Jurnalist român, vânat de serviciile secrete din Rusia

Mircea Barbu, jurnalist român de război, a fost condamnat în Rusia, în contumacie, pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. S-a întâmplat după ce corespondentul de război al redacției Hotnews a însoțit militari ai Kievului în incursiunea acestora în provincia Kursk din sud-vestul Rusiei. Agenția Interfax a comunicat joi, 24 octombrie, că ”jurnalistul din România a fost arestat în lipsă”, la cererea serviciului federal de securitate FSB. Este vorba despre instituția de forță care succede, în imperiul condus de la Kremlin, temutului KGB sovietic. Dosare penale au mai fost deschise în august pentru alți 14 jurnaliști aflați acolo în timpul incursiunii ucrainene.

”Sunt îngrijorat, dar nu speriat”, mărturisește Barbu, cu care DW a stat de vorbă după pronunțarea sentinței. ”Va trebui să fiu mai atent la modul în care călătoresc, dar mai ales la destinațiile alese. Nu mă va împiedica să-mi îndeplinesc misiunea. Sunt mai determinat ca niciodată să continui să relatez din zone de conflict, în special din Ucraina, unde prezența jurnaliștilor este esențială”.

Poliția politică, pe post de procuratură

Comunicatul tribunalului rus care a pronunțat sentința menționează că „cetăţeanul român Barbu Mircea, împreună cu persoane neidentificate, au venit de pe teritoriul Ucrainei pe cel al Federaţiei Ruse pentru a filma un reportaj despre invazia cu tancuri, artilerie şi altele vehicule blindate a formaţiunilor armate ale Ucrainei, la 6 august 2024, pe teritoriul raionului Sudjanski din regiunea Kursk”. Interfax precizează că a fost emis mandat internațional de reținere și extrădare pe numele jurnalistului publicat, în România, de site-ul de știri Hotnews. 

Mandatul este ”un atac flagrant la adresa libertății presei și o încercare de a reduce la tăcere adevărul”, a fost reacția Ministerului român de Externe, după comunicarea sentinței. Sunt acuzații ”total ridicole” și ”o încercare clară de a intimida jurnaliştii şi de a-i descuraja. Nu putem permite asta”, a comentat Wopke Hoekstra, comisarul european pentru acțiune climatică, într-o audiere în plenul Parlamentului European, unde l-a reprezentat pe Josep Borrell, vicepreședinte al Comisiei și coordonator al serviciului diplomatic și de securitate al UE.

”A fost un dosar penal deschis de FSB și probabil judecat de partid”, a comentat pentru DW Cătălin Tolontan, coordonatorul editorial al site-ului Hotnews, pentru care Barbu scrie corespondențele din zona de conflict. ”Românii înțeleg foarte bine ce înseamnă asta, din păcate pentru istoria noastră, ce înseamnă un dosar penal deschis de serviciile secrete și judecat de partid. Cu alte cuvinte”, punctează jurnalistul Hotnews, ”în locul procurorilor, care servesc interesul public și acuză în numele poporului, în cazul ăsta acuză cei de la FSB, urmașul KGB”, poliția politică din perioada URSS.

Cinismul agresorului care acuză adevărul

Hărțuirea rusească a început la câteva săptămâni distanță față de incursiunea propriu-zisă, începută pe 6 august, după ce materialele documentate pe teren au fost publicate de Hotnews.

Videoreportajul acelei zile a fost postat online pe 28 august 2024.

”Atât el cât și noi, redacția Hotnews, am știut că va trece granița Rusiei fără să aibă o viză, un lucru anormal într-un context anormal mult mai mare. Am considerat, însă, Mircea în primul rând, dar și noi, că este mai important și în interes public să relateze de acolo”, spune Tolontan.

Ioana Avădani, președinta organizației nonguvernamentale Centrul pentru Jurnalism Independent, vorbește, într-un interviu pentru DW, despre ”sarcasmul acestei condamnări: un stat agresor, care vine cu trupe pe teritoriul altui stat, condamnă indivizi care intră pe teritoriul său într-o conjunctură de conflict armat. Este un apel la legalitate de-a dreptul cinic, prin inadecvare la context. Da, în timp de pace, fiecare stat își protejează frontierele, în condițiile în care vorbim de principiile statului de drept. Nu este cazul Rusiei”. 

Specializată în protecția jurnaliștilor, Avădani a explicat pentru DW de ce condamnarea nu este doar cinică, ci și ilegală. ”Există reglementări, adoptate inclusiv la nivelul Națiunilor Unite, care normează statutul omului de media în zonele de conflict. Aceste documente cer statelor să se abțină de la orice fel de violență față de jurnaliști, și nu este vorba doar despre violența fizică. Iar ce face Rusia este un act de violență împotriva unui jurnalist. Nu că ar fi primul. Anul acesta, în lume au murit 47 de oameni de presă și au fost deținuți 545 de jurnaliști și 28 de colaboratori. Sunt măsuri de intimidare a jurnaliștilor care au loc în întreaga lume. Rusia nu este un caz singular. În clasamentul libertății de exprimare se află pe un odios loc, în ultima parte a clasamentului”, 162 din 180 de națiuni, conform organizației Reporteri fără Frontiere.

