Dan Chebac, Cenaclul Flacăra și 1 Decembrie al Românilor

Anul acesta un eveniment cultural mai recent mi-a dat soluția, ideea acestui articol. Vineri, 17 noiembrie, la Casa Cărții din Iași, a avut loc lansarea a două volume, apărute la Editura Integral, ambele semnate de Ioana Doreanu: „Dan Chebac. Revelația unor generații” și „Florin Bălănescu. Vocația dialogului radiofonic.” Volumele sunt plasate sub genericul „Mărturii scrise și sonore cu și despre voci de colecție pierdute și regăsite.”

Au fost prezenți cei doi protagoniști, autoarea, scriitorul Emilian Marcu, actorul Daniel Busuioc ș.a. Amfitrionul și moderatorul seratei a fost Costel Postolache, directorul Editurii Integral. În public se aflau mai mulți foști și actuali redactori de la Radio Iași, oameni iubitori de literatură și amatori de muzică folk.

A fost o serată vorbită și... cântată. În centrul atenției s-a aflat Dan Chebac, fiind vorba de un oaspete special, unul dintre întemeietorii folkului românesc, tot el și „fiul rătăcitor” al acestuia.

Am avut privilegiul să fiu și eu prezent la acest eveniment, împreună cu scriitoarea Nina Corcinschi, grație invitației pe care ne-a adresat-o Dan Chebac. L-am cunoscut în septembrie curent, la Roma, la o ședință a cenaclului literar condus de Valeriu Barbu și găzduit de Tatiana Ciobanu – energica președintă a Asociației Culturale „Dacia”, a diasporei române din Cetatea Eternă.

Un tânăr rebel

Dan Chebac mi-a lăsat o impresie puternică: înalt, suplu, gentil, integru, emanând o eleganță aristocratică. Am discutat mult atunci, la Roma, s-a arătat foarte interesat de realitățile din Basarabia. Mi-a vorbit despre tipăriturile în grafie chirilică de pe timpul regimului sovietic de la noi, care i s-au părut o monstruoasă diversiune de mutilare a limbii române. L-a cunoscut pe regretatul interpret de muzică folk Iurie Sadovnic-Orheianu. La serata de la Casa Cărții din Iași, din 17 noiembrie, a fost prezentă și a cântat o altă prietenă a lui Dan Chebac, îndrăgita folkistă de la Chișinău Maria Mocanu, a venit și cunoscuta jurnalistă Alina Chiriac-Ivașcu de la Radio Moldova.

Dan Chebac a ajuns de timpuriu o legendă. Își începuse cariera muzicală la Cenaclul Flacăra, invitat de Adrian Păunescu – perioada cea mai romantică a mișcării, când mesajele cântecelor lor aveau o mare rezonanță în mijlocul tinerilor. Melodii precum „Blowing in the Wind”, de Bob Dylan, care generațiilor actuale poate nu le spun prea multe, Dan Chebac le cânta în engleză. Ulterior, Florian Pittiș, un alt nume de rezonanță al folkului românesc, a consacrat varianta în română: „Vânare de vânt”.

Dan Chebac a făcut parte dintr-o pleiadă de aur a folkului românesc: Mircea Baniciu, Dan Andrei Aldea, Nicu Covaci, Doru Stănculescu, Vali Sterian, Marcela Saftiuc, Nicu Alifantis, Maria Gheorghiu, Mircea Florian, Victor Socaciu, Mircea Vintilă ș.a. Mai târziu au apărut Vasile Șeicaru, Ștefan Hrușcă, fetele de la „Ecou”, băieții de la „Poesis”...

Era tânăr și rebel, purta păr lung, refuza să se tundă, sfidând directivele de partid și de stat, la fel ca Moțu Pittiș.

A stat doar doi ani în Flacăra, între 1973-1975, și într-un moment de mare glorie, amplificat de entuziasmul și narcisismul tinereții, a părăsit Cenaclul, când a simțit că se contura o schimbare de direcție, primele accente de cult al personalității lui Ceaușescu. N-a fost o despărțire ușoară, spune Dan Chebac, dar nu mai putea continua, nu se vedea în „noua paradigmă” a lui Păunescu. În 1981, Dan Chebac a plecat în Germania, apoi în Italia, a lucrat ca inginer în importante companii occidentale. S-a lăsat absorbit de meseria sa, mai puțin de muzică.

