G.M. Tamás, un filosof transnațional

"Aș fi găsit în deceniile acelea destul de dificil să scriu în românește, limba oficială a inamicului", mărturisea G.M.  Tamás în Cuvântul înainte gândit pentru cititorii români ai volumului Postcomunism și anticomunism. Intervenții filosofico-politice (Ed. Tact, Cluj, 2014, trad. Teodora Dumitru și Attila Szigeti). "Și iată", - se dezvăluie mai departe filosoful și publicistul maghiar - "scriu în limba aceasta la o masă din Budapesta și mă simt acasă în ea. Îmi revin cuvintele dintr-un idiom refulat, negat, pe care am încercat să-l uit."

Gáspár Miklós Tamás (GMT) a murit ieri la 74 de ani după o perioadă lungă de suferință. Acum un an a vorbit despre cancerul care l-a slăbit, spunând: "Sunt grav bolnav și vreau să trăiesc." Mai avea încă multe de spus, chiar dacă în ultimul său interviu apărut acum două săptămâni în HGV.hu și-a descris pesimismul general, explicând că întrevede "speranță și progres" doar în micile comunități și la nivel individual. În mediul elitelor culturale și politice ungare era numit simplu, GMT. Cărțile lui de filosofie și teorie politică au fost traduse în 14 limbi.

Ajuns la Budapesta într-o perioadă de liberalizare, după ce i se interzisese să mai publice în România, GMT se alătură disidenței ungare, publică articole politice în Samizdat, ține discursuri publice, pe scurt, devine un opozant incomod și e dat afară în 1981 de la departamentul de filosofie al Universității Budapesta (Eötvös Loránd Tudományegyetem ELTE), urmând cumva traiectoria părinților săi, comuniști în ilegalitate, care au fost nevoiți să experimenteze închisorile ambelor regimuri, dezamăgiți în cele din urmă "de propriul lor regim", și care "nu concepeau să renunțe la singura cauză pentru care merita să trăiești: lupta pentru eliberarea umanității". GMT povestește că vreme de 15 ani, în perioada disidenței sale, nu s-a putut angaja niciunde și a trăit din traduceri "făcute sub nume de împrumut" și "predând limbi străine la negru".

Totuși, GMT, deși a traversat diverse marginalizări, nu fost închis niciodată, poate și fiindcă politicile de la București și de la Budapesta din ultimul deceniu comunist urmăreau altfel de inamici. După căderea comunismului predă la mai multe universități din Statele Unite, Marea Britanie și Franța. Face parte din primul parlament ales democratic în Ungaria ca membru al Alianței Democratice Libere, un partid al foștilor dizidenți, al doilea ca mărime al Legislativului de la începutul anilor 90. Pleacă, însă, din politică nemulțumit, inclusiv de propriile erori. Și-a reproșat, mai ales, că în primii săi doi ani de mandat parlamentar "s-au pierdut două milioane de locuri de muncă – iar eu nu mi-am dat seama de acest dezastru. Mi se face rușine când îmi aduc aminte".

Gáspár Miklós Tamás e printre puținii foști politicieni care explică mai mult decât s-a putut vedea cu ochiul liber ce se întâmpla în primii ani ai tranziției: "Atunci aveau prioritate discuțiile despre drepturile constituționale și despre simbolurile republicane sau monarhiste, ori luptele privind controlul televiziunii și al radioului de stat." GMT recunoaște importanța acestor discuții, dar retrospectiv credea că dezastrul economic ar fi trebuit să fie prioritar: "Niciunul dintre noi nu a sesizat interdependența lor. De ce avea nevoie clasa conducătoare de centralizarea puterii media? Pentru că pierdea sprijinul majorității populației aduse în pragul mizeriei."

GMT a trecut astfel de la liberalism, căruia îi acceptase inițial componenta economică neoconservatoare, la marxism. Un gest care depășește remușcarea asumată. A fost o întoarcere în timp greu de digerat inclusiv pentru mulți dintre apropiații săi. Tamás susținea însă că la mijloc nu e nicio piruetă, pentru că în perioada comunistă, regimurile din Europa de Est părăsiseră marxismul, fiindcă "dacă-l hrănești cum trebuie, marxismul produce revoltați. Cercetarea și gândirea marxistă au fost prin urmare neutralizate", crede filosoful maghiar care oferă și exemple: în Ungaria prin găselnița teoriilor modernizatoare de sursă weberiană, în Polonia prin ofensiva estetismului și în România prin naționalism. 

Această cale descoperită relativ târziu i-a adus surprize plăcute în Clujul său natal, față de care avea mai ales sentimente de "slăbiciune și tristețe", dar care au dispărut atunci când –"în noul oraș care nu mai era maghiar - m-am întâlnit cu tânăra stângă românească unde (pentru prima dată în viața mea) diferențele etnice nu mai aveau nicio importanță. Deci și dimensiunea ascunsă (cea românească) a tinereții mele putea să renască, fără pudoare, reticență, culpabilitate impuse de experiența represiunii prost înțelese și a solidarității comunitare artificiale, limitate și sentimentale".

Pornind de la tendințele autoritariste ale premierului Viktor Orban, GMT formulează definiția postfascismului: "un mănunchi de politici, de practici și de ideologii vizibile oriunde în lumea contemporană". Astfel, din Lituania până în California, "minoritățile imigrante sau chiar autohtone au devenit acum inamicul și se așteaptă să suporte diminuarea și suspendarea drepturilor lor civice și umane". Mai exact, postfascismul ia naștere acolo unde "cetățenii statelor naționale care sunt străini prin etnie, rasă, confesiune sau cultură nu aparțin cu adevărat națiunii respective".

Scrierile lui GMT au fost mereu inconfortabile pentru politicienii de sistem, pentru fundamentaliștii de dreapta, dar și pentru mediocrii stângii birocratizate. Chiar și cei care nu sunt de acord cu el pot recunoaște frumusețea construcțiilor sale logice și unele realități pe care publiciștii le evită în general, fiindcă sunt complicat de explicat. Declinul criticii e de altfel un subiect important în scrierile lui GMT. Filosoful maghiar folosește teoriile marxiste pentru a explica fluxul și refluxul multinaționalelor în diverse regiuni ale lumii în căutare de salarii mici și reglementări juridice difuze.

Moartea lui Gáspár Miklós Tamás lasă un spațiu liber în publicistica și gândirea critică a politicilor contemporane. GMT înțelegea întreg spațiul Est și Central European și putea explica efectele politicilor naționaliste de la Budapesta asupra deciziilor care se iau la București sau la Belgrad. Era transnațional și aceasta era una din marile sale calități. A fost unul dintre ultimii filosofi politici veniți din frigul comunist.