"Avem nevoie de o marină europeană auxiliară"

DW: Pe de-o parte Libia este un stat eşuat, pe de alta Italia este suprasolicitată. Ce potenţial de risc caracterizează acea parte a Mării Mediterane? 

Sebastian Bruns: Arealul între Libia şi Italia se numără între segmentele cele mai strâmte ale Mediteranei şi este principala rută pentru migraţia ilegală, pentru traficanţii de oameni şi pentru reţelele călăuzelor, dar şi pentru oamenii disperaţi din Africa şi, parţial, din Asia. De când a fost închisă ruta balcanică, fluxurile de refugiaţi îşi caută o altă cale, pe care au găsit-o în această regiune. Prin operaţiunea "Sophia" derulată de Eunavfor, există şi o operaţiune de marină executată de mai multe state ale UE care asigură salvare de la înec. Prin aceasta şansele reuşitei traversării cresc şi riscul înecării scade. 

De ce nu poate fi controlat acel areal? 

Un factor este reprezentat de mărime. Suprafaţa în care se desfăşoară operaţiunea "Sophia" este echivalentă cu întreg teritoriul Germaniei. În cadrul acestei operaţiuni a UE patrulează în permanenţă şase până la opt nave ale marinei, la acestea se adaugă organizaţii maritime private de ajutorare care şi ele derulează operaţiuni de salvare de la înec, dar toate acestea nu sunt suficiente. Şi asta fiindcă un areal atât de întins nu poate fi controlat decât cu ajutorul unui număr mult mai mare de avioane decât cel existent în clipa de faţă. Numai în acest fel s-ar putea cunoaşte în amănunt situaţia existentă şi s-ar putea coordona eficient operaţiunile de salvare. Este o misiune foarte dificilă. În plus, ar trebui să existe şi voinţă politică pentru o prezenţă de durată. Dar chestiunea refugiaţilor scindează Europa. În afară de asta, nu există o Pază de Coastă europeană integrată. Pazele de Coastă şi Marinele sunt în continuare instituţii naţionale. Chair dacă Frontex dispune între timp şi de un mandat maritim, această organizaţie este tratată cu vitregie de statele membre ale UE şi nu este dotată cu nave mari proprii sau avioane. 

Italia a anunţat că va bloca prelungirea "Sophiei". Astfel misiunea UE este pusă sub semnul întrebării. Ce trebuie făcut pentru ameliorarea situaţiei? 

Sigur că nu există altă cale decât combaterea la sol a cauzelor refugierii. Ceea ce fac marina, organizaţiile umanitare sau Frontex nu este în principiu decât o combatere a simptomelor. În Libia trebuie edificate structuri care să facă imposibil acest trafic de persoane şi mai la sud, în Africa, trebuie combătute cauzele migraţiei. Aceasta este o sarcină pentru mai multe generaţii. De asemenea, ne confruntăm cu următoarea problemă: resursele pe care europenii vor să le aloce în acest scop sunt limitate. Pe de-o parte se afirmă că se doreşte un "Plan Marshall" pentru Africa, dar eu sunt foarte sceptic în această privinţă. Pe de altă parte, marinele europene nu sunt solicitate doar în acestă regiune. Există multe alte puncte fierbinţi pe glob unde trebuie să fie prezente, nu în ultimul rând fiindcă Rusia a devenit tot mai agresivă începând din 2014. De exemplu în Siria, în estul Mediteranei, în nordul Atlanticului, Marea Baltică sau Oceanul Îngheţat. Eu apreciez că tentativa Italiei de a bloca prelungirea misiunii "Sophia" a UE este în mare parte chiar un gest disperat. 

Ce măsuri alternative ar putea exista pentru eficientizarea acţiunilor din Mediterana, având legătură cu securitatea maritimă? 

În primul rând există din 2016 European Union Border Assistance Mission (EUBAM) din Libia, în cadrul căreia se lucrează la formarea şi instruirea unităţilor libiene de Pază de Coastă. Aceasta începe cu formarea marinarilor, dar sunt necesare, desigur, şi furnizarea de echipament, nave, precum şi instrucţia. Dar în Libia există diverşi şefi de formaţiuni militare şi paramilitare, diverşi actori ai unor guverne aflate în concurenţă, care nu au încredere unii în alţii şi se combat reciproc. În aceste condiţii este extrem de dificilă alcătuirea unei Paze de Coastă naţionale. Şi nu este forma numai de Paza de Coastă, ci şi de o poliţie portuară corespunzătoare, de Procuratură, de tribunale - pe scurt de tot ce ţine de buna guvernare. Aceasta este o sarcină demnă de un Hercule. 
În al doilea rând ar fi necesară în acel segment al Mediteranei o marină europeană auxiliară. Am propus de altfel o astfel de variantă într-un articol mai vechi. Aceasta ar însemna ca forţele navale să nu-şi mai trimită distrugătoarele şi fregatele în regiune. În loc de asta, toate statele UE ar trebui să participe la alcătuirea marinei europene auxiliare, dar cu nave ale Pazei de Coastă, ale Poliţiei Navale, deci cu astfel de unităţi mai mici, care nu trebuie să fie neapărat echipate pentru a face vânătoare de submarine în Atlantic. Astfel, marinele militare ale statelor UE ar putea fi un pic despovărate. În această marină auxiliară ar putea fi parţial integrată şi flota privată de salvare de la înec, astfel încât să existe un amestec de mijloace militare, poliţieneşti şi civile. Pentru Libia şi acel areal maritim există diverse iniţiative aflate în concurenţă, care încă nu sunt coordonate unitar. Este posibil ca o astfel de marină auxiliară să deschidă un nou drum. 

Solicitaţi o marină auxiliară. Cum poate fi această idee transpusă în practică? 

 

Propunerea mea ar fi să se ia în sfârşit în serios chestiunea unei Paze de Frontieră europene. Deci să fie creată o structură integrată în care să poată opera coordonat poliţia, armatele şi civilii care se implică în operaţiuni maritime de salvare. Pentru asta este nevoie, fireşte, de voinţă politică. Pentru UE ar fi o şansă, un aspect integrativ. Dar mai este nevoie şi de o doză de sinceritate. Ce sarcini ar urma să aibe această Pază de Frontieră europeană? Ce ar urma să facă ea? Trebuie împiedicată eventualitatea să i se atribuie doar un rol de paravan. Nu vom putea evita o dezbatere legată de ce dorim să facem în acea regiune, în domeniul siguranţei maritime. Dar o astfel de Pază de Coastă europeană este în orice caz un prim pas în această direcţie. 

 

Dr. Sebastian Bruns conduce secţia de Strategie Maritimă şi Securitate din cadrul Institutului pentru Politică de Securitate al Universităţii din Kiel / Germania. 

Interviu realizat de Adelheid Feilke