă la 400 de kilometri de baza militară navală rusească din Sevastopol și la 200 de kilometri de cea din Transnistria. Într-un raport publicat anul trecut de Center for European Policy Analysis, generalul Ben Hodges, fost comandant al forțelor SUA în Europa, propunea un program în 12 pași prin care NATO să preia inițiativa în regiunea Mării Negre. Generalul american scria că „pe termen scurt și mediu, NATO ar trebui să desemneze România drept centrul de greutate” al zonei „datorită poziției sale geografice, a proximității față de alți aliați, precum și de Ucraina și Moldova, a eforturilor sale de modernizare solide și a infrastructurii sale strategice de transport”.

Ben Hodges, care a prevăzut războiul din Ucraina, a argumentat că regiunea Mării Negre este esențială pentru securitatea și stabilitatea Occidentului, pentru că se află la intersecția celor patru forțe care-i afectează viitorul: „democrație liberală la capătul său vestic, agresiune militară rusă la nord, agresiune financiară chineză la est și instabilitate în sud”.

Un alt raport, publicat de Atlantic Council cu doar câteva zile înainte de invazia armatei ruse în Ucraina, sublinia miza Rusiei în Marea Neagră și pericolul pentru România, solicitând NATO să aducă la Constanța arme sofisticate și explicând că Bucureștiul ar trebui să achiziționeze inclusiv submarine într-un program asemănător cu AUKUS (Australia-UK-US), în care Australia plănuiește să cumpere mai mult de zece submarine nucleare. Atlantic Council insista că portul Constanța ar trebui transformat într-un mini-Kaliningrad din punct de vedere militar și într-un port de dimensiunile Rotterdam-ului din punct de vedere economic, pentru a descuraja Rusia și a putea apăra, în caz de nevoie, coasta estică a României.

Marea Neagră este din ce în ce mai fierbinte și probabil că NATO va decide să întărească acest flanc, înainte să fie prea târziu.