Crimeea, gajul lui Putin

Evenimentele din Crimeea s-au precipitat în ultimele zile. O calmare a situaţiei nu se întrevede.

A fost clar, de la bun început, că Moscova cârmeşte procesele din Crimeea. Fiindcă bine organizatele comandouri de militari înarmaţi fără însemne care au ocupat punctele nevralgice ale peninsulei au acţionat în interesul Kremlinului.

Aceeaşi constatare e valabilă şi pentru politicienii pro-ruşi din Crimeea, care, la adăpstul acestor trupe de comando, au preluat practic puterea în regiune şi au de gând să legitimeze secesiunea de Ucraina prin proiectatul referendum de la 30 martie.

Setul de ameninţări suplimentare, proferate în paralel, prin manevre militare, declaraţii ale Parlamentului şi organizarea de conferinţe de presă acordate de fugitivul ex-preşedinte ucrainean Ianukovici pledează în favoarea convingerii că e vorba de o acţiune concertată. Decizia oficială de a se da undă verde expedierii de trupe ruseşti în Ucraina e doar ultima dovadă a intervenţiei Moscovei în Crimeea.

Ţelurile lui Putin şi opţiunile Kievului

Cu „operaţiunea Crimeea” Rusia întinde noii conduceri ucrainene precum şi Occidentului o cursă extrem de periculoasă, după cum reiese din strategia şi opţiunile lui Putin. Acapararea controlului asupra Crimeii ar urma să atingă două obiective urmărite de Putin. Primul vizează asigurarea preventivă a controlului asupra flotei ruseşti de la Marea Neagră, înainte ca noua conducere ucraineană să denunţe tratatul de staţionare a acestor forţe, încheiat cu Moscova. În al doilea rând, Crimeea devine un gaj în mâna Moscovei, prin care regimul Putin să exercite presiuni asupra actualei conduceri de la Kiev.

Această acţiune grosloană şi neruşinată are menirea de a-i oferi lui Putin, după căderea omului său de la Kiev, Ianukovici, un drept de veto asupra viitorului politic al Ucrainei. Pentru cazul în care noul guvern de la Kiev nu va accepta acest veto e de aşteptat ca Moscova să creeze în Crimeea o a doua Transnistrie sau Abhazie, în speţă un teritoriu separatist cu o structură de putere pro-rusă, izolată pe plan internaţional, dar protejată de o puternică prezenţă militară rusească.

Noua conducere din Kiev se află în faţa unei dileme dureroase. O reacţie militară ucraineană în Crimeea ar putea netezi calea unei catastrofe nebănuite. N-ar fi excluse, în acest caz, extinderea conflictului asupra întregii Ucraine de sud şi răsărit, o continuare a destabilizării fragilei situaţii economice, ori poate chiar un război deschis ruso-ucrainean. Şi e foarte îndoielnică ipoteza, potrivit căreia occidentul ar susţine o soluţionare militară a problemei.

Dilema Occidentului

Primele declaraţii ale SUA şi UE au documentat indignarea iscată de evoluţia din Crimeea. Dar declaraţiile dure nu prea au cine ştie ce efecte. Pe Putin nu-l mai interesează de mult ce se spune ori se gândeşte în vest despre el. În plus, Putin va trimite permanent la prezumtivele revendicări ale ruşilor din Crimeea, a căror protecţie pretinde Kremlinul că s-ar strădui el s-o asigure.

Prin urmare, vestul e în capcana unei dileme neplăcute. Occidentul ar putea răspunde printr-o politică de sensibile sancţiuni economice (inclusiv limitări comerciale, interdicţii de călătorie, închideri de conturi, excludere a Rusiei din G8). Toate acestea ar declanşa un nou război rece cu urmări neplăcute pentru aprovizionarea energetică a Occidentului şi costuri de miliarde pentru susţinerea noului stat de linia întâi, Ucraina. Greu de crezut că cetăţenii democraţiilor occidentale ar aproba aceste demers.

Alternativa ar fi ca vestul să accepte tacit şi scrâşnind din dinţi noul rol al Moscovei în Crimeea, insistând pe lângă noua conducere din Kiev să accepte nedoritele negocieri cu Rusia. În acest caz, Putin ar fi obţinut prin brutalitate şi violare a dreptului internaţional ceea ce opoziţia anti-Ianukovici din Ucraina şi puterile occidentale i-au refuzat în ultimele luni: un drept de veto asupra viitorului politic şi economic al Ucrainei.