Cîtă Românie este în literatura Hertei Müller

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a felicitat-o pe Herta Müller pentru cîştigarea premiului Nobel pentru Literatură, numind-o în comunicatul său "scriitoare germană de origine română".

Comunicatul oficial conţine un adevăr factual incontestabil: Herta Müller este o scriitoare germană de origine română. Atîta doar că această recunoaştere, dincolo de fireasca civilitate a gestului, este mai puţin un prilej de bucurie, cît unul de reflecţie melancolică.

Herta Müller a părăsit ţara în 1987 din cauza terorii regimului comunist, dar nici după aceea, în destule din revenirile ei în ţară, nu a încercat sentimentul unei schimbări radicale.

Herta Müller este foarte legată de locul naşterii şi formaţiei sale, inclusiv de limba română cărea îi găseşte multiple virtuţi, dar a fost mereu ultragiată de faptul că mult după anul 1990, ambianţa din România a rămas încă ancorată, secret, în trecutul comunist.

Exeperienţele sale personale i-au dat de înţeles că umbra fostei Securităţi a continuat să planeze asupra vieţii sociale şi să limiteze libertăţile, chiar şi atunci cînd democraţia a părut definitiv instalată, într-un sens mai concret şi mai subtil decît o pot percepe rapoartele organismelor specializate.

Exasperată de legăturile mereu refăcute cu trecutul, Herta Müller reproşa relativ recent preşedintelui Institutului Cultural Român că girează în cadrul manifestărilor din Germania pe unii dintre foştii colaboratori ai Securităţii. Ceea ce a lipsit Hertei Müller a fost bucuria de a regăsi o Românie cu adevărat liberă şi desprinsă de umbrele apăsătoare ale puterii comuniste.

Desigur, adevărata ruptură este mai profundă şi are totodată relevanţă pentru o parte mai largă a societăţii româneşti. Herta Müller face parte nu atît din rîndurile emigraţiei româneşti, aşa cum greşit s-ar putea înţelege din comunicatul laconic al Ministerului de Externe, ci din rîndul acelei părţi de veche Românie care a fost rejectată de regimul comunist, ucisă, sufocată sau expulzată.

Şi aici se cuprind nu doar saşii şi şvabii, dar şi evreii şi încă şi destui români greco-catolici şi români-români cum spun ideologii naţionalismului ortodoxist, adică români ortodocşi, care au fost aruncaţi în marginea societăţii şi urmăriţi cu suspiciune toată viaţa lor.

Aşadar, ceva este cu adevărat românesc şi ireductibil în experienţa care a nutrit literatura Hertei Müller, dar este ceva care ţine de partea negativă şi ascunsă şi nici pînă astăzi cu adevărat dezvăluită şi asumată.

Scriitorii români chestionaţi rapid de presă, aşa cum se obişnuieşte, s-au bucurat şi ei, desigur mai nuanţat şi mai inteligent, considerînd că premiul acesta se va răsfrînge pozitiv şi asupra literaturii române. Este un calcul pragamtic poate exact, dar el vorbeşte mai mult de strategiile marketingului cultural decît de literatura însăşi.

În sfîrşit, aşa cum am spus la început, această înaltă distincţie este nu doar un prilej de bucurie, ci şi unul de reflecţii amare, pentru că se străvede din primele reacţii cum societatea românească se pregăteşte încă o dată să-i anexeze pe aceia pe care i-a rejectat, după ce aceştia au cucerit gloria lumii.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Cristian Ştefănescu