După 40 de ani, în care nu a mai urcat pe o scenă profesionistă, Dan Chebac a revenit la vocația și iubirea dintâi: chitara. A avut mai multe concerte, în București și la festivaluri folk din țară. I-a apărut recent albumul „Cântece despre... Caii Liberi”, cuprinzând între altele și hiturile „Toți” („N-avem noi țară prea mare...), „Celor ce nu iubesc arta”, „Caii liberi” și un alt album cu cântece noi, intitulat sugestiv „Nu mă cunoști”. Orchestrația excelentă, modernă, a pieselor este asigurată de talentatul muzician italian Gianluca D’Alessio, cu care au și cântat împreună în România, în anii din urmă.

La Iași, Dan Chebac mi-a vorbit și despre Dorin Tudoran, vechiul său prieten de peste Ocean. Acel „tânăr Ulise” se afla atunci, în România, abia la începutul traseului său poetic și existențial, asumându-și în scurt timp disidența anticomunistă.

Cenaclul Flacăra în Basarabia

În anii studenției mele, 1981-1986, ascultam Cenaclul Flacăra la Radio București, în fiecare joi seara, pe la 23.00, dacă îmi amintesc bine. Emisiunea se numea pe atunci „Valori ale muzicii tinere”. Acordurile lui Dan Andrei Aldea din „Om bun” mă făceau visător, mă transportau într-un timp mitic, puternic estetizant.

Nu știu cât de conștienți erau românii din dreapta Prutului de efectul Cenaclului Flacăra în Basarabia, ca și de emisiunile Monicăi Lovinescu de la Radio Europa Liberă. Venind de pe versanți diferiți, incompatibili din perspectivă politică, cei doi se întâlneau în preferințele publicului cult de la Chișinău. E drept, „Teze și antiteze la Paris” era o emisiune pentru inițiați, în timp ce cântecele de la Cenaclul Flacăra, multe din ele pe versurile lui Adrian Păunescu, răscoleau sentimentele naționale ale miilor de tineri basarabeni, de parcă sârma ghimpată de la Prut filtra erzațul ideologic, imprimat de „mentor”, lăsând să treacă spre noi doar mesajul patriotic, românesc. Știam aceste cântece pe de rost, pe unele le cântam și noi la chitară, în cămine sau în taberele studențești, toamna, la cules struguri.

Nu ne gândeam la vanitatea lui Păunescu de a manevra mase de tineri pe stadioane, la beția puterii de care se lăsa cuprins, ascultam înfiorați „Mistrețul cu colți de argint” recitat de Mihai Stan, fredonam „Dor de Eminescu” și „Jurământ la Putna” cu urechea lipită de aparatele de radio...

„Ceea ce reținem, ca o concluzie generală pentru relevanța socială a fenomenului Flacăra, este că timp de aproape doisprezece ani, între cel dintâi cântec – „Ai, hai”, al lui Doru Stănculescu, respectiv cel din urmă – „Ioane, Ioane”, interpretat de Nica Zaharia, cu produse literare și artistice mai bune sau mai puțin bune, cu momente faste și cu scăderi, cu îndrăzneală și concesii, cenaclul a obișnuit publicul, îndeosebi segmentul tânăr al publicului, cu emoția reală, spiritul ludic, libertatea de exprimare și sentimentul solidarității naționale în accepțiunea sa de factură pașoptistă.”

Am citat din volumul „Cenaclul Flacăra. Istorie, cultură, politică”, semnat de istoricul Alexandru Mamina – o interesantă și sobră analiză a acestui fenomen muzical, pus în conexiune cu procesele mai subtile din societatea românească a vremii, pe care le numim convențional „rezistența prin cultură”, cu toate nuanțele ei contradictorii. O carte pe care am primit-o de la autor prin Dan Chebac. Sper să am ocazia să o comentez mai amănunțit.

Ce să ne dorim de Ziua Națională

Cred că cea mai bună modalitate de a marca 1 Decembrie, Ziua Națională a României, de o parte și alta a Prutului, ca și oriunde în lume, este să omagiem valorile noastre culturale. Las cortegiul de voievozi și eroi întemeietori pe seama altora. Să citim literatură română și să ascultăm muzică de calitate. Când mă uit la Dan Chebac, văd deopotrivă un român și un european, un aliaj între spiritul național și civilizația spre care tindem. Gândul meu de Ziua Națională.