Cum controlează o grupare teroristă războiul informațional

Hamas s-a folosit în mare măsură de vulnerabilitatea presei din ultimii ani: viteza și click-urile sunt mai importante decât privilegierea faptelor și a contextului.

La extrem de puțin timp de la explozia care a ucis câteva sute, este neclar câte, fără acces pe teren, deși numărul ar trebui să fie irelevant atunci când e vorba de vieți de civili ucise, un efect de domino a avut loc în spațiul informațional.

Premisa lansată a fost aceea că armata Israelului a bombardat un spital, o formulare care conține dintr-un foc elemente de propagandă, pe mai multe paliere.

Nu numai că Israelul ar fi țintit intenționat civili, ci și un context de cuvinte și simboluri-cheie care ar trece războiul declanșat de Hamas în registrul unui conflict civilizațional.

În acest fel, lupta unei organizații teroriste devine aceea de apărare existențială – întreaga civilizație arabă devine astfel o cetate asediată de Occident.

Nu e de trecut cu vederea faptul că aceeași retorică a amenințării existențiale a fabricat-o și Kremlinul, pentru ca Vladimir Putin să poată invada o altă țară, cu instrumente din registrul terorist, altă intersecție dintre cei doi actori, Hamas și Rusia.

Să revedem etapele:

• Spitalul din Gaza este ținta unei explozii;
• Hamas anunță că Israelul a lovit intenționat spitalul, ucigând 500 de civili;
• Nicio altă sursă în afară de Ministerul Hamas al Sănătății nu există;
• În cascadă, lideri ai lumii arabe condamnă Israelul, Abbas refuză întâlnirea cu președintele american Joe Biden, care este așteptat în regiune;
• Încep imediat revolte de stradă în state musulmane, fără a fi existat suficient timp ca vestea să se fi propagat, ceea ce indică elemente anterioare de pregătire;
• Presa occidentală preia, cu unică sursă Hamas, știrea că IDF a țintit spitalul din Gaza, vehiculând și numărul mare al morților.

Tabloul creat este acela al cetății musulmane asediate, cu toate că solidaritatea lumii arabe cu cauza palestiniană a fost mai degrabă un argument anti-Israel, nu o implicare reală în construirea singurei soluții care a stat pe masă, cea a celor două state, cu capitala la Ierusalim.

Doar că punând astfel problema Hamas a încercat să o delocalizeze și să o transforme într-o problemă comună a lumii musulmane, aflate sub asediul Israelului și, pe cale de consecință, al Occidentului. Iarăși, un element comun cu narațiunea folosită de Kremlin în cazul războiului la scară largă pe care îl duce în Ucraina.

Odată lansată teoria, conformitatea cu adevărul a devenit relativă. Faptul că Israelul a adus probe concrete ale faptului că nu IDF, ci Jihadul Islamic este responsabil cu explozia de la spital a modificat parțial percepția publicului occidental și spre deloc percepția publicului din spațiul musulman, dintr-un motiv foarte simplu și iarăși verificat și speculat și la Kremlin: acolo unde publicul are preformatări mentale pe bază de emoție, contează doar prima ipoteză lansată.

Aceasta ajunge să preia controlul narativ în două feluri: fie prin bias, confirmarea a ceea ce publicul se aștepta să facă Israelul, deja perceput în categorisiri negative (opresor, agresiv și altele din acest registru), fie prin inducerea dubiului: dacă e război informațional, atunci toată lumea minte, deci e foarte probabil că IDF a bombardat acel spital, nicio ipoteză nu e mai adevărată decât alta.

În teorie, validarea dubiului ca ținând loc de adevărul aflat în conformitate cu realitatea este cea mai subtilă armă a propagandei, pe care jurnalistul britanic de origine ucraineană Peter Pomeranţev o numește plastic „nimic nu e adevărat și totul e posibil”.

Ajunși aici, nu mai contează adevărul versus minciuna, ci ne situăm în mult teoretizata epocă a post-adevărului, în care în competiție sunt doar decupările convenabile, alternativele, „cu cine ții” și nu cine te convinge, ci pe cine crezi emoțional, cultural, în acord cu povestea în care te-ai distribuit și care îți dă protecția tribului căruia îi aparții.

Dacă revedem toate etapele construirii subiectului spitalului bombardat din Gaza, vedem că ne aflăm în fața unei strategii puse imediat în circulație, care avea un teren fertilizat anterior prin alimentarea violențelor dintre palestinieni și israelieni.

După acutizarea de acum doi ani a războiului dintre Hamas și Israel, a urmat o serie de atentate în Ierusalim și Tel Aviv și o ascensiune a violențelor din Cisiordania, care au dus la incursiuni ale Israelului în Jenin.

Hamas a reușit astfel nu numai să se impună ca parte în acest război, pretinzând astfel să aibă un punct de vedere citabil în presă, pentru echilibrul jurnalistic, ci să impună paradigma unui război între civilizații, în care nu mai contează verificarea faptelor, ci apărarea existențială a întregii lumi musulmane.

Tot Peter Pomeranţev atrage atenția că metodele Rusiei, împrumutate apoi de diferite democrații capturate, au folosit această teză a „reprezentării celor două părți” (both sides) ca definiție a echilibrului jurnalistic, ceea ce a dus, de fapt, la un câștig pentru actorii politici negativi.

Citiți analiza semnată de Magda Grădinaru pe Spotmedia.ro.