Criza coronavirus: sfârșitul solidarității?

După ce a izbucnit focarul de coronavirus în fabrica de carne Tönnies și locuințele muncitorilor din micul oraș Verl din Renania de Nord-Westfalia au fost închise, Julia Held nu a stat pe gânduri. Încă de la începutul crizei coronavirus, asistenta în vârstă de 32 de ani era implicată în acțiuni de ajutorare. La fel și acum, pentru a-i sprijini pe oamenii carantinați, mulți dintre ei români.

Alături de ea sunt și alți voluntari. Au grijă ca firma de catering să nu ofere carne de porc familiilor musulmane aflate în carantină, oferă prăjituri prin gard, jucării pentru copii, creme pentru protecție solară, etc. Sunt gesturi menite să arate că oamenii nu sunt lăsați singuri și că nu sunt "vinovați" pentru situația în care se găsesc sau pentru numărul mare de infecții din regiune, spune ea pentru DW: "Vrem să fim prezenți aici mai ales acum."

Oameni fără măști și petreceri pe bărci pneumatice

Julia Held și acțiunile "mâinilor ajutătoare", așa cum se auto-descriu voluntarii înșiși, devin repede cunoscuți, apărând nu o dată în relatări ale presei germane, probabil și pentru că acțiunile lor par să fie în contrast cu un comportament tot mai relaxat al multor oameni din țară, care par să ignore virusul și restricțiile. Compania de transport public din Berlin a reacționat recent la faptul că numeroși pasageri nu poartă mască de protecție, aplicându-se amenzi de cel puțin 50 de euro și chiar mult mai mari, dacă sunt prinși fără mască în mod repetat. 

O demonstrație pentru sprijinirea cluburilor din Berlin a atras numeroase critici după ce mii de persoane, înghesuite pe bărci de cauciuc, s-au îngrămădit pe Landwehrkanal din Berlin, multe fără a purta măști. Oaspeții de la petrecere au fost descriși drept egoiști, iar cluburile s-au dezis de această acțiune. În afară de aceste evenimente mediatizate, la Berlin poți vedea multe adunări de oameni, parcurile sunt pline, la fel și locurile de joacă - activități de agrement ca înainte de pandemie.

Solidaritatea, sentimentul că toată societatea urmărește un țel - aplatizarea curbei de infecții - s-au aflat în centrul atenției cel târziu după discursul Angelei Merkel, lidera executivului german. Vecinii mai tineri făceau cumpărături pentru oameni vârstnici și cu sănătatea șubredă, cadrele medicale erau aplaudate pe balcoane, copiii desenau curcubeul pe ferestre, iar pe Facebook și platforme similare era plin de hashtag-urile momentului.

Totul sub deviza: stați în case. Întâlniți-vă cu puțini dintre prieteni sau poate cu niciunul. Punct. Orice altceva părea nepotrivit oamenilor din Germania, avertizați de Institutul Robert Koch că, dacă nu respectă regulile impuse de Guvern, numărul persoanelor infectate ar putea fi de 10 milioane. 

Guvernul federal a cerut mult de la oameni, dar rareori a existat un grad mai mare de aprobare a unei decizii politice. Potrivit "Monitorului Corona" al Institutului Federal de Evaluare a Riscurilor, peste 90 la sută din populație era de acord, în martie, cu restricțiile impuse, chiar dacă acestea duceau la o scădere mare a salariului sau chiar la dispariția surselor de venit. Un grad mare de solidaritate, spune Alena Buyx, specialistă în etică medicală, care cercetează acest subiect la Universitatea Tehnică din München. Într-un interviu acordat DW, ea spune:  "Acest potențial a existat dintotdeauna, acum doar a ieșit în evidență. Faptul că am trecut prin pandemie atât de bine arată și dimensiunea acestui potențial."

Noua nepăsare

După săptămâni de relaxare și de scădere a numărului de infecții, situația nu mai este atât de simplă. Întâlniri cu prietenii: da, dar unde? 

În parc, unde riscul de infecție este cel mai mic? Acasă, în pofida avertismentelor cu privire la transmiterea prin aerosoli? Plecăm în vacanță sau petrecem zilele libere tot pe balcon? Lucrăm de acasă sau la birou, împreună cu alți oameni? Și cum rămâne cu masca? Este doar enervantă sau și protejează? Și dacă da, pe cine?

Așadar, ce s-a întâmplat cu mult lăudata solidaritate?

Buyx nu crede că solidaritatea a fost abandonată, constatând, în schimb, un fenomen de regionalizare a solidarității. Potrivit ei, aceste "centre de solidaritate" ar apărea exact acolo unde sunt necesare: unde numărul de infecții a crescut rapid, cum ar fi în abatoare sau în locurile în care apar infecții după slujbe duminicale în unele biserici. 

"Solidaritatea nu s-a diminuat, ci s-a schimbat, ceea ce trebuia să se întâmple", spune Buyx. "Încă avem reglementări care se aplică în întreaga țară - cum ar fi obligația de a purta o mască în anumite locuri, regulile de distanță și igienă. Dar avem și un alt nivel de diferențiere și de aceea este nevoie de aceste centre de solidaritate."

Solidaritate la Gütersloh

Și ele chiar apar cu adevărat. De pildă în districtul Gütersloh, unde locuiesc numeroși angajați ai fabricii de carne Tönnies, iar Julia Held și alți voluntari oferă o mână de ajutor. Nu este clar pentru cât timp lumea va continua să manifeste solidaritate. Buyx consideră că "potențialul de solidaritate nu este infinit". Acesta a fost unul dintre motivele pentru care Consiliul German de Etică, pe care Buyx îl conduce, a cerut încă din faza timpurie a restricțiilor să se ia în considerare deschiderea perspectivelor după restricțiile impuse pe fondul crizei coronavirus. "De aceea am salutat stabilirea unei limite superioare la nivel regional (maximum 50 de infecții la o sută de mii de locuitori în decurs de o săptămână, n.r), aceasta însemnând că nu solicităm mereu același nivel de solidaritate tuturor, ci doar acolo unde există un motiv specific."

Julia Held nu se simte încă epuizată, chiar dacă ziua ei începe la șase dimineața și se termină uneori la miezul nopții: "Nu pun sub semnul întrebării ceea ce fac, această activitate fiind în clipa asta cel mai normal lucru pentru mine. Nici nu mi se pare o muncă atât de grea când văd cât de recunoscători sunt oamenii."