Gherilele online, în completarea armatelor 

Înainte de a fi pronunțată sentința, Mircea Barbu a primit deja amenințări online, în special pe platforma de social media și mesagerie electronică Telegram, folosită atât de analiștii militari ruși cât și de multe instituții strategice ale Moscovei. ”Când statul te acuză de ceva atât de grav, civilii sau paracivilii au culoar liber să facă ce îi taie pe ei capul, în locul statului”, atrage atenția Tolontan. ”Cei care gândesc așa au și scris explicit, când doi jurnaliști străini au murit, loviți de niște rachete, au spus că asta este pedeapsa pe care nu o pot aplica odată cu legea”. Pe canalul ”Dva maiora”, care se descrie ca fiind ”al militarilor adevărați” și are peste un milion de urmăritori, unul dintre comentariile pe marginea publicării reportajelor despre incursiunea în regiunea Kursk a sunat astfel: ”Rachetele Iskander sunt mai eficiente decât dosarele penale”.

Este ”un comportament predictibil” pentru Rusia care are un veritabil palmares de arestare a tuturor celor ce contravin liniei oficiale a Kremlinului - sau chiar operează ucideri ale jurnaliștilor, amintește Avădani.

Barbu nu este tocmai străin de situații în care părți beligerante nu-și doresc relatări din zonele în care operează, așa că închid frontiere și restricționează sever accesul la informație: ”Am mai fost în zone de conflict și am întâlnit atitudini ostile. Acum câțiva ani am fost reținut pentru câteva zile de Hamas în Fâșia Gaza. În 2016 am fost arestat la granița turco-siriană în timp ce încercam să intru în zonele controlate de kurzii sirieni, Rojava, tot în calitate de jurnalist. Mă așteptam ca FSB-ul să se implice în mod direct, că pot deveni ținta unor astfel de intimidări și hărțuiri din partea Kremlinului. E un semn al vremurilor în care trăim, în care libertatea presei este adesea pusă sub semnul întrebării chiar de către cei care ar trebui s-o protejeze”.

Moscova refuză dialogul, apoi se irită

Cinismul condamnării dictate săptămâna aceasta este amplificat și de faptul că Barbu a solicitat, încă din septembrie 2022, ambasadei Rusiei din București informații privind procedura de acreditare pentru accesul la forțele ruse prezente în Ucraina. ”A fost ultima opțiune, după un lung șir de încercări eșuate de a face lucrurile cât mai corect posibil. Am trimis solicitări de acreditare cu armata rusă, dar nu mi-au răspuns niciodată. De aceea și decizia de acum, de a trece astfel în Kursk. Pentru că ei nu se deranjează să răspundă jurnaliștilor europeni”, ne-a explicat Barbu.

”Ce-i înfurie de fapt atât de tare pe oamenii ăștia?”, se întreabă Tolontan. ”Ei au dreptate în felul lor, în felul în care se judecă acum la Kremlin: toți acești jurnaliști, printre care și Mircea, au dus dincolo de granițele Rusiei ceva foarte important și interzis de Moscova - anume, informația. De aceea sunt rușii atât de nervoși. Dacă nu ar fi reușit să relateze sau dacă relatau niște trăznăi, nu interesa pe nimeni. Cu cât e mai puternic și mai aproape de adevăr ceea ce au povestit de acolo, cu atât au fost rușii mai nervoși. De aceea au și emis mandatele de arestare pe numele celor 15 jurnaliști”.

Alerta roșie și dreptul de a-și exercita meseria

Când a aflat că a început procesul împotriva sa, primul gând al lui Barbu a fost că, în ciuda Convenției de la Geneva, i se va restrânge dreptul de a-și practica meseria. În opinia Ioanei Avădani, Mircea Barbu ”trebuie să stea cât mai departe de orice ar putea fi interpretat drept teritoriu rusesc. Cel mai sigur este să rămână în spațiul euro-atlantic, în spațiul democrațiilor consolidate, ceea ce înseamnă deja o limitare a capacității lui de a-și face meseria de jurnalist”.

Jurnalistul, completează Tolontan, ”își va face treaba în continuare, asta este limpede, împăcat dar nu și liniștit. Va trebui să aibă grijă pe unde călătorește, în afara României. Sunt destul de multe țări cu care Rusia are tratat de extrădare și de unde poate fi extrădat. Poate face escală pe un aeroport și îl ridică cineva acolo. Lucrurile nu sunt de glumă și nici nu le tratăm ca atare”.

