Gunoaiele au și ele culoare politică

Bucureștiul este una dintre cele mai poluate capitale din Europa. Doar 7,5% din suprafață este ocupată de spații verzi. O serie de parcuri au fost distruse prin tăierile a sute de arbori pentru a face loc betoanelor, cârciumilor, gheretelor care vând te miri ce, lacurilor artificiale care în cea mai mare parte a anului sunt seci, niște bazine pline de bolovani și de nisip. Mii de arbori au fost tăiați cu voie de la primărie pentru a face loc dezvoltatorilor imobiliari, alții au fost puși la pământ de furtuni pentru că nu fuseseră toaletați de ADP.

Munți de gunoaie apar peste noapte, cu precădere în cartierele mărginașe, fără ca administrațiile Primăriei Generale și ale primăriilor de sector să le ia în seamă. Focarele de infecție ne urmăresc la tot pasul. Mai rău e că ne-am obișnuit cu ele. La fel cum și coșurile de gunoi care dau pe-afară, în special cele de lângă stațiile mijloacelor de transport în comun, ne-au devenit familiare, fac parte din viața cotidiană. Mașinile firmelor de salubritate își fac treaba în mijlocul zilei, mirosurile pestilențiale umplând aerul îmbâcsit să-l tai cu cuțitul.

Anul trecut, Comisia Europeană a cerut României să închidă, să sigileze şi să ecologizeze 68 de gropi de gunoi municipale și industriale din toată țara, pentru a respecta o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Potrivit acestei directive, România este obligată să recupereze și să gestioneze deșeurile, astfel încât să nu pună în pericol sănătatea oamenilor și mediul înconjurător. Ei și? Doar câteva gropi de gunoi au fost reabilitate conform normelor europene. Chestiunea baterii pasului pe loc ține de licitațiile pe care trebuie să le câștige firmele de salubritate agreate de administrațiile locale, acestea fiind unele dintre cele mai prospere servicii  alimentate din bani publici. Gunoaiele au și ele culoare politică, tocmai de aceea contractele primăriilor încearcă să-și adjudece noi operatori ai tomberoanelor.

Ce ne facem însă cu acele contracte semnate de primării cu firmele de salubritate care se întind pe parcursul a zeci de ani?

Deciziile unui primar incomod

Într-o astfel de situație se află firma de salubritate Romprest, cu care Primăria Sectorului 1 a încheiat în 2008 un contract pe o perioadă de 25 de ani sub semnătura primarului liberal de atunci Andrei Chiliman. Romprest este cea mai prosperă firmă de salubritate din țară, printre administratorii căreia îl găsim și pe Marian Măgureanu, fiul fostului director al SRI Virgil Măgureanu. După săptămâni în care Romprest a refuzat să mai ridice gunoiul din Sectorul 1, în timp ce munți de resturi menajere au devenit focare de infecție, firma de salubritate și-a reluat activitatea. Dar, în tot acest timp, primarul sectorului, Clotilde Armand, s-a aflat într-un conflict deschis cu firma Romprest, conflict care continuă și azi.

Joi, 10 iunie, Judecătoria Sectorului 1 a admis o cerere a Romprest de executare silită a Consiliului Local al Sectorului 1 pentru sumele neachitate. Într-un comunicat al primăriei, Clotilde Armand a anunțat că va contesta cererea de executare silită: „De când sunt aici, am câştigat toate procesele. Somaţiile nu pot merge mai departe, nu are rost să facem ipoteze“.                                                                                     

Vineri, 11 iunie, Primăria Sectorului 1 a publicat pe site-ul instituției contractul încheiat între Primăria Sectorului 1 și Romprest în anul 2008, despre care edilul susține că a fost încheiat ilegal. Explicit, Clotilde Armand a declarat că acest contract a fost încheiat fraudulos și anulat în instanță. Edilul a invocat o decizie a Curții de Apel București care, pe 30 iunie 2008, în chiar ziua în care fostul primar al Sectorului 1, Andrei Chiliman, semna contractul cu Romprest, anula definitiv și irevocabil întreaga procedură de achiziție, deoarece încălca directivele Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul contractelor de concesiuni de servicii.

De-a lungul anilor, primăria a semnat mai multe anexe la contractul cu Romprest, menite a mări tarifele pentru serviciile companiei. Plățile restante pe care le reclamă aceasta se ridică la aproape 20 de milioane de euro. Într-o mare măsură, datoriile primăriei privesc spălarea străzilor în perioada de pandemie. Aici nu putem să nu-i dăm dreptate primarului Clotilde Armand, în situația în care o serie de bulevarde, și nu numai din Sectorul 1, au fost spălate doar de ploi, care lăsau în urma lor covoare de noroi. Cine dintre administratorii primăriei a putut și poate controla câte cisterne cu apă, detergent și dezinfectant au fost folosite pentru igienizarea străzilor și troruarelor? Asta, în situația în care funcționarii răspunzători ar și dori acest lucru. Este evident că facturile pentru acest serviciu au putut și pot fi aducătoare de costuri necontrolabile, ușor de măsluit în actele contabile.

Clotilde Armand se pare că este cel mai incomod primar de sector, nu numai pentru opoziție, ci și pentru colegii de la guvernare. Pentru contractul atât de controversat încheiat în 2008 cu Romprest, edilul îi acuză atât pe foștii primari de la PSD, cât și pe cei de la PNL: „Contractul Romprest a fost semnat în disprețul Justiției, cu aprobarea PSD și PNL. Și cu o tăcere din partea partidelor politice de peste 10 ani. Nimeni nu a scos o vorbă despre asta. Rămân acum întrebările mele: cine ne dă banii înapoi pentru cei 12 ani în care am plătit cel mai scump serviciu de salubrizare din România și câți funcționari publici, primari și viceprimari, trebuie să răspundă în fața Justiției? Vom afla. Am demarat acțiunea în instanță, pentru că acest contract este nul din toate punctele de vedere“.

Se pot număra pe degete primarii și viceprimarii din România care au plătit penal pentru faptele de corupție pe care le-au comis. La fel și directorii și alți funcționari publici care fie au rămas „curați“ în administrația locală, fie au ieșit la pensie fără a fi întrebați de haiduciile pe care le-au comis cu voie de la primărie. Actualul primar al Sectorului 1 pare că e hotărât să ia la mână contractele de achiziții, contractele cu firmele de prestări servicii, angajările sub comandamentul nepotismului, într-un cuvânt, tot mecanismul de funcționare a instituției. În fond, multe structuri de conducere ale unei primării ar putea fi, ținând cont chiar și numai de averile care nu pot fi justificate, ținute sub lupa prezumției de vinovăție. Locuitorii urbei sau comunei știu cel mai bine cum se înmulțesc vilele primarilor precum ciupercile după ploaie. Și, cu toate acestea, votează la fiecare patru ani aceiași primari care „fură și ei, dar mai fac câte ceva și pentru noi“.

Așa se face că, nu de puține ori, indulgența maselor, pasivitatea și lipsa de implicare în comunitate naște infractori, penali de profesie care în timpul liber mai dau și pe la primărie.