Europa mea: Erdogan, victima puternică
18 martie 2017Suntem martorii unui spectacol politic, pe altarul căruia sunt acum sacrificate până şi vacile olandeze. Uniunea măcelarilor turci a confirmat că 40 de vite olandeze au fost deja expulzate. Patrioţii turci şi simpatizanţii lui Erdogan nu vor să mai consume produse dintr-o ţară pe care o acuză de "metode naziste" şi de "fascism". În aceste zile, comedianţii nu sunt deloc de invidiat.
Conflictul a început după ce ministrul turc al familiei a fost expulzat, iar şefului diplomaţiei de la Ankara i s-a refuzat accesul în Olanda. Premierul guvernului de la Haga, Marc Rutte, a adoptat o poziţie clară împotriva liderilor turci, ceea ce i-a adus voturi în plus la alegerile de miercuri.
Cuvântul interzis
Adevăratul învingător al spectacolului de comedie domneşte la Ankara şi se cheamă Recep Tayyip Erdogan. Erdogan conduce fără a ţine cont de Constituţie şi vrea să îşi legalizeze statutul printr-un referendum programat pe 16 aprilie. Pentru că îi lipseşte majoritatea de două treimi din Parlament, trebuie să întrebe poporul, care nu este convins dacă va vota pentru instaurarea unei dictaturi prezidenţiale sau nu.
De aceea AKP a început să retragă sistematic din spaţiul public cuvântul "Hayir" (Nu). La mijlocul lunii februarie, sute de mii de broşuri tipărite în cadrul unei campanii anti-fumat au fost retrase din spaţiul public din cauza devizei "Cine spune nu, are dreptate întru-totul". Erdogan îşi doreşte ca turcii să uite complet ce înseamnă să opui rezistenţă unui dictator. După interzicerea cuvântărilor publice ale miniştrilor turci în Germania şi Olanda, Erdogan a găsit acum un mijloc efectiv pentru a impune o dictatură prezidenţială. El şi Turcia devin victime.
Europa nu mai este un exemplu
Erdogan a acuzat Olanda că ar fi ucis 8000 de bosnieci la Srebreniţa. Instrumentalizează astfel victimele celui mai mare genocid postbelic din Europa, pentru a se transforma pe el şi pe a lui clientelă musulmană în victime ale europenilor. Acuzaţia lui absurdă a fost completată de el prin cuvintele: "Nimeni nu trebuie să ne dea lecţii de civilizaţie. Acest popor are o conştiinţă curată".
Conştiinţa este curată, pentru că se neagă genocidul asupra armenilor. Conştiinţa este curată pentru că rezistenţa democrată opusă de kurzi prin partidul HDP este declarată ca formă de terorism. Şi conştiinţa mai este curată, pentru că vocile critice sunt reduse la tăcere, fie în spatele gratiilor, fie în exil. În niciun alt stat din lume nu sunt încarceraţi atât de mulţi jurnalişti precum în Turcia.
Cândva Turcia era un exemplu. Nu cu mult timp în urmă, dar amintirile pălesc acum. Astăzi, conducerea ţării se victimizează şi refuză orice fel de lecţii de la aroganţii europeni, prezentând în paralel imaginea unui stat care prin propriile forţe a devenit una din cele mai importante puteri economice mondiale.
Despre turcii "albi" şi "negri"
Socioloaga Nilüfer Göle se referea la începutul anilor 90 la diferenţele dintre "turcii albi şi "turcii negri", pentru a descrie păturile sociale din Turcia. Cei "albi" trăiesc în oraşe, sunt bine situaţi şi au fost ani buni funcţionari. Faţă de religioşii "turci negri", ea avea de multe ori o atitudine dispreţuitoare.
Erdogan însuşi se declară ca fiind "turc negru". Unul care a pornit de jos, de la vânzător de covrigi în portul Kasımpaşa din Istanbul şi a ajuns la conducerea statului. Înainte, mulţi "turci albi" râdeau de religiozitatea "turcilor negri" şi controlau aparatul de stat, indiferent de rezultatele de la urne. Astăzi nu mai au de ce râde.
Erdogan i-a detronat pe "turcii albi" şi a facilitat milioanelor de "turci negri" accesul la clasa de mijloc. Dar experienţa umilinţelor şi a marginalizării atârnă greu. Erdogan mobilizează aceste sentimente pentru a se menţine la putere. Statutul de victimă şi povestea lui de succes - Erdogan, unul dintre noi care a reuşit - cântăresc mult mai mult în rândul susţinătorilor lui decât o justiţie independentă şi o presă liberă.
Erdogan şi aspiraţiile la supremaţie absolută
Jurnalistul încarcerat, Deniz Yücel, scria la 3 aprilie 2016 în cotidianul "Die Welt" referindu-se la Erdogan: "Simpatizanţii lui îl iubesc, pentru că are aceleaşi deformaţii ca şi ei. Fiindcă, precum Chuck Norris, le arată opozanţilor care le sunt limitele."
De aceea trebuie să găsească noi opozanţi cărora să le poate arăta care le sunt limitele. Acum, Erdogan se prezintă ca un bărbat puternic, ce se împotriveşte Europei. UE, mai ales Germania şi Angela Merkel, au ignorat Turcia ani la rând. Parteneriat privilegiat, da, acces în UE, nu. Ceea ce a redus motivaţia conducerii de la Ankara să intre pe drumul democraţiei şi al statului de drept. Astăzi, Erdogan se simte atotputernic şi îndreptăţit să îi atace pe aroganţii europeni.
Cultivarea statutului de victimă
Pentru simpatizanţii lui Erdogan, libertatea de opinie nu contează, pentru că ei au o opinie comună. Vorbesc mult despre "democraţie" şi se referă, în fapt, la dictatura unei presupuse majorităţi asupra celor care au alte opinii, a opoziţiei şi a minorităţilor. Un stat în care mii de opzanţi sunt arestaţi nu este un stat democratic.
Aşa se explică şi popularitatea lui Erdogan printre persoanele de origine turcă din Germania sau Olanda. Şi ei se consideră victime. Victimele îi pot învinovăţi pe alţii, victimele nu trebuie să se gândească dacă au sau nu dreptate. Erdogan se victimizează pe el şi pe a lui clientelă pentru a ucide din faşă orice încercare de a reflecta. Dar Erdogan şi formaţiunea sa, AKP, nu sunt victime. Ei sunt adevăraţii făptaşi.
Krsto Lazarevic (27) este născut în BosniaHerţegovina şi s-a refugiat cu familia în Germania, pe când era copil. În prezent trăieşte la Berlin şi colaborează cu diverse posturi sau publicaţii în limba germană.
Autor: Krsto Lazarevic / A.K.