Barbu a luat legătura cu două organizații internaționale care se ocupă de protecția jurnaliștilor, în special a celor care relatează din zone de conflict, pentru a afla mai multe ”despre opțiunile legale pe care le am la îndemână legate de alerta de pașaport și baza de date a Interpolului. Tot ce știu este că, în trecut, Rusia s-a folosit de accesul la Interpol pentru a emite așa-numitele alerte roșii pe pașaportul unor dizidenți sau persoane considerate ostile regimului de la Moscova”.

Solidaritatea politicienilor în campanie electorală

La aflarea veștii privind ”arestarea în lipsă”, premierul României și președintele Senatului, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, ambii candidați în alegerile pentru Președinție și aflați în campania care, oficial, a debutat chiar a doua zi după pronunțarea sentinței, s-au grăbit să transmită mesaje de solidaritate.

Pe Facebook, generalul Ciucă, fost șef de stat major al Armatei Române, a deplâns ”noua lovitură” dată libertății presei și ”tentativa cinică de a reduce la tăcere vocile care denunță abuzurile”, pentru a încheia cu ”Nu vom tăcea!”. Ciolacu, la rândul lui, a condamnat, tot pe Facebook, ”cu fermitate atacul flagrant la adresa libertății presei. (...) Suntem alături de tine, Mircea Barbu!”.

Reprezentanta CJI consideră că ”este nevoie de manifestări de solidaritate profesională, atât pentru Mircea, ca om care își face meseria într-una dintre cele mai complicate conjuncturi, jurnalismul de război, dar și în jurul ideii de protejare a jurnalistului, care lucrează în interesul public”.

Tolontan, în schimb, remarcă faptul că, deși au reacționat la cazul reporterului Hotnews, ambii politicieni refuză să răspundă unor întrebări primite de la aceeași redacție despre banii publici. ”Dacă tot respectă atât de mult presa, de ce nu fac chestii mult mai simple, elementare? Să răspundă la o întrebare publică și să vină la un interviu. Sunt chestii simple, neeroice, care nu atrag nici un risc și pe care ar trebui să le facă, dacă tot laudă riscul pe care și-l asumă jurnaliștii”, completează Tolontan.

Sigur, spune Avădani, ”există diferite moduri de a respecta libertatea presei. Aceste declarații, oricât ar fi ele de artificiale, au până la urmă valoarea lor de luare publică de poziție” - și face trimitere la experiența unor alți jurnaliști, din alte zone ale lumii, care au petrecut perioade în închisori ”și pentru care colegii lor și organizațiile internaționale ieșeau din când în când cu scrisori de sprijin sau de protest. Nu s-au dovedit eficace în a-i pune în libertate însă respectivii jurnaliști mărturiseau că pentru moralul lor a contat, pentru că nu s-au simțit uitați”.

Normele internaționale și liniile roșii depășite de Rusia

”Această experiență îmi întărește convingerea că solidaritatea între jurnaliști este crucială”, spune Mircea Barbu, în discuția cu DW, convins că meseria de jurnalist este ”un angajament moral de a oferi adevărul și de a da voce celor care nu au. Provocările întâmpinate nu fac decât să ne întărească determinarea de a continua să fim acolo unde este nevoie de noi, să documentăm și să relatăm poveștile celor afectați de conflicte”. 

”Până la urmă”, punctează Tolontan, Barbu ”își face meseria. A cunoscut potențialul risc, de altminteri, și noi, redacția, am recunoscut că trecerea graniței nu este un lucru firesc. Dar, în astfel de cazuri, există protecția Convenției de la Geneva. Se întâmplă frecvent ca jurnaliștii care trebuie să relateze în situații fluide - și așa este întotdeauna situația în războaie, dureroasă și fluidă - să treacă granița fără să aibă viză, pașaport sau într-o altă formulă care nu este conformă cu legile statelor respective. Întotdeauna a existat protecția jurnaliștilor, tocmai pentru că ambele tabere admit că această profesie poate duce într-o astfel de situație. Rusia, însă, nu recunoaște această regulă internațională”.

Evident că bunul simț te face să crezi că gestul Moscovei este unul simbolic, un exercițiu ostentativ de putere, și că niște jurnaliști străini care au însoțit o structură militară inamică nu vor fi urmăriți, cum a fost cazul atâtor adversari interni ai regimului Putin. Dar, în egală măsură, conchide interogativ Tolontan, ”câte linii roșii au trecut rușii de când a început acest război? Enorm de multe. Dacă noi nu ne putem imagina un lucru, nu înseamnă că acel lucru nu se și poate întâmpla. Iar Rusia este absolut imprevizibilă”.