Independența Basarabiei – opera intelectualilor

Întrebarea care s-a pus de multe ori în acești ani este: și-au dorit cu adevărat moldovenii independența? Părerile sunt împărțite. Oficial, se spune că a fost „visul nostru de aur”, ca și Unirea cu România. Până la un punct, cele două discursuri coincid. Apoi se bifurcă. Nici nu putea fi altfel, de vreme ce există două state românești, nu unul, precum cel proclamat la 1918.

S-a spus că independențane-a venit „cadou”, că a fost fructul unei conjuncturi politice. Moldovenii mai degrabă au profitat de niște împrejurări favorabile decât și-au urmărit consecvent, zi de zi, aspirația de rupere de URSS. Noi nu am fost „polonezi”, nu am fost „cehi”, nu am fost nici măcar „baltici”, cei care aveau de pe atunci faima că sunt mândri și demni, că vorbesc rusa cu accent, pentru a-și sublinia diferența.

Spre deosebire de acești estici duri și corozivi, basarabenii au fost molatici, adaptabili, au căutat să se pună bine cu stăpânirea, după ce stăpânirea, e drept, a făcut ce-a vrut cu ei – i-a nenorocit prin foamete, deportări, asasinate, deznaționalizare. Moldovenii au fost mereu un teritoriu de margine, o margine în căutarea „centrului”. Ne-am coagulat nu printr-o ideologie, ci prin folclor, prin cutume patriarhale și la nivelul unei credințe creștine... apolitice, artizanale și izolaționiste.

„Conștiința întregului”, apartenența la lumea românească și europeană, i-a fost puternic zdruncinată Basarabiei de barbaria rusească, dar nu complet anihilată. Grație intelectualilor. Grație copiilor de țărani care au mers la școală în anii 50-60 – „prima generație încălțată”, cum li s-a spus, după urgia războiului și a colectivizării.

Basarabia, sub sovietici, n-a fost un deșert cultural

Singura posibilitate pentru regim să domine pe de-a întregul acest teritoriu era fie să-i extermine pe toți băștinașii, fie să-i țină sub calota neștiinței de carte. De la un punct încolo, după moartea lui Stalin, n-au mai putut face nici una, nici cealaltă.

Cum începea să citească mai mult, cum făcea mai multă școală, cetățeanul din Moldova sovietică se transforma rapid în „naționalist român”. Era o metamorfoză inevitabilă. Chiar și cei care continuau să servească regimul, din considerente pecuniare și de parvenire ierarhică, știau foarte bine că sunt români și că vorbesc limba română, chiar dacă nu ar fi recunoscut-o niciodată public – ar fi însemnat să-și taie craca de sub picioare. Moldovenismul ca ideologie se baza exclusiv pe propagandă însușită conștient sau inconștient și, obligatoriu, pe „întunecimea minții”.

Basarabia, sub sovietici, n-a fost un deșert cultural. Au apărut cărți de literatură, mai schematică la început, apoi tot mai performantă artistic – scriitori ca Grigore Vieru, Vladimir Beșleagă, Ion Druță, Aureliu Busuioc, Vasile Vasilache, Serafim Saka, Dumitru Matcovschi, Gheorghe Vodă, Lidia Istrati, Nicolae Dabija, Leonida Lari (ca să-i citez doar pe seniori, unii în viață, majoritatea plecați...). Am avut mari cărturari, erudiți precum Alexandru Cosmescu, Vasile Coroban, Alexandru Gromov...

S-a făcut teatru de calitate cu regizorii Ion Ungureanu, Ion Sandri Șcurea, Veniamin Apostol, Ilie Todorov ș.a., cu actori precum Mihai Volontir, Constanța Târțău, Victor Ciutac, Dina Cocea, Constantin Constantinov, Dumitru Caraciobanu... și iarăși, lista e prea lungă. S-au turnat filme, cu cineaști ca Emil Loteanu, Vlad Ioviță, Valeriu Gagiu, Anatol Codru, cu actori de talia lui Grigore Grigoriu și Svetlana Toma etc. Am avut pictori de mare valoare – Mihai Grecu, Valentina Rusu Ciobanu, Eleonora Romanescu, Andrei Sârbu, Glebus Sainciuc, Andrei Mudrea, Gheorghe Vrabie, Isai Cârmu și mulți alții...

Lor, acestor artiști și creatori, ar trebui să le aducem un omagiu de Ziua Independenței basarabene, pentru că dincolo de viața adesea sinuoasă pe care au dus-o sub regim comunist, dincolo de compromisuri, gesturi discutabile și moralmente condamnabile, dincolo de polemici și controverse ideologice în care ne-am aflat cu unii dintre ei după 1991, ei au scris, au compus, au recitat într-o frumoasă limbă română, au exprimat în imagini inspirate noblețea Moldovei.

Opera lor a menținut în viață spiritul acestui popor, nu l-a lăsat să se prăbușească în grota în care ne voiau Stalin și urmașii lui. Artiștii basarabeni s-au revendicat cu toții de la tradiția culturală interbelică, de la România – patria rămasă în spatele sârmei ghimpate de la Prut, exilată în cărți și în memoria bătrânilor care au apucat Țara întreagă.

Aducem un omagiu medicilor care au creat un sistem de sănătate modern: Nicolae Testemițanu, Nicolae și Vasile Anestiade, Constantin Țâbârnă, Vladimir Hotineanu... Nu-i putem cuprinde pe toți, dar nu-i uităm.

Și mai presus de toate, de Ziua Independenței îi cinstim pe miile de învățători și profesori, știuți și neștiuți, din orașele și satele Basarabiei, care au asigurat „patul germinativ” al redeșteptării naționale. Fără ei, fără credința și dedicația lor, n-am fi avut nici creație, nici sănătate, nici libertate.

Valoarea Independenței

Există încă multă sărăcie, multă nedreptate în Republica Moldova – cele două mari flageluri care au mânat spre ținuturi mai prospere sute de mii de moldoveni.

Dar suntem un stat democratic, ne bucurăm de libertatea de exprimare (îngrădită doar de prejudecăți și de unele inerții ale locului, cum ar fi teama față de șefi – mentalitățile ancilare nu dispar cu una, cu două). Moldovenii își pot alege guvernarea fără presiuni din afară (e altă treabă ce face guvernarea după aceea cu votul lor). Din 1989 încoace, când a fost proclamată ca limbă oficială și a fost adoptată grafia latină, limba moldovenilor își poate spune, din nou, ROMÂNĂ cu voce tare.

Având războiul la poartă, independența Basarabiei, așa incompletă și șubredă cum este, își relevă subit adevărata valoare. Când vezi că alături de noi, în Ucraina, pentru libertate și independență se moare, înțelegi ce ar însemna și pentru noi să pierdem aceste bunuri, înțelegi cât de prețioase ne sunt.

Independența este o realitate. Depinde de moldoveni ce vor dori să facă din ea – un „olat” pentru slugile Moscovei, care încă mai au tupeul să defileze prin Chișinău, fluturând steaguri și lozinci putiniste, sau o aspirație națională și europeană împlinită.