Criză diplomatică între Berlin şi Moscova
12 decembrie 2019Procurorul general federal cercetează cazul, suspectând implicarea în asasinatul petrecut vara trecută în capitala Germaniei a unor instituţii de stat ruse.
Guvernul federal a criticat în termeni duri expulzarea celor doi diplomaţi germani: "Această măsură lansează un semnal greşit şi nu este justificată", a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe de la Berlin. Sursa a adăugat că executivul german îşi rezervă "şi alţi paşi" în lumina investigării crimei de către Procurorul General federal. În acelaşi timp, ea a reiterat solicitarea ca "autorităţile ruse să aducă o contribuţie serioasă şi neîntârziată" la elucidarea cazului.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului a evidenţiat că, potrivit Procurorului General federal, "există suficiente indicii concrete care atestă că uciderea a avut loc fie la ordinul unor instituţii de stat ale Federaţiei Ruse, fie la ordinul Republicii Autonome Cecene, ca parte a Federaţiei Ruse."
În replică, Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Federaţiei Ruse, a declarat, potrivit agenţiilor de presă ruse, că nu există legătură între "crima în cauză şi Rusia oficială".
Ministerul de Externe de la Moscova l-a citat miercuri dimineaţa pe ambasadorul Germaniei, Geza Andreas von Geyr. Acestuia i s-a comunicat că doi diplomaţi germani trebuie să părăsească Rusia în termen de şapte zile.
Ministerul rus de Externe a calificat acţiunea drept "măsură de răzbunare", după ce, anterior, doi diplomaţi ruşi fuseseră expulzaţi din Germania, în legătură cu aceeaşi crimă, petrecută în luna august în parcul Kleiner Tiergarten din Berlin. Acolo a fost ucis georgianul în vârstă de 40 de ani. Un suspect rus a fost reţinut şi se află în arest pentru cercetări. Potrivit reţelei de jurnalism de investigaţie Bellingkat, ar fi vorba de Vadim K, originar din Kazahstan.
Aparent, victima a luptat în aşa-numitul "al doilea război din Cecenia" împotriva Rusiei. Potrivit Procurorului General federal, bărbatul ucis la vârsta de 40 de ani a fost calificat drept "terorist" de către autorităţile ruse şi dat în urmărire generală. Numeroşi foşti luptători ceceni au fost deja ucişi în exil.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat la reuniunea la vârf consacrată Ucrainei, care s-a desfăşurat la Paris, făcând trimitere la crimă, că "există o regulă: voi i-aţi expulzat pe diplomaţii noştri, noi îi expulzăm pe diplomaţii voştri." Putin a subliniat că diplomaţii ruşi expulzaţi nu au avut "nimic" a face cu respectiva crimă. Bărbatul ucis era un luptător dat în urmărire, care a ucis el însuşi 98 de persoane. În plus, potrivit liderului de la Kremlin, georgianul a fost "unul din organizatorii" atentatelor din metroul de la Moscova. Totuşi, mass media ruse relatează că numele georgianului nu a fost menţionat niciodată în contextul anchetelor care au avut loc. Peskov a evidenţiat însă joi că numele suspecţilor "nu se dau de regulă publicităţii". Numeroşi luptători sau oameni implicaţi în executarea de atentate se ascund şi astăzi în Europa, a mai adăugat Dimitri Peskov.
Cancelara germană Angela Merkel i-a cerut la Paris lui Putin să coopereze în vederea elucidării cazului. "Plec de la premisa că partea rusă ne va pune la dispoziţie informaţiile pe care le deţine", a declarat ea. La care Putin a răspuns: "Trebuie să-i ajutăm pe colegii noştri germani."
ia/maw, afp