Ce joc crede PSD că face

În Evul Mediu se numeau vrăjitoare, în comunismul sovietic erau culacii , iar la o scară istorică mai mică și mai precară, în iliescenianism și apoi în pesedism au fost intelectualii.

Schema nu e complicată.

Viitorul dușman colectiv e selectat mereu dintr-o categorie socială vulnerabilă, pe modelul bătrânei sărace și solitare din capătul satului, transformată, în noua narațiune de manipulare, într-o vrăjitoare malefică, responsabilă de toate relele care se abăteau asupra satului.

Murea un copil într-un accident? De vină erau vrăjile bătrânei. O molimă se abătea peste sat? O chemase bătrâna, cu vrăjile ei.

Și iată cum un personaj minor în viața comunității, despre care oamenii știau în mod direct puține lucruri și atunci miturile puteau fi fabricate, era brusc înzestrat cu puteri colosale, de viață și de moarte asupra celorlalți.

În momentul imediat următor, după ce oamenii vor fi fost convinși de iminența și mai ales vecinătatea personalizată, deși cvasi-impersonală a răului, apărea și liderul care promitea oamenilor revenirea la normalitate și bine, odată ce dușmanul comun era stârpit.

Dar nu oricine putea să o facă, ci doar el, în schimbul încrederii absolute a oamenilor. Aceștia nu trebuiau decât să îi valideze puterea politică și să îl lase să alunge vrăjitoarea din sat.

Așa au ajuns medicii, categoria cea mai vulnerabilă astăzi, să ia locul bătrânei din capătul satului, despre care poți spune orice poveste, cu atât mai mult cu cât e mai gogonată și mai lipsită de logică.

Un medic, șef de secție, a cumpărat și plătit teste din buzunarul lui, pentru a ști pe ce colegi se poate baza în operațiile pe care urma să le facă și fără de care pacienții i-ar fi murit sau s-ar fi chinuit cu simptome neurologice greu de îndurat.

Un alt medic s-a mutat de acasă, pentru a nu-și expune mama bolnavă riscului de a se infecta cu SARS-CoV2, pe care el nu știe dacă l-a contractat sau nu în spital. Și un alt medic vine acasă în câte o seară, când nu e de gardă la urgențe, să își vadă prin fereastră fetița. Nu intră niciodată în casă, iar copilei mama îi spune că e spre binele lor, că tata le protejează.

Cei mai mulți sunt tăcuți. Sau așa funcționează presiunea sistemului, prin invalidarea curajului și a avertizorilor de integritate.

Merg la spital dimineața, se îmbracă, acolo unde chiar au,  în costume de protecție greu de îndurat ore în șir și încearcă să își strecoare profesia prin încrengăturile sistemului. Un sistem nu doar imperfect, ci care te prinde, odată ce ai acceptat să intri în el.

Tocmai pe spatele acestor vulnerabilități mitologice ale sistemului – plicul, nosocomialele, spiritul de castă – cărora li se adaugă vulnerabilitatea pandemică – medicii nu pot pleca din sistem în starea de urgență/alertă și nici avertiza, fără expunere majoră, asupra riscurilor din spitale – se scrie zilele astea în laboratoarele de propagandă cea mai grosolană narațiune: Dictatura medicilor.

Nu numai că nu contează aberația, pentru că nu se adresează spiritului logic, dar tușa groasă face narațiunea cu atât mai zgomotoasă.

Medicii, personajele cele mai expuse SARS- CoV2, în general, dar cu atât mai mult în spitalele românești, au devenit peste noapte dictatorii care: ne internează forțat, ne trimit copiii în orfelinate, fac teste pe oameni. Aceasta din urmă, testarea de medicamente și transformarea  oamenilor în cobai, a fost o narațiune a anilor 1990, laolaltă cu aceea a furtului de organe.

Pentru spiritul logic despre care vorbeam anterior, manipularea e străvezie, la fel ca satisfacția Rusiei de a condimenta din loc în loc inocența intelectuală a oamenilor. Câtă ușurare să știi că strategia vrăjitoarei încă funcționează, fără mari ajustări și investiții!

Citiți articolul integral AICI.