Social-democrații ceva mai altfel de la București

Întocmai ca și colegii lor din întreaga lume, liderii politici de la București primesc în fiecare dimineața cele mai importante articole din presa zilei. De critici la fel de înjositoare mai au parte în aceste săptămâni și Donald Trump și autocratul venezuelean Maduro.

Numai că social-democrații români trec pe lângă aceste atacuri verbale precum gâsca prin apă. Șeful partidului social-democrat de guvernământ, Liviu Dragnea, reușește mereu să depășească relaxat furia generală. Condamnat pentru fraudă electorală și instigare la abuz în serviciu, Dragnea nu poate accede și la conducerea guvernului. Ceea ce nu îl împiedică însă să dețină puterea. Nu îl deranjează câtuși de puțin percepția generală potrivit căreia șefa guvernului, de el decisă și dependentă, Viorica Dăncilă, este doar marioneta lui, întocmai cum nu îl afectează constantele atacuri ale președintelui Klaus Johannis. După impresionanta victorie în alegeri a Partidului Social Democrat, Dragnea s-a dedicat combaterii și, în final, demiterii cu succes a șefei DNA.

Puterea baronilor locali

De atunci, partidul se străduie, prin aministii îndoielnice și noi numiri de judecători, să își salveze notabilii membri din ghearele justiției. O bandă care se ascunde de Poliție. Dragnea nu se mai obosește să investească energie pentru a-și masca intențiile. Ce rost mai are? Partidul este deja perceput ca fiind corupt. Adrian Năstase, fostul lider social-democrat și șef de guvern, a stat după gratii. Toată lumea știe că "baronii" dețin controlul asupra estului și sudului țării. Îndelungatele proteste ale sutelor de mii de români i-au lăsat la fel de reci pe Dragnea și al lui partid, precum şi recentele apeluri și îndemnuri de la Bruxelles sau, mai nou, plecarea din partid a unor membri marcanți. Pentru mulți tovarăși, impertinența conducerii partidului merge deja prea departe.

Rău este însă că Dragnea și partidul său au succes. Nicio țară din regiune nu și-a revenit după criza financiară de acum zece ani atât de spectaculos precum România. Salariile cresc, rata șomajului este redusă și datorită emigrării continue. S-a format și o clasă de mijloc. Străzile sunt mai bune, întocmai ca și rețelele feroviare. Sistemul de învățământ, ca și domeniul îngrijirii medicale, grav afectat de plecarea personalului, dau semne de recuperare.

Depășit, dar nu uitat, este austerul an 2010 în care zeci de mii de funcționari publici își pierdeau locurile de muncă, TVA-ul majora prețurile peste noapte cu 5 procente, spitalele își închideau porțile, iar medicii cu salarii și mai mici luau calea străinătății. Măsurile dure neo-liberale, precum cele aplicate de fostul președinte Traian Băsescu, nu au susținere în România și cu atât mai puțin nu pot asigura succesul electoral. Social-democrații din România nu guvernează socialist. Sindicatele au fost tacit trecute pe linie moartă.

Numeroşi membri, succese electorale, organizare puternică

Partidul guvernează cu mână de fier și este la fel de dur condus. Cine nu este loial, zboară. Cu ale sale structuri dominante, social-democrația din România diferă fundamental de restul partidelor din familia europeană. Neobișnuit este însă și succesul de care se bucură. Cu peste jumătate de milion de membri, partidul este cel mai mare din familia social-democrată în așa-numitele țări de tranziție. Iar rezultatele eletorale, cele 46 de procente obținute la ultimul scrutin, sunt de neatins.

Social-democrații români nu se îndreaptă însă spre populismul de dreapta, precum tovarășii lor din Slovacia. În rândurile lor sunt activi nu doar baroni, ci și mulți membri implicați, care vor să schimbe ceva în țară. În Parlament se regăsesc și luptători credibili pentru drepturile cetățenilor și ale minorităților. Numai că programele și conceptele nu sunt punctul forte al PSD. Formațiunea este precum un agregat de putere. Convingerile, valorile, principiile nu contează. Partidul nu este făcut pentru un sistem pluralist. Ori e stânga, ori e dreapta. PSD stăpânește claviatura naționalismului la fel ca Fidesz-ul lui Viktor Orbán, din Ungaria, cu deosebirea că nu trebuie să exerseze prea mult pentru a convinge. Dacă realitatea o cere, partidul reușește însă să atace fără jenă minoritatea ungară din țară sau pe președintele de origine germană ori pe așa-numiții aroganți "birocrați de la Bruxelles".

PSD nu este un exemplu în Europa

Există o explicație istorică pentru amestecul de autosuficiență și indiferență. Nici PCR, care stă la baza PSD de astăzi, nu era de dreapta sau de stânga. Era pur și simplu puterea. Deja "Frontul Salvării Naționale", care a condus România după înlăturarea lui Ceaușescu, se considera un fel de avangardă a poporului, care satisfăcea toate orientările politice ale electoratului. Nimeni nu era deranjat nici atunci când liderii fostului regim se dovedeau a fi fasciști. Ei erau îndeajuns de buni pentru a forma o coaliție politică. Comunismul, care în România avusese o față naționalistă, social-conservatoare, de dreapta și nu fusese nicicând utopic, nu a fost contestat de social-democrați.

În afara României, rețeta de succes a PSD nu poate fi aplicată. Partidul nu acceptă niciun sfat, cu atât mai puțin de la rudele din occident, care își pierd tot mai mult din identitate. Dar, chiar dacă nu vor să îi corecteze pe tovarășii din România, social-democrații din Europa vor da cândva socoteală. În trecut, pentru SPD-ul german nu a fost ușor să explice de ce a refuzat decenii la rând să colaboreze cu Partidul Stângii/Die Linke și cu predecesorii acestuia din PDS, în timp ce nu avea nicio jenă și nici un regret să stea cot la cot, în același grup parlamentar din Parlamentul European, cu tovarășii din România și Bulgaria.

Dacă Angela Merkel își poate permite să îl accepte pe un Viktor Orbán, Andrea Nahles nu are sigur nicio scuză pentru unul precum Liviu Dragnea.

Norbert Mappes-Niediek trăiește în Austria, la Graz. Este corespondent pentru Europa de Sud-Est al mai multor publicații de limbă germană.