Herta Müller şi literatura celor trei ţări germanofone
27 septembrie 2011Într-un adevărat crescendo s-au înşiruit seminariile la care, alături de foarte bine cunoscuţi autori europeni, Herta Müller a fost protagonista evenimentului, de fiecare dată în faţa unui auditoriu numărând câteva sute de persoane.
Fie că autoarea a stat de vorbă pe scenă cu Aris Fioretos şi cu Péter Nádas despre relaţia scriitorului cu patria şi limba, fie că, alături de secretarul Academiei Suedeze, de preşedintele PEN Clubului Internaţional, împreună cu Vargas Llosa, şi el laureat al Nobelului pentru Literatură, a protestat împotriva detenţiei de peste zece ani în Eritreea a lui Isaak Dawitt, publicist avînd şi cetăţenia suedeză, fie că, în ultima zi a Târgului, a stat de vorbă cu Anders Olson, membru al Academiei Suedeze, afluenţa şi interesul manifestat de vizitatorii suedezi au atins cote maxime.
Performanţa absolută a oferit-o însă ultima zi a Târgului, cea de duminică, 25 septembrie, caldă şi însorită aici în septentrionalul ţinut scandinav. Într-o disciplină desăvârşită, într-o linişte impresionantă, sute de persoane s-au înşiruit de timpuriu în faţa sălii numărând peste 700 de locuri, unde la orele amiezii, cu Anders Olsson, Herta Müller avea să discute despre viaţă şi literatură.
Viaţa şi literatura
De altfel, acesta a şi fost leitmotivul dialogurilor publice susţinute de autoare de-a lungul celor patru zile cât a durat Salonul de carte. Dialogul continuă la Stockholm, unde tot la invitaţia ICR, pe scena Internaţională a Scriitorilor din capitala suedeză, Herta Müller o va avea drept interlocutoare pe Ingrid Elam.
Dar, mai important decât succesul public al acestor dialoguri, este şi rămâne sedimentul de idei, accesul la înţelesurile, la straturile de profunzime ale textelor, posibil graţie disponibilităţii autorului de a dezvălui câteva din mecansimele creativităţii literare. Ocaziile de acest fel sunt rarisime şi, prin urmare, extrem de preţioase.
Trei autori exilaţi - Aris Fioretos, Péter Nádas şi Herta Müller - deşi împărtăşesc destine asemănătoare, îşi nuanţează într-atât viziunile despre relaţia scriitorului cu ceea ce poate fi numit patrie şi limbă, încât ajung să se identifice cu diferenţele.
Aserţiunea îi aparţine lui Aris Fioretos, moderatorul dezbaterii, profesor de literatură la celebre universităţi europene, scriitor născut in Suedia, având un tată grec, o mamă austriacă, sau cu alte cuvinte, o identitate multiplă, cvasi-emblematică pentru era globalizării. Recentul său roman intitulat “Ultimul grec”, apărut la editura Hanser, se bucură de o excelentă primire din partea criticii şi a publicului.
Patria şi limba
Dintru început, Herta Müller a ţinut să clarifice tranşant noţiunile. Patria, Heimat, poate fi la fel de importantă sau neglijabilă ca oricare altă noţiune. Totuşi, există un topos indiscutabil, acel acasă, echivalând cu locul în care te-ai născut, ai copilărit, dar care printr-o vicisitudine a soartei, încetează la un moment dat să mai fie al tău, să-ţi mai aparţină.
Limba, crede Péter Nádas, este ceva firesc, este legată de ţinutul în care ai văzut lumina zilei şi ai copilărit. Dar ceea ce limba transportă, încetează să mai fie oarecum de la sine înteles. Iar dacă se vorbeşte despre macularea unei limbi de către o dictatură, dacă, după ororile comise în numele acesteia, poetului îi vine greu să se mai slujească de ea spre a se exprima, cazul lui Paul Celan, relaţia sa cu germana fiind notorie în acest sens, totuşi - ţine să menţioneze Herta Müller - nu limba, ci viaţa este vinovată.
Dacă Péter Nádas a vorbit despre calităţile şi limitele limbii maghiare, Herta Müller a evocat biografic şi anecdotic, spre deliciul publicului, contactul ei cu limba română, picantă, senzuală, pe care o simte psihologic mai aproape de ea decât germana.
Şi a menţionat numele unei flori Maiglöchen, care în germană înseamnă clopoţei de mai iar în română lăcrămioare. Pe scenă, în faţa ascultătorilor suedezi, ca şi în eseurile sale, autoarea a revenit asupra specialei şi productivei sale relaţii literare cu limba română.
