Cărtărescu, valoarea, Premiul Nobel

Criteriile par, cel puțin, să se fi schimbat. Și nu doar în cazul Premiului Carol cel Mare, primit recent de președintele României, în timp ce era criticat mai vârtos decât oricînd în patria lui, ci și în cel, net mai prestigios, al Nobel-ului pentru Literatură. De când? Pentru unii, de mult.

Pentru alții, de curând. Cu siguranță însă, cel puțin în privința distincției literare acordate de Academia Suedeză, din 2018 încoace. Un scandal de hărțuire sexuală și de fraudă izbucnit atunci a fost de ajuns ca, mai întâi, să se amâne cu un an decernarea premiului, iar apoi să se remanieze juriul și să se revizuiască pe ici pe colo prin părțile esențiale regimul atribuirii premiului.

Schimbarea de criterii și temeiul ei

Cum? Nu e un secret. La Stockholm s-a anunțat nu doar restructurarea juriului Academiei Regale, ci și ”diversificarea” Premiilor Nobel, ceea ce mulți interpretează ca o noțiune-cod a stângii extreme, care demonizează cultura europeană și civilizația occidentală. Potrivit ei, prea s-ar fi dat premiul multe vreme, în ultimul veac, pe bază de ”merit”, în fapt în virtutea unor criterii de ”putere politică” (deci în temeiul sexului, rasei și clasei), unor scriitori apuseni. Prea nu s-ar fi dat destul membrilor unor minorități.

Acest ”laitmotiv” e, fără îndoială, absurd, deși se avansează stăruitor și se propagă de mult în presa progresistă. Mulți scriitori mari, africani sau asiatici, ca V. S. Naipaul au fost pe drept distinși în trecut.

E adevărat că, dacă a existat în secolul trecut un prozator binemeritând, din unghiul valorii literare a operei sale, mai mult decât alții, premiul suprem în domeniul literaturii, acesta a fost Franz Kafka. Cehul reprezenta o dublă minoritate, ca evreu și scriitor de limbă germană.

Or, Kafka nu l-a primit. Cum nu l-a primit nici alt minoritar, un liric genial în speță poetul evreu bucovinean Paul Celan, emigrat în Franța, după ce naziștii și regimul Antonescu au colaborat la asasinarea părinților săi, și a altor sute de mii de evrei în Transnistria.

Cum nu l-au primit nici alți scriitori foarte merituoși, fie ei minoritari ca Proust și Philip Roth, fie nu, ca geniile literare Borges, Amos Oz, Anna Ahmatova.

Cum nu l-au primit români care cu prisosință l-ar fi meritat.

Merita Cărtărescu premiul?

De pildă Nichita Stănescu sau Lucian Blaga. Cei din urmă nu mai sunt între noi. Dar mai e, în schimb, Mircea Cărtărescu, semnatarul unei opere narative nu doar solide, ci de-a dreptul ”electrizante”, după cum pe drept s-a spus. Cărtărescu e autorul celebrat al unor cărți extrem de apreciate, nu doar în România, sau în Germania, unde a și fost premiat în mai multe rânduri, între altele pentru trilogia "Orbitor" și pentru punțile pe care le-a clădit între est și vest.

De pildă, cu Premiul Cărţii pentru Înţelegere Europeană al Târgului Internaţional de Carte de la Leipzig. Ori cu prestigiosul premiu Thomas Mann al orașelor Lübeck și München. Cu distincții pentru diverse volume, ca și pentru întreaga sa operă. Merita, deci, Mircea Cărtărescu Premiul Nobel?

Pentru iubitorii de carte și de literatură din România și de pe multe alte meleaguri, răspunsul la această întrebare e categoric afirmativ. Și l-ar fi meritat de ani și decenii. Nu doar pentru ”Orbitor”, ori ”Solenoid”, pentru ”Nostalgia”, ”Poeme de amor” și ”Levantul”, sau pentru ”50 de Sonete”. Omul, considerat de unii un reprezentant al postmodernismului, scrie și e asiduu citit din anii 70 ai veacului trecut. Da, indiscutabil l-ar fi meritat de mult.

Dar juriul Academiei Suedeze a fost, din nou, de altă părere. Academia Regală a optat, deci, să-i acorde Premiul Nobel pentru cărți net mai puțin cunoscute și apreciate scriitorului tanzanian Abdulrazak Gurnah, care trăiește în Anglia și a cărui operă se ocupă cu efectele colonialismului și soarta refugiaților.

Că a învins ceea ce nemții numesc ”Zeitgeist” și alții mode efemere, sau comandament politic corect, nu diminuează, desigur, valoarea operei preferate de jurații suedezi, de vreme ce ierarhiile literare sunt întotdeauna, în mare măsură, subiective.

Dar, din perspectivă axiologică și din unghiul tuturor celor pentru care valoarea literară contează și n-are a face cu porunca ideologică a unei ”diversități” concepute extrem de îngust, fenomenul în chestiune mai reduce o dată, serios, credibilitatea unei Academii de mult și pe bună dreptate criticate. Ca și a premiului decernat de ea.