Cât despre Péter Nádas, el crede că eşti predestinat unei limbi, ceea ce o determină pe partenera sa de dialog să avanseze ideea că uneori nu autorul îşi alege limba, ci aceasta îşi alege autorul.
Pătrunderea în intimitatea laboratorului de creaţie, relaţia literaturii cu viaţa - acestea şi nu micile sau marile indiscreţii, setea de senzaţional, voyeurismul biografic, au fost temele care au fascinat un public însetat de literatură, dornic să o cunoască şi pe cea a marilor şi mai micilor vecini europeni.
Afirmam că momentul culminant al întâlnirii Hertei Müller cu cititorii suedezi l-a oferit amiaza zilei de 25 septembrie, dialogul cu Anders Olsson, purtat în limba germană pe scenă în faţa a peste 720 de spectatori.
Editarea în suedeză a volumului de eseuri datând din perioada de început a activităţii literare a Hertei Müller, a fost un excelent prilej de a discuta nu numai în ce măsură un autor se confruntă la anii deplinei maturităţi literare şi a consacrării cu textele timpurii.
Tentaţia autoarei de a rescrie întregi pasaje a putut fi curmată de editori, dar forţa amintirilor legate de anii debutului literar în România, a împins la suprafaţă detalii inedite pentru publicul suedez, despre ceea ce au însemnat arta, literatura şi demnitatea umană în perioada dictaturii comuniste.
Pudibonderia comunistă, mai severă încă decât cea religioasă a ascuţit şi mai mult foarfeca cenzurii. Pe de altă parte, stringenţa lipsei de libertate s-a răsfrânt şi asupra stilului, frazele devenind scurte ca o respiratie gâtuită.
Volumul de eseuri “Hunger und Seide”/“Foame şi mătase” a fost scris în urmă cu 30 de ani. Tradus acum în suedeză, el are şi valoarea unei mărturii, a unui document, fiind, din perspectiva autoarei, momentul în care ea s-a desprins de minoritatea şvăbească.
Chiar dacă, recitindu-le după atâta vreme, multe din textele acestui volum îi displac, ea, Herta Müller, nu mai poate schimba nimic.
Andres Olsson, în schimb, apreciază intensitatea, claritatea exprimării, care creează o remarcabilă distanţă faţă de realitatea dată. Numai că, îi ripostează Herta Müller academcianului suedez, uzând de o logică paradoxală, distanţa este în acelaşi timp şi o apropiere, dar una dureroasă. Chiar despărţirea autoarei de mediul ei natal şi de comunitatea ei etnică, şvăbească, a fost în acelaşi timp inevitabilă şi dureroasă.
Viaţa nu stă să aştepte pentru a fi scrisă...
Deşi ancorat în registrul strict al literaturii, dialogul Hertei Müller cu Anders Olsson a fost palpitant, a avut un suspans alimentat de capacitatea Hertei Müller de a pune în discuţie şi cele mai inofensive concepte sau noţiuni, de a a bascula teoria neîncăpătoare în spaţiul unei experienţe de viaţă din care se naşte literatură.
“Nu am vrut sa scriu literatură, am vrut să ştiu eu însămi unde mă situez. Viaţa nu stă să aştepte spre a fi scrisă. Iar suma cuvintelor nu generează sens. Cât despre frumuseţe, ea ne sare la beregată. Secretul este exactitatea, adecvarea la obiect, acel Genauigkeit, ceea ce este foarte dificil de obţinut.”
Apoi, şi-a continuat Herta Müller coram pubblico excursul poetologic, dintotdeauna şi-a dorit să povestească, fie în eseuri, fie în proză, chiar dacă din propria ei perspectivă, tipologia genurilor literare este nerelevantă.
Ultima întrebare adresată de Anders Olsson laureatei Nobelului pentru literatură a fost ce înseamnă a scrie în exil. Răspunsul a fost, ca întotdeauna în cazul Hertei Müller, unul foarte tranşant la început.
Autoarea nu mai este în exil din 1989. Teoretic ar putea reveni în România. Dar trăieşte de bună voie în Germania şi consideră un noroc faptul că a emigrat într-o ţară a cărei limbă este limba ei maternă.
Germana e o singură limbă dar, după intervenţiile Hertei Müller, deviza Salonului de Carte de la Göteborg ar fi putut suna şi altfel - “o singură limbă, mai multe literaturi”.
Autor: Rodica Binder, Deutsche Welle Göteborg
Redactor: Ovidiu Suciu